Șase persoane au fost reținute de CNA într-un dosar de finanțare ilegală a unei formațiuni politice

Mai multe percheziții au loc astăzi la Comrat la sediul organizației teritoriale a unei formațiuni politice, dar și la domiciliile unor activiști, în cadrul unei cauze penale pornite pe fapte de spălare de bani, finanțare ilegală a unui partid politic și falsificarea rapoartelor financiare. În urma descinderilor, șase persoane au fost reținute de ofițerii CNA și procurori, urmând să fie plasate în izolatorul IP Cahul pentru 72 de ore.

Astfel, acțiunile au loc în cadrul unei cauzei penale în cadrul căreia au fost investigate faptele ilegale ale bănuiților, manifestate prin mobilizarea persoanelor pentru participarea la proteste organizate, achitarea salariilor pentru activiștii formațiunii și a transportatorilor de pasageri, precum și achitarea unor suplimente bănești prin intermediul cardurilor bancare ”MIR”, emise de entități bancare din Federația Rusă.

Astăzi, în urma celor 17 percheziții efectuate la 6 figuranți pe dosar și la sediul Organizației Teritoriale a Comrat a unei formațiuni politice, au fost ridicate sume de bani, în lei și valută, purtători de informații și zeci de carduri bancare.

Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Cahul.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, bani şi text

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi text

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

ULTIMA ORĂ

Probleme pentru un mare furnizor de RCA, interzis și în România: ASF din Bulgaria a decis retragerea autorizației de funcționare a societății DallBogg Life...

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează că autoritatea similară din Bulgaria a decis retragerea autorizației de funcționare a societății de asigurare DallBogg Life and Health...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Probleme pentru un mare furnizor de RCA, interzis și în România: ASF din Bulgaria a decis retragerea autorizației de funcționare a societății DallBogg Life...

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează că autoritatea similară din Bulgaria a decis retragerea autorizației de funcționare a societății de asigurare DallBogg Life and Health AD, care a desfășurat activitate pe teritoriul României în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor (Freedom of Services – FoS).The post Probleme pentru un mare furnizor de RCA, interzis și în România: ASF din Bulgaria a decis retragerea autorizației de funcționare a societății...

Cupa Mondială 2026: Pentru 70 de euro, înaintea meciurilor, fanii îşi vor vedea numele afişate pe ecrane gigantice

FIFA a decis să permită fanilor să îşi vadă numele afişat pe ecranele gigantice ale unui stadion, la Cupa Mondială. Totul se va întâmpla înaintea meciului, iar fanii vor plăti un preţ aproximat la 70 de euro per persoană.The post Cupa Mondială 2026: Pentru 70 de euro, înaintea meciurilor, fanii îşi vor vedea numele afişate pe ecrane gigantice first appeared on Nexta.ro.

Cupa Mondială 2026: Pentru 70 de euro, înaintea meciurilor, fanii îşi vor vedea numele afişate pe ecrane gigantice

FIFA a decis să permită fanilor să îşi vadă numele afişat pe ecranele gigantice ale unui stadion, la Cupa Mondială. Totul se va întâmpla înaintea meciului, iar fanii vor plăti un preţ aproximat la 70 de euro per persoană.The post Cupa Mondială 2026: Pentru 70 de euro, înaintea meciurilor, fanii îşi vor vedea numele afişate pe ecrane gigantice first appeared on Nexta.ro.

Rețineri în clanurile Duduianu/Pian pentru trafic de persoane și proxenetism. Victimele erau exploatate în străinătate

Trei membri ai clanurilor Duduianu/Pian au fost reţinuţi, marţi, după câteva ore de audieri, pentru trafic de persoane şi proxenetism. The post Rețineri în clanurile Duduianu/Pian pentru trafic de persoane și proxenetism. Victimele erau exploatate în străinătate first appeared on Nexta.ro.

„O lege a salarizării nu se scrie doar cu sindicatele”. Dragoș Pîslaru anunță consultări publice pe proiect, într-un live pe Facebook

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat marți că va deschide consultările privind legea salarizării unitare către întreaga societate și că va organiza joi, de la ora 15:00, o sesiune live pe Facebook dedicată proiectului.The post „O lege a salarizării nu se scrie doar cu sindicatele”. Dragoș Pîslaru anunță consultări publice pe proiect, într-un live pe Facebook first appeared on Nexta.ro.

17 primării din Călărași s-au amalgamat voluntar și vor primi 145 de milioane de lei de la Guvern

17 localități din raionul Călărași care au decis să urmeze forma voluntară de amalgamare, vor primi 145 de milioane de lei din bugetul de stat. Anunțul a fost făcut de către secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, pe 9 iunie. Suma reprezintă aproape jumătate din bugetul cumulat al tuturor primăriilor unite pentru acest an și The post 17 primării din Călărași s-au amalgamat voluntar și vor primi 145 de...

O companie aeriană majoră promite pasagerilor stimulente „de tot felul” pentru a-i câștiga înapoi

Emirates va oferi pasagerilor stimulente menite să recâștige călătorii îngrijorați de războiul prelungit cu Iranul, deși asta nu va însemna prețuri mai mici, a declarat marți Tim Clark, președintele companiei aeriene din Golf, pentru Reuters. Clark a precizat că Emirates, compania aeriană susținută de Emiratele Arabe Unite, își va menține strategia de a păstra programele …The post O companie aeriană majoră promite pasagerilor stimulente „de tot felul” pentru a-i...