Un cetățean moldo-român, căutat de autorități pentru trafic de droguri pe teritoriul Belgiei, a fost reținut de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița.
Potrivit autorităților române, incidentul a avut loc luni seara, 8 iunie. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei pentru efectuarea formalităților de control în vederea intrării în țară, în calitate de pasager al unui autoturism.
„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă, de către autoritățile din Belgia, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, acesta având de executat o pedeapsă între 10 și 15 ani de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de droguri”, transmite Poliția de Frontieră Română.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Ulterior, moldoveanul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Articolul Un moldovean urmărit internațional pentru trafic de droguri, reținut la Albița. Riscă ani grei de închisoare apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA






