Un vameș, implicat într-o schemă de contrabandă cu haine și încălțăminte de 1,2 mil. de lei

Opt cetățeni moldoveni și străini, printre care și un vameș de la postul Otaci, sunt vizați într-un dosar privind organizarea unei contrabande cu haine și încălțăminte în valoare de 1,2 milioane de lei.

Potrivit Serviciului Vamal, gruparea a introdus în Republica Moldova, prin Aeroportul Chișinău, un lot de încălțăminte și articole de îmbrăcăminte din China, care, conform actelor de însoțire, era destinat unui agent economic din Ucraina și, potrivit informațiilor Vămii, marfa a părăsit teritoriul Republicii Moldova prin postul vamal Otaci.

Acționând însă în baza informației operative, Serviciul Vamal a interpelat autoritățile vamale din Ucraina și în răspuns a fost indicat că marfa nu a fost introdusă în statul vecin.

Astfel, în data de 27 noiembrie, au fost puse în aplicare 23 mandate de percheziție, atât în mun. Chișinău cât și în teritoriu, iar drept urmare au fost ridicate telefoane și înscrisuri de ciornă.

La moment în dosar sunt vizate 8 persoane cu vârstele cuprinse între 22-56 ani, cetățeni ai Republicii Moldova și cetățeni străini, printre care și un funcționar din cadrul postului vamal Otaci.

Articolul Un vameș, implicat într-o schemă de contrabandă cu haine și încălțăminte de 1,2 mil. de lei apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Ferrari a lansat primul său model electric, „Luce", și acțiunile au scăzut imediat. De ce sunt investitorii îngrijorați

Acțiunile Ferrari au înregistrat o scădere imediat după prezentarea primului său model 100% electric, denumit „Luce”, într-un context în care investitorii au reacționat prudent la...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Ferrari a lansat primul său model electric, „Luce", și acțiunile au scăzut imediat. De ce sunt investitorii îngrijorați

Acțiunile Ferrari au înregistrat o scădere imediat după prezentarea primului său model 100% electric, denumit „Luce”, într-un context în care investitorii au reacționat prudent la intrarea constructorului italian într-un segment complet nou pentru brand.The post Ferrari a lansat primul său model electric, „Luce", și acțiunile au scăzut imediat. De ce sunt investitorii îngrijorați first appeared on Nexta.ro.

Bruxelles-ul pregătește o portiță fiscală uriașă: statele UE, inclusiv România, ar putea cheltui mai mult din cauza exploziei prețurilor la energie

Comisia Europeană analizează posibilitatea de a acorda statelor membre ale Uniunii Europene mai multă flexibilitate bugetară pentru a răspunde creșterii costurilor la energie provocate de războiul din Iran, potrivit Bloomberg News. Propunerea discutată la nivelul executivului european ar permite guvernelor să aloce aproximativ 0,3% din produsul intern brut pentru măsuri legate de energie, fără ca aceste cheltuieli să fie incluse în calculul strict al cadrului fiscal al UE. Mecanismul ar...

Pentagonul închide accesul jurnaliştilor la serviciul său de presă

Departamentul american al Justiţiei şi-a clasificat serviciul de presă drept ”zonă protejată de secretul apărării”, anunţă luni Pentagonul, care le interzice astfel accesul jurnaliştilor, care puteau anterior să intre în acesta, relatează AFP.The post Pentagonul închide accesul jurnaliştilor la serviciul său de presă first appeared on Nexta.ro.

Elicoptere militare americane, relocate din Grecia în România

Aeronavele sunt de tip UH-60 „Black Hawk” și AH-64 „Apache”, două dintre cele mai utilizate platforme de aviație ale armatei americane. În timpul zborurilor, elicopterele vor ateriza în zona poligonului Novo Selo, unul dintre principalele centre de instruire militară din Bulgaria. Potrivit autorităților de la Sofia, deplasarea are legătură cu rotația forțelor și mijloacelor americane implicate în Operațiunea Atlantic Resolve, misiune prin care Statele Unite își mențin prezența militară rotațională...