Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat la demisia premierului Alexandru Munteanu, calificând-o drept un „verdict politic” pentru actuala guvernare. Politiciana consideră că schimbarea șefului Executivului nu va rezolva problemele existente și pledează pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
„Fix 244 de zile. Până aici a mers ostașul”, a scris Victoria Furtună într-o reacție publică după anunțul privind plecarea din funcție a prim-ministrului.
Potrivit acesteia, demisia ar reprezenta o încercare de a evita asumarea responsabilității pentru problemele cu care se confruntă țara.
„Aceasta este o încercare tipică de a fugi de răspundere pentru deciziile care au adus țara în această criză. În Moldova, sub PAS, demisia devine prea des o modalitate de a evita răspunderea”, a declarat lidera formațiunii.
Victoria Furtună consideră că înlocuirea premierului nu va produce schimbări semnificative dacă actuala majoritate parlamentară își va păstra controlul asupra guvernării.
„Dacă după schimbarea unei singure persoane sistemul va rămâne același, peste câteva luni țara va ajunge din nou în același punct. De aceea, trebuie să obținem alegeri parlamentare anticipate”, a afirmat aceasta.
În opinia sa, responsabilitatea pentru situația actuală aparține întregii echipe aflate la guvernare.
„Problema nu a fost niciodată într-un singur om. Problema este însăși partidul de guvernare. Problema este în modelul de putere care a pus loialitatea de partid mai presus de profesionalism, iar controlul politic mai presus de interesele statului”, a conchis Victoria Furtună.




