FOTO 19 localități din 5 raioane rămân încă în beznă: Pe traseele din țară se circulă în condiții de iarnă

În ultimele 24 de ore angajații IGSU au deblocat și tractat 169 mijloace de transport, dar și 7 ambulanțe rămase împotmolite în urma condițiilor meteo nefavorabile.

La lucrările de deblocare au intervenit 135 de salvatori și pompieri cu 36 unități de tehnică. Misiunile de tractare și deblocare au avut loc pe drumurile din raioanele Taraclia, Anenii Noi, Orhei, Dubăsari, Căușeni, Ștefan Vodă, Cahul, Cimișlia, Rezina și UTA Găgăuzia.

Totodată în raioanele Criuleni și Dubăsari, două femei însărcinate au avut nevoie de ajutorul salvatorilor pentru a ajunge în instituțiile medicale. Conform informației oferite de distribuitorii de energie electrică în dimineața zilei de 28 noiembrie mai rămân parțial deconectate de la curentul electric 19 localități din 5 raioane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De către reprezentanții rețelelor electrice se întreprind măsuri de reconectare. Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor la lucrările de curățire a zăpezii de pe partea carosabilă și împrăștierea materialului antiderapant, au fost implicate 261 unități de tehnică și 499 angajați, fiind împrăștiate 1935 tone de materiale antiderapant.

La moment pe traseele din țară se circulă în condiții de iarnă.

IGSU continuă să monitorizeze situația în țarĂ în urma ninsorilor abundente. În acest context salvatorii repetat îndemnă cetățenii să evite deplasare pe drumuri încă necurățate. Autovehiculele trebuie adaptate la condiții de iarnă și dotate cu pneuri corespunzătoare. În caz de deplasare urgentă, conducătorii auto trebuie să fie prudenți și să păstreze în portbagajul mașinii nisip, lopată și lanțuri, dar și să țină bateria telefonului încărcată.

Articolul FOTO 19 localități din 5 raioane rămân încă în beznă: Pe traseele din țară se circulă în condiții de iarnă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Reacție oficială: Episcopul Veniamin neagă ferm acuzațiile apărute în spațiul public

Episcopia Basarabiei de Sud a comentat situația apărută în...

De la simbol al copilăriei la „vinovat” pentru destrămarea URSS: cazul Ceburașca

De la începutul anului 2026, propaganda rusă îl critică...

SURSE: Primul cluster de capitole de negociere cu Moldova și Ucraina ar putea fi deschis pe 15 iunie

Uniunea Europeană pregătește pentru 15 iunie deschiderea oficială a...

„Suntem și noi copii, având părinții în viață”. VOX de Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului înseamnă pentru mulți adulți întoarcerea...

UE analizează opțiuni privind protecția temporară a refugiaților ucraineni

Consiliul UE pentru Afaceri Interne va discuta joi, 4...

Ploi puternice în toată țara marți. Poliția îndeamnă șoferii să reducă viteza

Pe întreg teritoriul Republicii Moldova, marți va intra în...

ULTIMA ORĂ

Explozie într-un depozit minier din Myanmar: Cel puțin 43 de persoane, ucise. Între victime se află și copii

Explozia s-a petrecut, duminică, la prânz, în satul Kaungtup din statul Shan, în apropierea frontierei cu China. Între victime se află și copii Potrivit Armatei Naționale de...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Explozie într-un depozit minier din Myanmar: Cel puțin 43 de persoane, ucise. Între victime se află și copii

Explozia s-a petrecut, duminică, la prânz, în satul Kaungtup din statul Shan, în apropierea frontierei cu China. Între victime se află și copii Potrivit Armatei Naționale de eliberare Ta’ang, grupul rebel ce controlează zona, numărul morților a ajuns la 43, între care se află inclusiv 7 copii. Estimările anterioare variau între 38 și 45 de morți. Potrivit grupului, 112 persoane, între care 25 de copii au fost răniți. 37 dintre răniți se...

Anunțul de ultimă oră a Iranului. Țara care poate trece prin Strâmtoarea Ormuz, după ce a oprit negocierile de pace cu SUA

Președintele iranian, Masoud Pezeshkian a anunțat luni că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă pentru transportatorii japonezi. Acesta a dat asigurări guvernului de la Tokyo că Teheranul va facilita trecerea în siguranță a navelor japoneze prin Strâmtoare. Angajamentul Teheranului a fost transmis direct de către Masoud Pezeshkian în cadrul unei convorbiri telefonice purtate cu prim-ministrul Japoniei, Sanae Takaichi. „Vom încerca să oferim o trecere lină și ușoară pentru navele japoneze”, transmite președintele...

Răzvan Dumitrescu a anunțat ce va face după plecarea de la Antena 3 CNN. Jurnalistul a exclus revenirea la o altă televiziune

Răzvan Dumitrescu rămâne în presă după ce a anunțat, în direct la Antena 3 CNN, că pleacă de la postul de televiziune. Cunoscutul jurnalist a declarat, pentru Paginademedia.ro, că nu va continua la o altă televiziune „clasică” ci își va continua activitatea în zona DCNews, platformă pe care a fondat-o în urmă cu 16 ani, alături de Bogdan Chireac. Întrebat despre ce urmează după finalul colaborării cu Antena 3 CNN,...

Misterul din jurul „bijuteriilor extraterestre” ale lui Tutankhamon se adâncește. Ce au descoperit oamenii de știință în deșertul libian

Misterul persistă în jurul așa-numitei „sticle de origine extraterestră” asociată cu artefactele din mormântul lui Tutankhamun, după ce cercetătorii au făcut o nouă descoperire care ar putea clarifica originea acestui material neobișnuit, scrie adevarul.ro.