VIDEO Zeci de elevi din raionul Edineț învață într-o instituție cu acoperișul avariat. Ce spun autoritățile

Au intrat în iarnă cu acoperișul instituției avariat. Este vorba de cei peste 100 de elevi ai gimnaziului din satul Gașpar, raionul Edineț.  Totul a început la sfârșitul lunii iulie, când o furtună puternică a distrus parțial acoperișul, iar reparația nu a fost efectuată din lipsă de bani, scrie nordnews.md.

Directoarea gimnaziului din Gașpar  Olga Ciornea a declarat că deși au trecut deja patru luni de la intemperia din nordul Republicii Moldova, acoperișul rămâne avariat, iar banii au fost virați în contul instituției abia astăzi.

„Guvernul ne-a alocat 1,067 milioane de lei precum am solicitat. Chiar astăzi am fost telefonată de Direcția Finanțe precum că banii sunt deja în contul nostru. Suntem în proces de lucru. Pe pagina achiziții.md. este plasat anunțul, iar până pe 28 noiembrie este perioada clarităților, apoi urmează să fie însăși depunerea dosarelor. Pe 4 decembrie avem la ora 10:00 prezentarea ofertelor. Noi suntem optimiști, noi credem că în anul 2023 vom rezolva această întrebare”, susține Olga Ciornea.

Părinții elevilor care frecventează gimnaziul spun că își petrec copiii la ore cu frică pentru siguranța lor.

„Ne pare foarte rău că așa ceva se întâmplă la noi în sat. Nu știu câte materiale și ajutor mai trebuie ca să se repare acoperișul acesta. Este iarnă, mai ales, uitați-vă, e vânt, nici nu-mi imaginez ce poate fi acolo sus. Este strașnic ce se face. Eu înțeleg că suntem un sat uitat demult de cei din parlament, dar nu se face așa. Noi avem copii care învață și ei nu dau dovadă de nimic, practic ne-au uitat”, spune Alina Damian.

La telefon, președintele Consiliului Raional Edineț, Nicolai Melnic, a declarat că a redirecționat banii către gimnaziu în cel mai scurt timp și că procesul a fost frânat, de la bun început, de către autoritățile locale.

„Nu a fost îndeplinit calitativ pachetul de documente și a fost întors înapoi de comisia pentru situații excepționale. Până l-au perfecționat, a luat timp. Multe documente trebuiau schimbate, adăugate”, zice Nicolai Melnic, președintele Consiliului Raional Edineț.

La rândul său, primarul satului Gașpar, Oleg Horodișteanu, a recunoscut că au fost unele scăpări, doar că acestea puteau fi trecute cu vederea pentru a remedia situația în timp proxim.

 „Deoarece a fost situație excepțională, cred că se putea de ocolit toate formalitățile și să se procedeze precum în țările civilizate, iar a doua, a treia zi, să intervină deja muncitorii la înlăturarea consecințelor”, declară Oleg Horodișteanu, primarul satului Gașpar.

Acum două luni, reprezentanții Direcției Educație din Edineț susțineau că după intemperia din 25 iulie au fost afectate cinci instituții de învățământ din raion și că doar gimnaziul din Gașpar încă nu a fost reparat.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/ywEM7zaYolc” muted=”false”]

Articolul VIDEO Zeci de elevi din raionul Edineț învață într-o instituție cu acoperișul avariat. Ce spun autoritățile apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

O companie aeriană din Moldova reduce timpul pentru check-in gratuit

Compania aeriană Fly One, controlată de fostul ministru al...

Corupția în lume: Pe ce poziție se află Republica Moldova în anul 2025?

Republica Moldova ocupă locul 80 din 182 de țări...

Zelenski speră la un armistițiu înainte de iarnă și cere reluarea negocierilor cu Rusia

Volodimir Zelenski a afirmat, într-un inteviu pentru CBS News,...

Dodon, după ce candidata sa a câștigat mandatul de primar la Taraclia: „Semnal psihologic și social important”

După ce candidata Partidului Socialiștilor, Ecaterina Iacobceac, a câștigat...

Covoare vechi, costume populare și un Porsche: Muzeul de Etnografie, gazdă pentru un bolid unicat

Automobiliștii, fanii Porsche-urilor sunt în extaz! Compania producătoare a...

Delegație a Parlamentului, în vizită la Bruxelles pentru discuții privind integrarea europeană

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova se află, în...

ULTIMA ORĂ

CTP, după ce Nicușor Dan a spus că Ucraina a deviat drona spre Galați: „Mielul blând suge la două oi”

O nouă polemică publică s-a aprins în jurul incidentului în care o dronă rusească a explodat pe un bloc din Galați, după ce Cristian Tudor...

Locuitorii din Dobrogea Veche solicită amalgamarea cu Bălți. Partidul Nostru anunță o inițiativă legislativă

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra în Parlament un proiect de lege privind includerea municipiilor Chișinău și Bălți în lista localităților eligibile pentru amalgamare. Anunțul...

Important

CTP, după ce Nicușor Dan a spus că Ucraina a deviat drona spre Galați: „Mielul blând suge la două oi”

O nouă polemică publică s-a aprins în jurul incidentului în care o dronă rusească a explodat pe un bloc din Galați, după ce Cristian Tudor Popescu a criticat ferm, într-o postare pe Facebook, interpretările vehiculate în spațiul public privind drona.The post CTP, după ce Nicușor Dan a spus că Ucraina a deviat drona spre Galați: „Mielul blând suge la două oi” first appeared on Nexta.ro.

CTP, după ce Nicușor Dan a spus că Ucraina a deviat drona spre Galați: „Mielul blând suge la două oi”

O nouă polemică publică s-a aprins în jurul incidentului în care o dronă rusească a explodat pe un bloc din Galați, după ce Cristian Tudor Popescu a criticat ferm, într-o postare pe Facebook, interpretările vehiculate în spațiul public privind drona.The post CTP, după ce Nicușor Dan a spus că Ucraina a deviat drona spre Galați: „Mielul blând suge la două oi” first appeared on Nexta.ro.

Șoferii riscă amenzi de mii de euro dacă nu folosesc acest dispozitiv obligatoriu

Serbia a anunțat, luni, că va penaliza conducătorii de camioane care nu plătesc taxele de drum prin sistemul electronic TAG, potrivit presei locale. De când vor fi penalizați șoferii Compania națională a Serbiei, Putevi Srbije, responsabilă de rețelele rutiere ale țării, precizează că amenzile vor începe de la 1 iulie. Vor fi penalizați toți șoferii de vehicule din categoria a patra care nu își plătesc taxele de drum electronic folosind dispozitive TAG. Compania...

Surpriză în era AI: hârtia își recâștigă cititorii

La Kyoto, auto-publicarea și revistele artizanale, cunoscute sub numele de „fanzine” sau „zine”, câștigă popularitate, mai ales în rândul tinerilor creatori și cititori. Fenomenul crește în ciuda declinului puternic al industriei editoriale tradiționale. Vânzările de cărți și reviste din Japonia au scăzut cu 40% față de recordul din 1996, iar tirajele ziarelor tipărite s-au redus aproximativ la jumătate față de vârful atins în 1997, potrivit Asociației japoneze a editorilor și...

Financial Times: Petrolierele vechi din „flota fantomă” a lui Putin riscă să provoace una dintre cele mai grave catastrofe ecologice din ultimele decenii

Petrolierele vechi folosite de Rusia și alte state sancționate pentru transportul petrolului ar putea provoca una dintre cele mai grave catastrofe ecologice maritime din ultimele decenii. Experții avertizează că multe dintre aceste nave sunt într-o stare avansată de degradare și reprezintă un pericol tot mai mare pentru mediul înconjurător. Flota de petroliere utilizată pentru a transporta petrol în afara circuitelor comerciale obișnuite și pentru a evita sancțiunile internaționale a devenit...

Financial Times: Petrolierele vechi din „flota fantomă” a lui Putin riscă să provoace una dintre cele mai grave catastrofe ecologice din ultimele decenii

Petrolierele vechi folosite de Rusia și alte state sancționate pentru transportul petrolului ar putea provoca una dintre cele mai grave catastrofe ecologice maritime din ultimele decenii. Experții avertizează că multe dintre aceste nave sunt într-o stare avansată de degradare și reprezintă un pericol tot mai mare pentru mediul înconjurător. Flota de petroliere utilizată pentru a transporta petrol în afara circuitelor comerciale obișnuite și pentru a evita sancțiunile internaționale a devenit...

Trump anunță că Iranul „își dorește cu adevărat să încheie o înțelegere” cu SUA. „Stați liniștiți, totul se va termina bine”

Președintele american Donald Trump a susținut, într-un mesaj publicat pe platforma Truth Social, că Iranul își dorește „cu adevărat” un acord cu Statele Unite. Totodată, liderul de la Casa Albă i-a criticat pe opozanții politici și pe republicanii pe care îi consideră lipsiți de loialitate, acuzându-i că îi afectează capacitatea de negociere prin presiuni și comentarii constante. Trump: „Iranul vrea cu adevărat să încheie o înțelegere” Donald Trump a afirmat că...