Zelenski critică partidul lui Nigel Farage pentru că nu arborează steagul ucrainean pe clădirile consiliilor locale din Marea Britanie

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat autoritățile locale din Marea Britanie conduse de partidul lui Nigel Farage să arboreze din nou steagul ucrainean pe clădirile lor. În caz contrar, refuzul partidului de dreapta Reform UK de a afișa steagul Ucrainei alături de cel al Marii Britanii este genul de „mică greșeală care poate rupe o mare prietenie”, relatează Politico.

În prezent, consiliile locale conduse de alte partide din Marea Britanie arborează drapelul ucrainean în semn de solidaritate, însă partidul Reform UK condus de Farage are o politică de a arbora drapelul Marii Britanii, Crucea Sfântului Gheorghe și steagurile județene doar pe clădirile publice pe care le controlează.

„Nu vreau să mă implic în nimic politic, dar știți, lumea este atât de sensibilă astăzi. Uneori, greșelile mărunte pot rupe prietenii mari sau contacte uriașe”, a precizat Zelenski în cadrul unui interviu acordat publicației The Guardian.

„Cred că oamenii nu trebuie să greșească, să nu facă nimic care ar putea rupe o prietenie și, chiar dacă oamenii o fac [aș spune:] «Bine, deci ai reușit, te rog, hai să revenim la masa discuțiilor, hai să vorbim, hai să ne înțelegem»”.

Nigel Farage a precizat de mai multe ori că este alături de Ucraina în războiul împotriva Rusiei, dar, în același timp, este împotriva ideii de a trimite trupe britanice pentru menținerea păcii.

Recomandările autorului:

Mihail Hodorkovski, unul dintre cei mai cunoscuți critici ai lui Putin, a fost condamnat la 10 ani de închisoare

Politologul Nina Hrușceva, strănepoata lui Hrușciov, spune care este rolul scrisorii lui Zelenski către Putin

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

The post Zelenski critică partidul lui Nigel Farage pentru că nu arborează steagul ucrainean pe clădirile consiliilor locale din Marea Britanie first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

O companie aeriană majoră promite pasagerilor stimulente „de tot felul” pentru a-i câștiga înapoi

Emirates va oferi pasagerilor stimulente menite să recâștige călătorii...

O companie aeriană majoră promite pasagerilor stimulente „de tot felul” pentru a-i câștiga înapoi

Emirates va oferi pasagerilor stimulente menite să recâștige călătorii...

ULTIMA ORĂ

Cupa Mondială 2026: Pentru 70 de euro, înaintea meciurilor, fanii îşi vor vedea numele afişate pe ecrane gigantice

FIFA a decis să permită fanilor să îşi vadă numele afişat pe ecranele gigantice ale unui stadion, la Cupa Mondială. Totul se va întâmpla înaintea...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Cupa Mondială 2026: Pentru 70 de euro, înaintea meciurilor, fanii îşi vor vedea numele afişate pe ecrane gigantice

FIFA a decis să permită fanilor să îşi vadă numele afişat pe ecranele gigantice ale unui stadion, la Cupa Mondială. Totul se va întâmpla înaintea meciului, iar fanii vor plăti un preţ aproximat la 70 de euro per persoană.The post Cupa Mondială 2026: Pentru 70 de euro, înaintea meciurilor, fanii îşi vor vedea numele afişate pe ecrane gigantice first appeared on Nexta.ro.

Rețineri în clanurile Duduianu/Pian pentru trafic de persoane și proxenetism. Victimele erau exploatate în străinătate

Trei membri ai clanurilor Duduianu/Pian au fost reţinuţi, marţi, după câteva ore de audieri, pentru trafic de persoane şi proxenetism. The post Rețineri în clanurile Duduianu/Pian pentru trafic de persoane și proxenetism. Victimele erau exploatate în străinătate first appeared on Nexta.ro.

„O lege a salarizării nu se scrie doar cu sindicatele”. Dragoș Pîslaru anunță consultări publice pe proiect, într-un live pe Facebook

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat marți că va deschide consultările privind legea salarizării unitare către întreaga societate și că va organiza joi, de la ora 15:00, o sesiune live pe Facebook dedicată proiectului.The post „O lege a salarizării nu se scrie doar cu sindicatele”. Dragoș Pîslaru anunță consultări publice pe proiect, într-un live pe Facebook first appeared on Nexta.ro.

17 primării din Călărași s-au amalgamat voluntar și vor primi 145 de milioane de lei de la Guvern

17 localități din raionul Călărași care au decis să urmeze forma voluntară de amalgamare, vor primi 145 de milioane de lei din bugetul de stat. Anunțul a fost făcut de către secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, pe 9 iunie. Suma reprezintă aproape jumătate din bugetul cumulat al tuturor primăriilor unite pentru acest an și The post 17 primării din Călărași s-au amalgamat voluntar și vor primi 145 de...

O companie aeriană majoră promite pasagerilor stimulente „de tot felul” pentru a-i câștiga înapoi

Emirates va oferi pasagerilor stimulente menite să recâștige călătorii îngrijorați de războiul prelungit cu Iranul, deși asta nu va însemna prețuri mai mici, a declarat marți Tim Clark, președintele companiei aeriene din Golf, pentru Reuters. Clark a precizat că Emirates, compania aeriană susținută de Emiratele Arabe Unite, își va menține strategia de a păstra programele …The post O companie aeriană majoră promite pasagerilor stimulente „de tot felul” pentru a-i...