DNA cere ridicarea imunității lui fostului premier Florin Cîţu și a miniștrilor Voiculescu și Mihăilă pentru abuz cu consecinţe deosebit de grave pentru achiziţiile de vaccin anti-COVID

DNA solicită, joi, Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor. Procurororii îi acuză de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro. ”Cred că ar trebui să ne întrebăm sau să ne aducem aminte cui raporta preşedintele CNCAV, domnul Valeriu Gheorghiţă”, afirmă, în replică, Vlad Voiculescu. Reprezentanţii REPER arată că Ioana Mihăilă este pregătită să se autosuspende din funcţiile politice. Florin Cîţu susţine că întreaga sa activitate ”a stat sub semnul bunei credinţe şi al respectării legii”.

”În conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României şi Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, forma participaţiei penale fiind autoratul şi, respectiv complicitatea”, a transmis, joi, DNA.

Potrivit procurorilor, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

”Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre. De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de “opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite”, arată procurorii.

Potrivit acestora, ”sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane”.

”Concret, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”, mai arată procurorii.

Potrivit acestora, la solicitările transmise au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi dosarul de urmărire penală, în copie, compus din 27 de volume.

”Persoanele faţă de care s-a solicitat sesizarea Preşedintelui României şi Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”, au mai transmis procurorii.

Persoanele pentru care se solicită ridicarea imunităţii sunt Florin Cîţu, fost premier la data achiziţiei, şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii de la USR.

În 21 septembrie 2021, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţa că a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanşarea pandemiei.

Urmărirea penală la momentul respectiv se făce in rem.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirma că ancheta DNA cu privire la vaccinurile cumpărate de România este bine-venită, întrucât ţara noastră a comandat iraţional vaccinuri.

Florin Cîţu afirma  că, în numele României, pentru achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19 semnează ministrul Sănătăţii.

Şeful Guvernului prezenta atunci cifre din care a reieşit că Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a semnat pentru 33 milioane de doze, Vlad Voiculesc pentru 28.290.000 de doze, el când a fost ministru interimar a semnat pentru 4 milioane de doze, iar Ioana Mihăilă a semnat pentru 21.000 de doze.

Cîţu a adăugat că Voiculescu a semnat, cât a fost ministru al Sănătăţii, pentru 9 milioane de doze de CureVac, un vaccin care nu a fost aprobat niciodată.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

De ce hotelurile folosesc doar prosoape și lenjerii albe? Ar trebui să facem la fel și acasă

Când intri într-o cameră de hotel, lenjeria albă și prosoapele impecabile sunt primele care îți atrag atenția. Deși pare doar o alegere de design, specialiștii...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

De ce hotelurile folosesc doar prosoape și lenjerii albe? Ar trebui să facem la fel și acasă

Când intri într-o cameră de hotel, lenjeria albă și prosoapele impecabile sunt primele care îți atrag atenția. Deși pare doar o alegere de design, specialiștii spun că albul este ales în primul rând pentru că transmite senzația de curățenie și prospețime.The post De ce hotelurile folosesc doar prosoape și lenjerii albe? Ar trebui să facem la fel și acasă first appeared on Nexta.ro.

Sondaj Gândul. Ziarul a întrebat cititorii: Ești mulțumit de reacția autorităților în cazul dronei de la Galați? Rezultatul surpriză

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orelor 2:00, în România a avut loc cel mai grav incident de securitate națională, din ultimii ani, atunci când o dronă a explodat pe un imobil de locuințe din Galați. Publicația Gândul a făcut un sondaj, în care a întrebat cititorii despre părerea lor referitor la reacția autorităților, ca urmare a acestui eveniment. 96% dintre români NU sunt mulțumiți de reacția...

Sandvișurile geniale care te vor ajuta să-ți impresionezi prietenii la petreceri. Câteva rețete legendare puțin cunoscute la români

Sandvișul pare cea mai banală dintre mâncăruri. Pentru unii abia dacă poate fi încadrat ca produs culinar. Un fel de mizilic al gastronomiei pe care oricine poate să-l facă. Ei bine, există câteva rețete de sandvișuri care vin să contrazică orice prejudecată și totodată te năruiesc de poftă.The post Sandvișurile geniale care te vor ajuta să-ți impresionezi prietenii la petreceri. Câteva rețete legendare puțin cunoscute la români first appeared...

Rusia își recheamă ambasadorul din Armenia pe fondul apropierii Erevanului de UE

Rusia a anunțat că își convoacă ambasadorul din Armenia pentru consultări, în contextul nemulțumirilor legate de apropierea Erevanului de Uniunea Europeană, scrie Ukrinform. Potrivit agenției de presă, Reuters a relatat că Moscova a luat această decizie din cauza direcției pro-europene a autorităților armene. „Ambasadorul Federației Ruse în Republica Armenia, S.P. Kopyrkin, a fost rechemat la Moscova pentru consultări în legătură cu pașii întreprinși de conducerea armeană în direcția unei apropieri de...