În timp ce organizatorii manifestației de astăzi au anunțat circa 70 de mii de participanți în întreaga țară, poliția anunță că în Chișinău la întrunirea de astăzi au participat peste 2100 de persoane.
Potrivit poliției, atât organizatorii, cât și participanții au admis mai multe ilegalități, manifestate prin încălcarea activităților cotidiene ale cetățenilor, blocarea traficului rutier pe trasee, ultragiere, agresiune și violență manifestată față de forțele de ordine.
Cele patru alerte false cu bombă, efectuate de aceeași persoană, au fost calificate ca acțiuni de destabilizare, în scopul implicării forțelor polițienești suplimentare și tensionării situației. Organizatorii întrunirii și de această dată au manifestat lipsă de comunicare și conlucrare cu forțele de ordine, susține poliția.
La finalul mitingului de astăzi, șeful administrației Prezidențiale, Andrei Spînu, vicepreședinte al PAS, a venit cu un comentariu. Andrei Spînu:
“Să fie clar, ce s-a întâmplat azi în centru capitalei nu este protest. Trebuie să spunem tranșant, a fost încă o încercare eșuată a Rusiei de a destabiliza Moldova. Ce avem de făcut: rămânem calmi și ne informăm din surse oficiale și credibile; vorbim și explicăm tuturor oamenilor despre riscurile acțiunilor de destabilizare a grupărilor de hoți (Shor și alții); toată lumea trebuie să se detașeze de aceste mișcări: transportatori, șoferi, aleși locali, oameni de afaceri etc.
Toți cei care contribuie la aceste acțiuni lucrează împotriva Moldovei! În final, să fim alături de poliție și structurile de forță. Împreună ne apărăm țara!”.
Ana Revenco, ministrul de Interne, a lansat un șir de amenințări după mitingul de astăzi: “Turbulențele care au loc în aceste zile pe teritoriul țării noastre urmăresc să zdruncine democrația și stabilitatea Republicii Moldova. (…)
Față de turbulențele manifestate astăzi, precizez că MAI nu va admite ca infractorii și trădătorii să ascundă violențele sub umbrela dreptului la protest, a permisivității legale de a fi reprezentant în Parlament sau în fruntea unor APL-uri. (…) Cei care încalcă legea sub orice pretext, să se aștepte să răspundă în fața organelor de anchetă.
Toți cei care au adus violențe asupra civililor aflați pe străzi astăzi, cât și asupra organelor de aplicare a legii figurează acum în dovezile adunate de Poliția Națională.
Trădătorilor de țară le transmit avertismentul că în curând vor sta în fața judecății, oricât de mulți bani și ajutor ar primi pentru a ne distruge tara. Trădarea de țară este cea mai odioasă manifestare a unui om care s-a născut în țara noastră, este cetățean al Republicii Moldova, trăiește aici”.
Deputatul PAS, Radu Marian, consideră “admirabilă” activitatea poliției, care ar fi dejucat tentative de destabilizare. Radu Marian: „Este admirabil efortul MAI, al poliției și a întregului sistem al organelor de drept din ultimele zile și ultima perioadă. Aceștia au dejucat planurile membrilor grupărilor criminale, grupării Șor, provocatorilor și agenților străini ruși să creeze haos și violență.
Au filat provocatorii, i-au reținut la timp, pe alții i-au prins la frontieră cu acte false, au confiscat sume mari de bani. E un lucru operativ extrem de complicat, dar deocamdată îndeplinit cu brio. Le mulțumim angajaților acestor structuri că asigură liniștea și pacea în țară”.







