Horoscop 12 iulie – o zodie alege să facă curățenie printre prieteni

Horoscop 12 iulie – o să facem și treabă, o să ne ducem și la distracție cu familia, cu prietenii ca să eliberăm surplusul, să ne refacem pentru săptămâna care urmează.

RAC
O să treceți în revistă niște activități ca să vedeți pe care le puteți continua și la care ați putea renunța ca să dați eficiență maximă, să fie cu succes garantat.

LEU
Se pare că o să fiți înconjurați de oameni tineri cărora le oferiți inspirație și o să faceți un schimb de informații, poate și emoțional, care să prindă bine tuturor.

FECIOARĂ
O să faceți curățenie printre prietenii în care aveați toată încrederea, dar între timp s-au răcit, s-au distanțat și o să vă poziționați altfel față de ei.

BALANȚĂ
Apare cineva care vrea să vă cunoașteți, să vă petreceți timpul împreună pentru că își dorește o relație și dacă și voi la fel, ar fi o experiență care v-ar îmbogăți sufletește.

SCORPION
O invitație la un eveniment care poate avea legătură și cu serviciul, dar și cu lumea mondenă și o să aveți și voi un cuvânt de spus.

SĂGETĂTOR
Se poate să întâlniți oameni pe care să-i admirați pe la reuniunile de tot felul și să intrați într-o altă categorie socială – superioară.

CAPRICORN
Or să vă parvină niște bani din urmă și o să vă puteți achita toate dările și cu ce rămâneți să faceți o plimbare la malul mării, sau la munte, la câmpie undeva.

VĂRSĂTOR
Păreți mult mai dornici de ieșit la evenimente și invitații or să tot fie, numai să aveți timp să le bifați pe toate.

PEȘTI
Se poate să vă mai găsiți încă ceva de lucru, măcar din toamnă și de acolo să luați acei bani pe care să contați atunci când apar cheltuieli neprevăzute.

BERBEC
E de lucru, dar vreți să profitați și de timpul liber și să plecați pe undeva mâine, poimâine, sau în vacanță și poate lucrați și de acolo.

TAUR
Se poate să ajungeți la o înțelegere cu partenerul de viață și o să alegeți împreună destinația de vacanță și ce mai aveți în plan pentru perioada care urmează.

GEMENI
O să întâlniți pe cineva care să se regăsească în felul vostru de a fi și poate se naște o relație care să vă completeze frumos.

ULTIMA ORĂ

Horoscop 25 aprilie – zodia pentru care viața amoroasă e în proces de refacere

Horoscop 25 aprilie - o zi cu răscoliri sufletești....

Horoscop 24 aprilie – FECIOARA – se anunță câștiguri, vin bani de undeva

Horoscop 24 aprilie - o zi cu de toate....

Horoscop 23 aprilie – zodia care va avea parte în sfârșit de confort financiar

Horoscop 23 aprilie - o zi chiar frumoasă. Avem...

Horoscop 22 aprilie – zodia care va primi bani mai mulți și o promovare în carieră

Horoscop 22 aprilie - o zi cu reușite. Se...

Horoscop 21 aprilie – noi începuturi și oportunități pentru zodii

Horoscop 21 aprilie - rezolvări azi. Avem energie, atenție...

Horoscop 20 aprilie – zodia care va primi o sumă importantă de bani

Horoscop 20 aprilie - o zi a deciziilor. Facem...

Horoscop 19 aprilie – zodia care astăzi va primi vești bune

Horoscop 19 aprilie - o zi cu accente speciale....

ULTIMA ORĂ

Gălești primește finanțări importante: peste 9 milioane de lei pentru dezvoltarea comunei

Satul Gălești din raionul Strășeni trece printr-un amplu proces de modernizare, după implementarea a trei proiecte de dezvoltare locală finanțate prin programele guvernamentale „Satul European”,...

Risc sporit de refuz al intrării în UE pentru cetățenii moldoveni după lansarea sistemului EES. MAE explică noile reguli

Ministerul Afacerilor Externe anunță că, în contextul operaționalizării noului Sistem de Intrare/Ieșire al UE, au fost raportate cazuri de refuz al intrării în Franța...

Important

Gălești primește finanțări importante: peste 9 milioane de lei pentru dezvoltarea comunei

Satul Gălești din raionul Strășeni trece printr-un amplu proces de modernizare, după implementarea a trei proiecte de dezvoltare locală finanțate prin programele guvernamentale „Satul European”, „Satul European Expres” și „Europa este aproape”. Investițiile vizează infrastructura educațională, iluminatul stradal și reabilitarea drumurilor, având drept scop îmbunătățirea condițiilor de trai pentru cei aproximativ 2.800 de locuitori ai comunei.

„Suspectul în dublul omor de la Botanica nu a fost externat de la Psihiatrie, ci a evadat.” Emil Ceban: L-au internat la solicitarea lui,...

Bărbatul bănuit de comiterea dublului omor de la Botanica, reținut ieri de Poliție, nu a fost externat mai devreme de la Psihiatrie, ci a evadat din instituția medicală a doua zi după internare, înainte să-i fie prelevate analize pentru a-i fi stabilit un diagnostic. Informația a fost comunicată pentru UNIMEDIA, de către ministrul Sănătății, Emil Ceban.

„Suspectul în dublul omor de la Botanica nu a fost externat de la Psihiatrie, ci a evadat.” Emil Ceban: L-au internat la solicitarea lui,...

Bărbatul bănuit de comiterea dublului omor de la Botanica, reținut ieri de Poliție, nu a fost externat mai devreme de la Psihiatrie, ci a evadat din instituția medicală a doua zi după internare, înainte să-i fie prelevate analize pentru a-i fi stabilit un diagnostic. Informația a fost comunicată pentru UNIMEDIA, de către ministrul Sănătății, Emil Ceban.

Elevi din toată țara participă la Olimpiadele Republicane la limbile minorităților

În perioada 24-26 aprilie 2026, circa 150 de elevi participă la Olimpiadele Republicane la Limba și literatura bulgară, Limba și literatura ucraineană, Limba și literatura găgăuză și Limba și literatura rusă (școala națională). Competițiile se desfășoară la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și reunește elevi din întreaga țară, cadre didactice dedicate și experți în educație. Evenimentul pune în valoare patrimoniul cultural și lingvistic al minorităților naționale din...

(live) Maratonul Velo Road Chișinău dă peste cap circulația pe principalele străzi ale capitalei: Cum a fost reorganizat transportul public

Primăria municipiului Chișinău informează că, în contextul desfășurării evenimentului Chișinău Half Marathon 2026, în zilele de 25 și 26 aprilie, circulația transportului public va fi reorganizată temporar, iar unele rute vor circula pe itinerare modificate. Vedeți mai jos cum vor circula troleibuzele, microbuzele și autobuzele, pe perioada competițiilor sportive.

De ce a rămas lumea fără prezervative: „Prețurile vor crește cu 20-30%”

Cel mai mare producător mondial de prezervative, Karex Bhd din Malaysia, a anunțat o creștere a prețurilor cu 20-30% din aprilie 2026, pe fondul crizei din Iran și blocării Strâmtorii Ormuz, relatează Reuters. Decizia vine ca urmare a creșterii costurilor pentru transport și materii prime. De asemenea, există o criză în lume, din cauza întârzierii livrărilor către piețe-cheie, precum Europa și SUA, scrie Libertatea.

Ministrul Apărării anunță măsuri după căderea dronei la Galați: Posibile schimbări la granița cu Ucraina

Ministrul Apărării al României, Radu Miruţă, a anunţat, sâmbătă, 25 aprilie, că după ce o dronă a căzut în Galați, Statul Major al Apărării analizează rearanjarea dispozitivelor de monitorizare şi apărare în zona graniţei cu Ucraina, scrie Antena3.ro.  „Războiul declanşat de Federaţia Rusă, chiar la graniţa noastră, este cât se poate de real. Este un război dur, cu consecinţe dramatice pentru vieţi omeneşti şi cu efecte care, din păcate, ajung uneori...