Mihail Kasianov, primul premier al lui Putin, declarat „agent străin” de o instanță din Rusia

Justiţia rusă a decis vineri, 24 noiembrie curent, că primul premier al lui Putin este „agent străin”. În timp, Mihail Kasianov, a devenit un opozant al președintelui rus și a denunțat în mai multe rânduri invazia Ucrainei.

Numele lui Mihail Kasianov – care a fost şeful primului Guvern al lui Vladimir Putin, la începutul anilor 2000, apare de-acum în registrul Ministerului Justiţiei cu „agenţi străini” – un calificativ care aminteşte de „inamicul poporului” din epoca sovietică.

Mihail Kasianov este acuzat că s-a „opus operaţiunii militare speciale în Ucraina” şi că este „membru al Comitetului Antirăzboi din Rusia, o asociaţie ale cărei activităţi discreditează politica extrenă şi internă rusă”.

Acest „comitet” – cu activităţi foarte limitate – a fost înfiinţat în 2022, în străinătate, de către mai mulţi opozanţi ruşi, între care şi oligarhul Mihail Hodorkovski, aflat în exil.

Mihail Kasianov a fost primul premier al lui Putin, conducând guvernul rus între 2000 și 2004. Ulterior, el a devenit un critic al liderului de la Kremlin. În iunie 2022, el declara AFP că nu-l mai recunoaşte pe Vladimir Putin cu care a lucrat, şi-şi exprima speranţa ca Rusia să reintre într-o bună zi pe o „cale democratică”.

Înaintea invaziei Ucrainei, Mihail Kasianov conducea Partidul Libertăţii Poporului (PARNAS), un mic partid liberal. El a anunţat în iunie 2022 că a părăsit Rusia. Statutul de „agent străin” le impune persoanelor sau entităţilor vizate constrângeri administrative dure, inclusiv un control regulat al surselor de finanţare.

Kremlinul a sporit reprimarea oricărei voci disidente după invazia Ucrainei din februarie 2022. Aproape toţi opozanţii de anvergură ruşi sunt la închisoare sau în exil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Mihail Kasianov, primul premier al lui Putin, declarat „agent străin” de o instanță din Rusia apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Eveniment sportiv la Chișinău: Legal Half Marathon 2026 a adunat sute de participanți

Chișinăul a găzduit duminică ediția 2026 a „Legal Half...

Nicușor Dan, la BBC: România ar putea expulza ambasadorul Rusiei dacă dronele rusești mai încalcă spațiul aerian român

Președintele Nicușor Dan a declarat sâmbătă, într-un interviu telefonic...

CEC: Mai mult de 8.800 de alegători și-au exprimat votul până la ora 15:00

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, până la ora...

VIDEO Sute de arestări în Franța după victoria PSG în finala Ligii Campionilor, pe fondul unor violențe anticipate

Parisul n-a dormit noaptea trecută: suporterii au provocat dezordine...

Accident cumplit în SUA: O familie de moldoveni a murit în timp ce se îndrepta spre o nuntă

O familie de patru persoane, originară din Republica Moldova,...

FOTO Incendiul de la Ciocana a fost localizat de IGSU la ora 12:07. 90 de pompieri continuă intervenția

UPDATE 12:30 Salvatorii IGSU au reușit localizarea incendiului la...

ULTIMA ORĂ

Alertă meteo nowcastinng și RO-ALERT pentru București și Ilfov: Amânați activitățile în aer liber! Închideți toate ferestrele! Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare!

Alerte de tip nowcasting, cu efect imediat, au fost emise de meteorologi pentru Ilfov și București.The post Alertă meteo nowcastinng și RO-ALERT pentru București și...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Alertă meteo nowcastinng și RO-ALERT pentru București și Ilfov: Amânați activitățile în aer liber! Închideți toate ferestrele! Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare!

Alerte de tip nowcasting, cu efect imediat, au fost emise de meteorologi pentru Ilfov și București.The post Alertă meteo nowcastinng și RO-ALERT pentru București și Ilfov: Amânați activitățile în aer liber! Închideți toate ferestrele! Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare! first appeared on Nexta.ro.

(video) Haos la Roma: Zeci de cai au luat cu asalt o arteră importantă din capitala Italiei din cauza unui polițist

Un incident neobișnuit a perturbat repetițiile pentru parada organizată cu ocazia Zilei Republicii Italiene, care ste marcată în fiecare an pe 2 iunie, scrie Hotnews.ro.

Escaladare în Orientul Mijlociu. Israelul extinde ofensiva terestră în Liban și ocupă fortăreața strategică Beaufort

Armata israeliană (IDF) își extinde operațiunile terestre în sudul Libanului împotriva grupării Hezbollah, crescând semnificativ raza zonelor vizate de ordinele de evacuare.The post Escaladare în Orientul Mijlociu. Israelul extinde ofensiva terestră în Liban și ocupă fortăreața strategică Beaufort first appeared on Nexta.ro.

De ce la alții s-a tras, iar la Galați nu? Pilotul român care a doborât drona în Estonia explică de ce armata n-a putut...

Pilotul care a doborât recent o dronă în Estonia, căpitan comandorul Alexandru Pavelescu, a explicat, duminică, de ce nu au putut fi luate măsuri similare și în cazul dronei care a lovit un bloc de locuințe din Galați.The post De ce la alții s-a tras, iar la Galați nu? Pilotul român care a doborât drona în Estonia explică de ce armata n-a putut interveni first appeared on Nexta.ro.

De ce la alții s-a tras, iar la Galați nu? Pilotul român care a doborât drona în Estonia explică de ce armata n-a putut...

Pilotul care a doborât recent o dronă în Estonia, căpitan comandorul Alexandru Pavelescu, a explicat, duminică, de ce nu au putut fi luate măsuri similare și în cazul dronei care a lovit un bloc de locuințe din Galați.The post De ce la alții s-a tras, iar la Galați nu? Pilotul român care a doborât drona în Estonia explică de ce armata n-a putut interveni first appeared on Nexta.ro.

Neymar se recuperează bine şi ar putea fi apt pentru primul meci al Braziliei de la CM, anunţă Ancelotti

Brazilianul Neymar se recuperează bine după o accidentare la gambă şi ar putea fi chiar disponibil pentru primul lor meci de la Cupa Mondială de luna viitoare, a declarat antrenorul Carlo Ancelotti, relatează Reuters.The post Neymar se recuperează bine şi ar putea fi apt pentru primul meci al Braziliei de la CM, anunţă Ancelotti first appeared on Nexta.ro.

Cât trebuie să fie valabil pașaportul pentru călătorii. Regula care îți poate anula vacanța

Valabilitatea pașaportului este la fel de importantă ca biletul de avion. Multe țări îți refuză intrarea dacă documentul expiră curând, așa că este foarte important să verifici regulile înainte de a pleca la drum. The post Cât trebuie să fie valabil pașaportul pentru călătorii. Regula care îți poate anula vacanța first appeared on Nexta.ro.