Astăzi urmează să aibă loc dezbateri publice pentru a doua lectură a legislației privind securitate cibernetică. Acest lucru va permite inclusiv o luptă mai eficientă cu armatele de trolli online care s-a multiplicat exponențieal în ultima perioadă, în perspectiva alegerilor din această toamnă.
Declarațiile aparțin deputatului PAS Lilian Carp și au fost făcute în platoul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.
Întrebat dacă s-ar putea întreprinde măsuri care să țintească în rețelele sociale, ce au devenit în ultima perioadă cuiburi de trolli, parlamentarul a precizat că deja se întreprind demersuri în acest sens. De exemplu, astăzi urmează să aibă loc dezbateri publice pentru legea securității cibernetice, revizuită și îmbunătățită.
„Răspunsul va fi unul foarte scurt. Astăzi au loc și dezbateri pentru lectura a doua privind legea securității cibernetice și veți vedea care sunt soluțiile oferite de autorități în situația dată. Acolo sunt mai multe propuneri. Pe de o parte, avem societatea civilă și pe bună dreptate, anumite decizii care sunt în lege vor trebui modificate pentru a nu admite abuzuri asupra drepturilor omului. Deja acolo s-a venit cu vreo 8 articole care trebuie modificate, dintre care 6 au fost și acceptate”, a declarat deputatul.
Și deși soluțiile pentru a purifica spațiul online nu sunt dintre cele mai simple, Carp a ținut totuși să menționeze că noua legislație pentru seucirtatea cibernetică va face mult mai clar acest proces și actorii implicați.
Mai mult decît atât, pentru a identifica cel mai eficient mod de a lupta cu armatele de trolli online, Republica Moldova va încearca să preia din experiența altor state.
„După cum am spus, astăzi, în urma dezbaterilor publice, vom avea un rezultat final pentru o lege ce privește securitatea cibernetică: cum trebuie să se intrevină, care este autoritatea care trebuie să intervină, în ce condiții poate să blocheze pentru a putea stopa nemijlocit anumite site-uri care sunt periculoase la adresa securității. Soluțiile nu sunt unele simple. Toată lumea trebuie să înțeleagă că nu există o baghetă magică. Noi oricum deocamdată încercăm să preluăm din experiența altor state pentru a o putea implementa în Republica Moldova. Vom discuta astăzi și despre cum se intervine inclusiv și cu publicitatea plătită a unor site-uri care de fapt au alte obiective decât promovarea de informații”, a mai menționat Lilian Carp.





