ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu, a anunțat că demisionează din Partidul Acțiune și Solidaritate și din toate funcțiile deținute în cadrul formațiunii. Acesta susține că partidul s-a îndepărtat de principiile care l-au determinat să adere la proiectul politic.

Fostul președinte al organizației teritoriale Orhei a Partidul Acțiune și Solidaritate, Alexei Codreanu, a anunțat că părăsește formațiunea și renunță la toate funcțiile pe care le deținea în partid.

În cererea de demisie adresată conducerii PAS, Codreanu afirmă că valorile care l-au determinat să se alăture formațiunii „nu mai coincid cu realitatea” pe care a observat-o în ultimii ani.

Potrivit acestuia, în interiorul partidului s-ar fi produs o îndepărtare de principiile meritocrației, transparenței și integrității, iar opiniile diferite ar fi fost marginalizate.

„Valorile care m-au adus în acest partid nu mai coincid cu realitatea pe care am observat-o în ultimii ani”, a menționat Alexei Codreanu în mesajul său de retragere.

Reacția formațiunii a venit prin intermediul purtătoarei de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, care a declarat că partidul respectă decizia fostului lider al organizației teritoriale.

„Respectăm decizia lui Alexandru Codreanu și îi mulțumim pentru activitatea desfășurată în cei opt ani de activitate în cadrul partidului”, a transmis Adriana Vlas.

Reprezentanta PAS a recunoscut, totodată, că organizația teritorială din Orhei necesită un proces de reorganizare.

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

ULTIMA ORĂ

Donald Trump dă vina pe Iran pentru prăbușirea elicopterului Apache și amenință cu un răspuns: „Din necesitate”

Președintele american Donald Trump a declarat marți că Iranul a doborât un elicopter american de tip Apache care patrula în Strâmtoarea Ormuz în timpul nopții...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Donald Trump dă vina pe Iran pentru prăbușirea elicopterului Apache și amenință cu un răspuns: „Din necesitate”

Președintele american Donald Trump a declarat marți că Iranul a doborât un elicopter american de tip Apache care patrula în Strâmtoarea Ormuz în timpul nopții și a promis că va riposta, fără a oferi însă alte detalii, relatează Reuters.The post Donald Trump dă vina pe Iran pentru prăbușirea elicopterului Apache și amenință cu un răspuns: „Din necesitate” first appeared on Nexta.ro.

Numărul mașinilor electrice din Republica Moldova s-ar putea dubla până în 2030. Autoritățile pregătesc soluții pentru extinderea stațiilor de încărcare

Numărul mașinilor electrice utilizate în Republica Moldova ar putea să se dubleze până în anul 2030, în cazul menținerii ritmului actual de creștere, când în țara noastră sunt înregistrate circa 11 mii de mașini electrice și pes...

Zelensky spune că a obținut rezultatul dorit în urma scrisorii sale deschise către Putin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că a atins obiectivul urmărit prin scrisoarea deschisă adresată lui Vladimir Putin, însă refuză să ofere detalii despre conținutul sau efectele acesteia….The post Zelensky spune că a obținut rezultatul dorit în urma scrisorii sale deschise către Putin first appeared on Nexta.ro.

Fenomenul care îi face pe români să cumpere cărți. Uneori vânzările explodează și cu 300%

Deși piața de carte înregistrează scăderi în vânzări, există o nișă care o ajută: romanele ecranizate.The post Fenomenul care îi face pe români să cumpere cărți. Uneori vânzările explodează și cu 300% first appeared on Nexta.ro.