Trump a anunțat de cel puțin 38 de ori că un acord de pace cu Iranul este iminent. Un obstacol în calea păcii a fost chiar președintele SUA

Încă de la primele anunțuri ale lui Donald Trump cu privire la posibilitatea semnării unui acord de pace cu Iranul și până în prezent, au trecut mai bine de două luni. De fiecare dată, președintele american a anunțat că cele două părți sunt foarte aproape de o înțelegere.

Pe 7 aprilie, Trump a postat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, că negocierile „sunt foarte avansate”, dar este nevoie de cel puțin două săptămâni pentru ca „acordul să fie finalizat”. Cele două săptămâni s-au transformat însă în două luni, timp în care președintele american a continuat să sugereze că un acord de pace este chiar după colț.

 

Dacă ar fi să includem și perioada de dinaintea anunțării armistițiului, liderul american a anunțat de cel puțin 38 de ori în postări pe rețelele de socializare, apariții publice și apeluri telefonice cu presa că un acord este aproape, iar Iranul este disperat să încheie unul, scrie CNN. Chiar și în ziua de astăzi, Trump continuă să afirme același lucru, fie pentru că își face iluzii la un acord de pace, fie pentru că încearcă să calmeze piețele financiare, fie pentru că crede că poate să-l impună prin voința sa.

Trump, un obstacol în calea păcii

Cu toate acestea, până la acet moment, un obstacol în calea păcii a fost chiar președintele american însuși din cauza cerințelor care au tot fost schimbate și a frustrării sale față de procesul de negociere, scrie The New York Times.

Potrivit mediatorilor americani, Trump a fost frustrat că nu poate discuta direct cu liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, și de ritmul lent al Teheranului în negocierile de pace. În tot acest timp, de la începutul primelor discuții, Trump și-a schimbat în mod repetat termenii pe care propria sa echipă îi discutase deja cu oficialii iranieni.

Spre exemplu, în prima rundă de discuții de după anunțarea armistițiului, trimișii lui Trump, Steve Witkoff și JD Vance, ar fi propus un acord în baza căruia Iranul ar suspenda îmbogățirea uraniului pentru o perioadă de 10 ani. Teheranul a fost de acord cu aceste propuneri, dar Trump a cerut ulterior suspendarea cu 20 de ani, ceea ce a dus la deraierea discuțiilor.

Recent, în timp ce echipele de negociatori așteptau răspunsul liderului suprem Mojtaba Khamenei la un proiect de acord, Trump a adăugat de la sine noi condiții legate de proiectul nuclear al Iranului și de accesul la activele înghețate, ceea ce a adâncit și mai mult neîncrederea Teheranului în procesul de negociere.


Recomandările autorului:

Incident în Strâmtoarea Ormuz. Trump își rezervă dreptul la ripostă după ce Iranul a doborât noaptea trecută un elicopter Apache

Cooperarea europeană în domeniul apărării este pusă sub semnul întrebării. Merz și Macron au renunțat la un program militar ambițios

Negocierile de pace dintre SUA și Iran s-au rezumat la patru puncte ce țin de programul nuclear. Redeschiderea Strâmtorii Ormuz nu este pe listă

The post Trump a anunțat de cel puțin 38 de ori că un acord de pace cu Iranul este iminent. Un obstacol în calea păcii a fost chiar președintele SUA first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Concurența nu vede cu ochi buni nici analiza economică. Băncile și-ar da semnale prin prognoze. O bancă și-a retras acoperirea pentru România

Prognozele realizate de economiștii băncilor comerciale ar putea reprezenta semnale către celelalte bănci privind nivelul viitor al dobânzilor și implicit al cotațiilor ROBOR, ceea ce...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Concurența nu vede cu ochi buni nici analiza economică. Băncile și-ar da semnale prin prognoze. O bancă și-a retras acoperirea pentru România

Prognozele realizate de economiștii băncilor comerciale ar putea reprezenta semnale către celelalte bănci privind nivelul viitor al dobânzilor și implicit al cotațiilor ROBOR, ceea ce ar putea fi o practică anticoncurențială, aceasta este una dintre concluziile transmise băncilor de Consiliul Concurenței după investigația privind piața ROBOR. Una dintre băncile cu cea mai îndelungată tradiție privind analiza economică a oprit de la publicare toate rapoartele/datele/estimările privind România.The post Concurența nu...

Concurența nu vede cu ochi buni nici analiza economică. Băncile și-ar da semnale prin prognoze. O bancă și-a retras acoperirea pentru România

Prognozele realizate de economiștii băncilor comerciale ar putea reprezenta semnale către celelalte bănci privind nivelul viitor al dobânzilor și implicit al cotațiilor ROBOR, ceea ce ar putea fi o practică anticoncurențială, aceasta este una dintre concluziile transmise băncilor de Consiliul Concurenței după investigația privind piața ROBOR. Una dintre băncile cu cea mai îndelungată tradiție privind analiza economică a oprit de la publicare toate rapoartele/datele/estimările privind România.The post Concurența nu...

Ce se ştie despre dronele marine care i-au salvat pe cei doi piloţi ai elicopterului Apache doborât de Iran

Salvarea a doi membri ai echipajului unui elicopter al armatei SUA de către o dronă a Marinei a adus în prim-plan Task Force 59, prima unitate dedicată sistemelor fără pilot a Marinei SUA, cu sediul în Bahrain şi parte a Comandamentului Central al Forţelor Navale (NAVCENT), care supervizează operaţiunile navale ale SUA în Orientul Mijlociu, relatează Reuters.The post Ce se ştie despre dronele marine care i-au salvat pe cei...

Cum a rămas piața petrolului calmă în timpul crizei din Strâmtoarea Ormuz. Prețurile nu au atins cotele alarmante prognozate

Una dintre cele mai mari enigme ale economiei globale este motivul pentru care piaţa petrolului a rămas atât de calmă în timpul unuia dintre cele mai grave şocuri de aprovizionare din istorie, scrie CNN. The post Cum a rămas piața petrolului calmă în timpul crizei din Strâmtoarea Ormuz. Prețurile nu au atins cotele alarmante prognozate first appeared on Nexta.ro.

ULTIMA ORĂ Ghidul Rabla 2026: exclusiv mașini fabricate în UE și câteva țări din jur. Tichetele încep de la 10.000 de lei

Pentru prima dată în istoria Programului Rabla, România va restricționa acordarea de subvenții la cumpărarea de mașini noi în funcție de locul de fabricație al mașinii, pe lângă condiționările de emisii și de tipul motorului. Guvernul este pregătit să pornească Programul Rabla în această lună, dacă Ghidul pus în dezbatere va fi adoptat înainte ca Executivul să fie schimbat.The post ULTIMA ORĂ Ghidul Rabla 2026: exclusiv mașini fabricate în...

10 iunie: Ziua în care s-a născut Loredana Groza

În data de 10 iunie 1912, la mitingul aviatic de la Aspern, Aurel Vlaicu a învins piloți celebri, obținând premii importante și aplauzele unei Europe fascinate de zbor.The post 10 iunie: Ziua în care s-a născut Loredana Groza first appeared on Nexta.ro.

Președinta Bulgariei arată cu degetul spre România că întârzie construcția noului pod peste Dunăre: „Nu pot explica”

Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, și-a exprimat nemulțumirea față de întârzierea de ani de zile a construcției celui de-al treilea pod peste Dunăre, la Ruse – Giurgiu.The post Președinta Bulgariei arată cu degetul spre România că întârzie construcția noului pod peste Dunăre: „Nu pot explica” first appeared on Nexta.ro.