Război Israel-Hamas, ziua 53: Guvernul Netanyahu estimează că în Fâşia Gaza se mai află 173 de ostatici, dintre care 17 sunt străini

Update: Israelul estimează că în Fâşia Gaza se află în continuare 173 de persoane luate ostatice la 7 octombrie, declară marţi biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu CNN.

Şaptesprezece dintre ostatici sunt străini, iar restul sunt israelieni, potrivit aceleiaşi surse.

Între aceşti ostatici se află şase persoane în vârstă de până la 18 ani, precizează biroul, scrie news.ro. Forumul Familiilor Ostaticilor estimează că sunt ţinute ostatice şi trei persoane în vârstă de 18 ani, considerate legal copii potrivit definiţiei ONU.

Hamasul a eliberat, în patru zile de armistiţiu, 69 de ostatici, iar Israelul a eliberat 150 de deţinuţi palestinieni.

Update: Ministrul turc al sănătății spune că țara sa speră să înființeze în curând spitale de campanie și să înceapă să furnizeze servicii medicale în Gaza, potrivit Times of Israel.

Acest anunț vine la câteva ore după ce o delegație turcă a trecut în Gaza dinspre Egipt pentru a inspecta posibilele locații pentru spitale de campanie.

Turcia a trimis în Egipt, la începutul acestei luni, o navă care transporta echipamente și provizii medicale, inclusiv ambulanțe și opt spitale de campanie.

Update: Secretarul american de Stat, Antony Blinken, va efectua o vizită în Israel, Cisiordania și în Emiratele Arabe Unite săptămâna aceasta, a anunțat un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Blinken va face aceste demersuri diplomatice pentru a facilita suplimentarea ajutoarelor umanitare pentru Fâșia Gaza și a exercita presiuni în vederea eliberării tuturor ostaticilor răpiți de gruparea Hamas, relatează euronews.ro.

Aceasta va fi cea de-a treia vizită pe care secretarul american de Stat o efectuează în Orientul Mijlociu, de la izbucnirea războiului Israel-Hamas, la data de 7 octombrie și are loc în contextul în care SUA exercită presiuni asupra Israelului pentru a prelungi armistițiul.

Gruparea islamistă Hamas și forțele israeliene au continuat, noaptea trecută, schimbul de prizonieri, după ce aseară mediatorii din partea Qatarului au anunțat că armistițiul a fost prelungit cu încă două zile, adică până joi dimineața.

Decizia a fost luată în contextul presiunilor Statelor Unite, ale mediatorilor din Egipt și Qatar, dar și în urma unor înțelegeri convenite între cele două tabere de a continua eliberarea ostaticilor. Astfel, noaptea trecută, a​lți 11 ostatici israelieni, inclusiv doi gemeni de numai trei ani, au fost eliberați de Hamas, potrivit presei din Israel. În schimbul lor, 33 de palestinieni au fost eliberați din închisorile israeliene. Este vorba de 30 de copii și trei femei. În următoarele două zile, Hamas va elibera 20 de femei și copii, a declarat purtătorul de cuvânt al securității naționale americane. De asemenea, Iranul a cerut, ieri, un armistiţiu permanent în războiul dintre Israel şi Hamas pentru „a se garanta că crimele israeliene din Fâşia Gaza încetează complet”. Între timp, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut o încetare umanitară totală a focului între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, deoarece „catastrofa umanitară din Gaza se înrăutăţeşte pe zi ce trece”.

Între timp, secretarul de stat american, Antony Blinken, va merge din nou în Israel şi Cisiordania până la sfârşitul săptămânii, precum şi în Dubai. Aceasta va fi a treia vizită a şefului diplomaţiei americane în Orientul Mijlociu de la începutul conflictului dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas pe 7 octombrie.

Articolul Război Israel-Hamas, ziua 53: Guvernul Netanyahu estimează că în Fâşia Gaza se mai află 173 de ostatici, dintre care 17 sunt străini apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Silvicultorii cer ca veniturile lor să fie protejate: „Noua lege a salarizării va conduce la reducerea lor cu 25%”

Federația Silva solicită eliminarea din noua lege a salarizării unitare prevederea care anulează compensarea fostului spor de risc prevăzută de Codul silvic, de 25% din...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Silvicultorii cer ca veniturile lor să fie protejate: „Noua lege a salarizării va conduce la reducerea lor cu 25%”

Federația Silva solicită eliminarea din noua lege a salarizării unitare prevederea care anulează compensarea fostului spor de risc prevăzută de Codul silvic, de 25% din salariul de bază. The post Silvicultorii cer ca veniturile lor să fie protejate: „Noua lege a salarizării va conduce la reducerea lor cu 25%” first appeared on Nexta.ro.

Ministrul Apărării respinge acuzațiile privind achiziția blindatelor Piranha: Fals! Nu s-au schimbat criteriile

„Haideți să mai demontăm un alt fake news: cum că Ministerul Apărării nu a vrut să cumpere blindatele Piranha sau că ar fi schimbat criteriile după publicarea acestora pentru a le elimina din procedură. FALS! Cu date si cifre, nu cu burtiere”, a transmis ministrul, marți, pe Facebook. El afirmă că oferta primită a depășit semnificativ nivelul de prețuri avute în vedere de autorități. „Adevărul este că a fost primită o...

Un curier care a câștigat 6 milioane de euro la loto s-a întors la fostul său loc de muncă. Ce a adus cu el

Un curier care a câștigat 5,2 milioane de lire sterline la loterie s-a întors la fostul său loc de muncă pentru a-și surprinde vechii colegi cu buchete de flori și bilete la loteria „Lucky Dip”.The post Un curier care a câștigat 6 milioane de euro la loto s-a întors la fostul său loc de muncă. Ce a adus cu el first appeared on Nexta.ro.

Accident mortal la Drochia: Biciclist, lovit de o Skoda în apropiere de Nicoreni

Un locuitor al satului Nicoreni, raionul Drochia, în vârstă de 36 de ani, a decedat noaptea trecută, după ce a fost lovit de un automobil în timp ce mergea pe bicicletă.

Alertă pentru moldovenii din Japonia: „Taifunul nr. 6” va aduce ploi abundente și vânturi puternice în mai multe regiuni ale țării

Ambasada Republicii Moldova în Japonia a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii moldoveni aflați în această țară, în contextul apropierii furtunii tropicale denumite „Taifunul nr. 6”. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile japoneze, fenomenul meteorologic este așteptat să aducă ploi abundente și vânturi puternice pe o arie extinsă a Japoniei, în perioada 2 iunie - 3 iunie.

Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Italia. Seismul s-a resimțit în tot sudul țării

Cutremurul, care a avut magnitudinea de 6,2 s-a produs în noaptea de luni spre marți, în largul coastei Calabriei, la o adâncime mare. Nu au fost raportate pagube, dar seismul a fost resimțit în toată Calabria și în alte regiuni din sud, transmite agenția ANSA. Cutremurul a fost înregistrat la ora 00.12 de Institutul Național …The post Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Italia. Seismul s-a resimțit în tot...

Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Italia. Seismul s-a resimțit în tot sudul țării

Cutremurul, care a avut magnitudinea de 6,2 s-a produs în noaptea de luni spre marți, în largul coastei Calabriei, la o adâncime mare. Nu au fost raportate pagube, dar seismul a fost resimțit în toată Calabria și în alte regiuni din sud, transmite agenția ANSA. Cutremurul a fost înregistrat la ora 00.12 de Institutul Național …The post Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Italia. Seismul s-a resimțit în tot...