Editura PRUT recunoscută onorific pentru Civism de Casa Regală a Românie

Chișinău, 1 decembrie 2023: În cadrul ceremoniei dedicate Curajului Civic și Civismului găzduite de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal din București, editura PRUT a fost recunoscută onorific pentru Civism prin acte educaționale și culturale inovatoare. Această recunoaștere se datorează faptului că editura Prut promovează valorile culturii românești, este susținătoarea multor scriitori tineri, editându-le prima carte, oferă de 30 de ani, donații de carte pentru grădinițe, orfelinate, biblioteci publice rurale/urbane, licee și spitale. 

De asemenea, recunoașterea onorifică  a Civismului editurii PRUT este susținută și de faptul că aceasta și-a asumat riscul să continue tipărirea de carte la Harkov, în Ucraina, astfel sprijinindu-i, în deplină solidaritate, pe cei 350 de angajați ai tipografiei aflați într-o situație financiară extrem de dificilă, în condițiile războiului cu Rusia.

„Este o mare onoare să fim remarcați și încurajați de Casa Regală a României în activitatea noastră și ne bucurăm să fim recunoscuți, așa cum s-a spus în cadrul ceremoniei, printre organizațiile care inspiră respectul oamenilor prin implicarea în binele societății. Acest fapt este extraordinar de inspirațional și, desigur, ne va impulsiona să ne ducem la bun sfârșit cu și mai mare dedicație și alte proiecte civice, în special, legate de aniversarea a 30 de ani de la înființarea editurii noastre” – a declarat Oleg Bodrug, fondatorul editurii PRUT.

Nominalizările pentru care s-a oferit recunoașterea onorifică a Casei Regale a României au fost: jurnalism în zone de conflict și situații de risc, jurnalism formator de opinie, salvatori de vieți, acte educaționale și culturale inovatoare, proiecte civice pentru un viitor sustenabil și păstrarea valorilor identitare. Printre personalitățile care au primit recunoașterea onorifică pentru Civism Excepțional în promovarea valorilor identitare ale României s-a aflat și scriitorul, eseistul și filosoful Andrei Pleșu, unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Constantin Noica.

Articolul Editura PRUT recunoscută onorific pentru Civism de Casa Regală a Românie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Zelenski, „mesaj dur” către Kremlin: propunere de negocieri directe și acuzații privind războiul din Ucraina

Ucraina propune încetarea războiului și se declară pregătită pentru...

Zelenski, „mesaj dur” către Kremlin: propunere de negocieri directe și acuzații privind războiul din Ucraina

Ucraina propune încetarea războiului și se declară pregătită pentru...

Tot mai puțini ruși urmăresc propaganda: audiența marilor televiziuni de stat scade semnificativ

Interesul rușilor pentru posturile federale de televiziune cu mesaj...

Polonia restricționează traficul aerian la frontiera cu Ucraina și Belarus până în septembrie

Polonia va introduce restricții temporare de trafic aerian în...

Marta Kos, în vizită la „palatul” lui Emilian Crețu! A sădit un copac și a probat ținutele Dorei

Nici o vizită în Republica Moldova, fără o întâlnire...

Comisie parlamentară de anchetă privind escrocheriile telefonice. Lilian Carp o va conduce

Parlamentul a constituit Comisia de anchetă pentru examinarea fenomenului...

ULTIMA ORĂ

Turcia pregăteşte măsuri de securitate speciale pentru summitul NATO, la care participă și Donald Trump

Autorităţile turce au început să securizeze capitala Ankara, unde pe 7-8 iulie va avea loc summitul NATO, inclusiv cu participarea preşedintelui american Donald Trump. Măsuri...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Turcia pregăteşte măsuri de securitate speciale pentru summitul NATO, la care participă și Donald Trump

Autorităţile turce au început să securizeze capitala Ankara, unde pe 7-8 iulie va avea loc summitul NATO, inclusiv cu participarea preşedintelui american Donald Trump. Măsuri speciale sunt luate pe fondul tensiunilor generate de războiul lansat de SUA şi Israel împotriva Iranului, relatează joi agenţia EFE.The post Turcia pregăteşte măsuri de securitate speciale pentru summitul NATO, la care participă și Donald Trump first appeared on Nexta.ro.

Scandal în IPJ Gorj după eșecul intervenției trupelor SAS la dubla crimă din Târgu-Jiu

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj anchetează un caz de omor calificat, după ce trei persoane au fost găsite decedate într-un apartament din Târgu-Jiu. În paralel, au apărut acuzații privind lipsa unei intervenții operative a trupelor SASThe post Scandal în IPJ Gorj după eșecul intervenției trupelor SAS la dubla crimă din Târgu-Jiu first appeared on Nexta.ro.

Zelenski îi trimite lui Putin o scrisoare deschisă în care-i cere încetarea „totală” a focului

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus joi, într-o scrisoare deschisă adresată liderului rus, o întâlnire față către față cu Vladimir Putin, potrivit news.sky.com. Scrisoarea, catalogată de presa internațională drept „provocatoare”, a fost redactată pe un ton tăios și decis. „Propun o întâlnire” Zelensky s-a declarat pregătit pentru o „încetare totală a focului”. „Ucraina propune încheierea acestui război printr-un dialog direct între noi și dumneavoastră. Propun o întâlnire”, a declarat Volodimir Zelenski în scrisoarea sa,...