Accident rutier produs din cauza condițiilor meteo. O persoană a decedat, iar…

Accident rutier produs din cauza condițiilor meteo.

O persoană a decedat, iar alte două se află la spital după ce au fost implicate într-un accident rutier produs pe traseul G-89 km, spre raionul Nisporeni.

Un bărbat de 44 de ani, conducând un Volkswagen, având la bord o femeie de 38 de ani, s-a oprit și a luat ca pasageri două persoane, soț și soție. La câțva kilometri șoferul a pierdut controlul asupra volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac de pe marginea carosabilului.

În urma coleziunii, bărbatul aflat ca pasager de 40 de ani a decedat pe loc, iar soția acestuia de 36 de ani împreună cu cealaltă femeie au fost preluate de ambulanță.

Șoferul nu a vut de suferit, testat alcoolscopic rezultatul a ieșit negativ.

În urma examinării mijlocului de transport s-a stabilit că cauciucurile din față sunt pentru sezonul de iarnă, iar cele din spate pentru sezonul de vară.

Solicităm repetat șoferilor maximă atenție în trafic, în contextul vremii de afară.

Recomandăm conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere și să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și trafic.

❗️❗️❗️❗️Facem apel la șoferii care nu și-au schimbat anvelopele să nu pornescă la drum.

Asigurați-vă că automobilul este alimentat cu combustibil și telefonul este încărcat.

Suntem în trafic pentru siguranța dumneavoastră. Apelați cu încredere 1️⃣1️⃣2️⃣ după ajutor!

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Britanicul Elfyn Evans a câştigat Raliul Japoniei

Britanicul Elfyn Evans (Toyota) a câştigat, duminică, Raliul Japoniei, dominând această a 7-a etapă a Campionatului Mondial WRC de la început până la sfârşit.The post...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Britanicul Elfyn Evans a câştigat Raliul Japoniei

Britanicul Elfyn Evans (Toyota) a câştigat, duminică, Raliul Japoniei, dominând această a 7-a etapă a Campionatului Mondial WRC de la început până la sfârşit.The post Britanicul Elfyn Evans a câştigat Raliul Japoniei first appeared on Nexta.ro.

Violențe în centrul Parisului după victoria PSG din finala Ligii Campionilor. Poliția a făcut sute de arestări

„Sâmbătă seara, în marja finalei Ligii Campionilor dintre Paris Saint-Germain și Arsenal, Champs-Élysées și împrejurimile sale au încetat să mai fie un loc de sărbătoare și au devenit o arenă pentru războiul de gherilă urbană”, a denunțat Catherine Lécuyer, primarul arondismentului 8, într-o declarație publicată duminică, potrivit Le Figaro. „Întrucât este imposibil să sărbătorești un meci fără să declanșezi revolte, singurul răspuns sensibil este o nouă doctrină: «zero adunări...

Motivele pentru care trei din zece români cred că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025- Studiu

Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, tensiuni sociale şi incertitudine politică, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat recent.The post Motivele pentru care trei din zece români cred că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025- Studiu first appeared on Nexta.ro.

Un copil de doi ani a murit într-un accident grav în Făgăraș. Frații și părinții lui au ajuns la spital

Accident grav în județul Brașov. Un băiețel de doi ani a murit, iar părinții lui și ceilalți trei frățiori, nici unul mai mare de șase ani, au fost răniți.The post Un copil de doi ani a murit într-un accident grav în Făgăraș. Frații și părinții lui au ajuns la spital first appeared on Nexta.ro.

Scene de groază după finala UCL! Capitala Franței a fost distrusă de suporteri: 426 arestări, incendii și polițiști răniți

PSG și-a apărat titlul în Liga Campionilor.The post Scene de groază după finala UCL! Capitala Franței a fost distrusă de suporteri: 426 arestări, incendii și polițiști răniți first appeared on Nexta.ro.

Premierul Alexandru Munteanu: „Nistrul ne leagă mai mult decât ne desparte”

Premierul Alexandru Munteanu a transmis astăzi un mesaj cu ocazia Zilei Nistrului, în care a subliniat importanța fluviului pentru Republica Moldova și responsabilitatea comună privind protejarea resurselor de apă, transmite MOLDPRES. Într-o postare, șeful Gu...

BBC, reportaj din blocul lovit de dronă la Galați: „Ne-au spus că suntem protejați de NATO. Uite unde suntem acum”

În unele părți ale Europei, invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina poate părea o amenințare îndepărtată. În România însă, războiul este „la un pas distanță” și devine din ce în ce mai prezent. BBC a scris despre incidentul de la Galați.The post BBC, reportaj din blocul lovit de dronă la Galați: „Ne-au spus că suntem protejați de NATO. Uite unde suntem acum” first appeared on Nexta.ro.