Ucraina: Zelenski dorește participarea UE la negocieri de pace cu Rusia, dar nu ca mediator

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat marți, 9 iunie curent, că Europa trebuie să fie reprezentată la masa negocierilor pentru a pune capăt războiului dintre Ucraina și Rusia, dar consideră „periculos” ca Uniunea Europeană să acționeze ca mediator, întrucât aceasta ar putea să o oblige să renunțe la presiunile asupra Rusiei, transmite Agerpres.

„Europa trebuie să fie implicată în orice fel de negociere. Dar, în opinia mea, Europa nu poate pur și simplu să medieze, întrucât este de partea noastră. Le-am împărtășit acest lucru partenerilor noștri. Este foarte periculos să medieze pur și simplu. Pentru că, de exemplu, dacă UE mediază se va aduce în discuție dacă să impună sau nu (noi) sancțiuni, întrucât, în calitate de mediatori, trebuie să fie la mijloc”, a explicat Zelenski la o conferință de presă în capitala estonă Tallinn, după un summit regional cu liderii statelor nordice și baltice.

Președintele rus Vladimir Putin a avut vineri la Kremlin o întâlnire cu fostul cancelar german Gerhard Schroder, un politician apropiat de Rusia și care a deținut funcții de conducere în companii petroliere de stat rusești. Luna trecută, Putin a sugerat că Schroder ar putea fi un mediator din partea UE în negocierile ruso-ucrainene, o idee respinsă atât de Ucraina, cât și de marile capitale europene.

Dar UE este departe de a fi pregătită să acționeze ca mediator în orice proces de pace între Ucraina și Rusia, întrucât pare a fi concentrată mai mult pe continuarea războiului, a declarat, tot marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a făcut acest comentariu în urma unei întrebări din partea presei despre posibilitatea ca UE să acționeze ca mediator, pe fondul blocajului în negocierile de pace ruso-ucrainene mediate de SUA.

„În primul rând, inițierea eforturilor de mediere prin impunerea unor condiții Rusiei este ilogică și greșită. Și, desigur, aceasta este inacceptabil pentru noi”, a remarcat purtătorul de cuvânt al lui Putin, referindu-se la pozițiile exprimate de aliații europeni ai Ucrainei.

Cât despre medierea realizată de SUA, Dmitri Peskov a spus că nu există în prezent planuri pentru o convorbire telefonică între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, dar a adăugat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner continuă să mențină contacte atât cu Rusia, cât și cu Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ucraina: Zelenski dorește participarea UE la negocieri de pace cu Rusia, dar nu ca mediator apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Accident în centrul Capitalei. Mai multe rute de troleibuz circulă deviat

Un accident rutier produs la intersecția bulevardului Ștefan cel...

Se redeschide circulația pe Transfăgărășan. Anunțul făcut de autorități

Transfăgărășanul se poate redeschide vineri dimineață, 12 iunie curent,...

Sportivii moldoveni au cucerit 16 medalii de aur la mondialul de kettlebell

Sportivii moldoveni au cucerit 16 medalii de aur la...

Valeriu Pasat, adresare către președintă: „Să păstrăm istoria, patrimoniul național și cultural”

Academicianul Valeriu Pasat a adresat o scrisoare deschisă președintei...

ULTIMA ORĂ

Serena Williams, după revenirea în circuitul profesionist de tenis: Per ansamblu, cred că a fost decent

Întrebată în conferința de presă cum își evaluează prestația, Serena Williams s-a notat destul de sever, apreciind că evoluția sa a fost doar „satisfăcătoare”, având...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Serena Williams, după revenirea în circuitul profesionist de tenis: Per ansamblu, cred că a fost decent

Întrebată în conferința de presă cum își evaluează prestația, Serena Williams s-a notat destul de sever, apreciind că evoluția sa a fost doar „satisfăcătoare”, având în vedere perioada lungă de inactivitate și dificultatea revenirii pe iarbă. „Revenirea pe iarbă nu este probabil cel mai ușor lucru după patru ani. Per ansamblu, cred că a fost decent”, a declarat americanca în vârstă de 44 de ani. Williams a revenit în competiție alături...

Serena Williams, după revenirea pe teren: A fost atât de distractiv. Nu aveam nimic mai bun de făcut, m-am săturat să stau acasă

Serena Williams a revenit în tenis la turneul de la Queen’s cu o victorie, după 1.375 de zile de absenţă. „A fost atât de distractiv”, a spus Williams în interviul de după meci, conform BBC.The post Serena Williams, după revenirea pe teren: A fost atât de distractiv. Nu aveam nimic mai bun de făcut, m-am săturat să stau acasă first appeared on Nexta.ro.

Ce se ştie despre dronele marine care i-au salvat pe cei doi piloţi ai elicopterului Apache doborât de Iran

Salvarea a doi membri ai echipajului unui elicopter al armatei SUA de către o dronă a Marinei a adus în prim-plan Task Force 59, prima unitate dedicată sistemelor fără pilot a Marinei SUA, cu sediul în Bahrain şi parte a Comandamentului Central al Forţelor Navale (NAVCENT), care supervizează operaţiunile navale ale SUA în Orientul Mijlociu, relatează Reuters.The post Ce se ştie despre dronele marine care i-au salvat pe cei...

Impresia pe care i-a lăsat-o Eugen Tomac lui Kelemen Hunor: „Am avut impresia că e un om singuratic”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi seară, că are impresia că premierul desemnat, Eugen Tomac, este un om singuratic care caută majoritate pentru un guvern tehnocrat, din care probabil vor face parte oameni fără experienţă politică.The post Impresia pe care i-a lăsat-o Eugen Tomac lui Kelemen Hunor: „Am avut impresia că e un om singuratic” first appeared on Nexta.ro.

Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid. Punctul comun al celor doi: Donald Trump

Papa Leon a avut luni seară o scurtă întâlnire privată cu cântărețul portorican Bad Bunny, pe stadionul Bernabéu din Madrid, în timp ce amândoi se aflau în Spania, a anunțat marți Vaticanul, precizând că nu intenționează să publice fotografii de la întâlnire. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, papa s-a întâlnit cu starul reggaetonului, al cărui …The post Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid....

Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid. Punctul comun al celor doi: Donald Trump

Papa Leon a avut luni seară o scurtă întâlnire privată cu cântărețul portorican Bad Bunny, pe stadionul Bernabéu din Madrid, în timp ce amândoi se aflau în Spania, a anunțat marți Vaticanul, precizând că nu intenționează să publice fotografii de la întâlnire. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, papa s-a întâlnit cu starul reggaetonului, al cărui …The post Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid....

EuroCup se extinde la 32 de echipe din sezonul 2026-2027. U-BT Cluj, trei ani la rând în sferturi

Potrivit deciziilor adoptate la reuniunea Consiliului de Administrație, cele 32 de formații vor fi împărțite în patru grupe a câte opt echipe. Primele 16 clasate se vor califica în faza eliminatorie, care va cuprinde optimi de finală, sferturi de finală, semifinale și finală, toate disputate în sistem „cel mai bun din trei meciuri”. Oficialii Euroleague Basketball au precizat că noua structură urmărește să ofere mai multă stabilitate competițională și financiară....