FOTO Un angajat al unei întreprinderi silvice – prins la furat lemne. A fost amendat

Doi bărbați de 44 și 47 de ani, printre care și angajatul întreprinderii silvice din Cahul, au fost surprinși de către polițiștii de frontieră în timp ce transportau ilegal lemn verde de salcie, pe direcția localității Vadul lui Isac. Cazul a fost înregistrat pe data de 30 noiembrie.

„În timpul executării unei misiuni de supraveghere a graniței moldo-române, patrula Sectorului Poliției de Brontieră Brînza au oprit în trafic un autovehicul de model Gaz, care se deplasa dinspre frontiera de stat. La fața locului, polițiștii de frontieră au descoperit două persoane care nu au putut prezenta actele de identitate și nici cele necesare pentru a se afla în zona de frontieră. În fapt, bărbații au fost identificați ca fiind cetățeni moldoveni, unul dintre ei având funcție de răspundere la Întreprinderea silvică „Silva Sud” Cahul”, precizează oamenii legii.

Pentru încălcarea regimului de frontieră bărbaților le-au fost aplicate amenzi în mărime de 600 lei.

Totodată, polițiștii de frontieră au constatat că șoferul nu deținea permisul de conducere și nici acte valabile pentru mijlocul de transport, dar și pentru încărcătura transportată, astfel fiind sesizați reprezentanții IPM Cahul și INSP Cahul.

În continuare, cazul este cercetat în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, mijlocul de transport cu încărcătura de lemn a fost indisponibilizat la parcarea cu plată, conform legislației în vigoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul FOTO Un angajat al unei întreprinderi silvice – prins la furat lemne. A fost amendat apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Mai multe state UE cer restricții mai dure pentru vizele turistice ale rușilor în Schengen

Mai multe state europene au cerut Uniunii Europene înăsprirea...

Zelenski, „mesaj dur” către Kremlin: propunere de negocieri directe și acuzații privind războiul din Ucraina

Ucraina propune încetarea războiului și se declară pregătită pentru...

Zelenski, „mesaj dur” către Kremlin: propunere de negocieri directe și acuzații privind războiul din Ucraina

Ucraina propune încetarea războiului și se declară pregătită pentru...

Tot mai puțini ruși urmăresc propaganda: audiența marilor televiziuni de stat scade semnificativ

Interesul rușilor pentru posturile federale de televiziune cu mesaj...

Polonia restricționează traficul aerian la frontiera cu Ucraina și Belarus până în septembrie

Polonia va introduce restricții temporare de trafic aerian în...

ULTIMA ORĂ

Surpriză înainte de Cupa Mondială. Franța, învinsă în premieră de Coasta de Fildeș

Les Bleus au condus prin Rayan Cherki, dar ivorienii au întors rezultatul după pauză prin Guéla Doué și Amad Diallo, într-un meci în care echipa...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Surpriză înainte de Cupa Mondială. Franța, învinsă în premieră de Coasta de Fildeș

Les Bleus au condus prin Rayan Cherki, dar ivorienii au întors rezultatul după pauză prin Guéla Doué și Amad Diallo, într-un meci în care echipa lui Didier Deschamps a dominat statistic, dar a fost pedepsită pentru ezitările defensive. Guéla Doué a fost omul serii. Fundașul lui Strasbourg, fratele mai mare al internaționalului francez Désiré Doué, a egalat în minutul 53, apoi a oferit centrarea din care Amad Diallo a marcat...

Donald Trump anunţă că vrea să construiască o ”Promenadă Trump” de la Lincoln Memorial la fluviul Potomac

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că vrea să construiască o promenadă care să-i poarte numele la Lincoln Memorial, o clădire emblematică a capitalei americane, relatează AFP.The post Donald Trump anunţă că vrea să construiască o ”Promenadă Trump” de la Lincoln Memorial la fluviul Potomac first appeared on Nexta.ro.

Crin Antonescu: „AUR nu este un partid extremist. Un partid extremist nu s-ar fi comportat așa de civilizat când au fost anulate alegerile”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Crin Antonescu a vorbit despre partidele care au asistat pasiv la situația de instabilitate politică în care a ajuns România, dar și despre acuzațiile de extremism aduse partidului AUR de-a lungul timpului. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Crin Antonescu susține că principalul vinovat pentru haosul politic actual ar fi chiar Partidul Social Democrat. Dat fiind...

Donald Trump salută posibilitatea unei întâlniri între Vladimir Putin și Volodîmîr Zelenski

Donald Trump a declarat că susține posibilitatea unei întâlniri între Vladimir Putin și Volodîmîr Zelenski, afirmând că o astfel de discuție ar putea contribui la oprirea…The post Donald Trump salută posibilitatea unei întâlniri între Vladimir Putin și Volodîmîr Zelenski first appeared on Nexta.ro.

În prima lui reacție, Trump spune ce vor face Zelenski și Putin, după gestul fără precedent al liderului de la Kiev pentru încheierea războiului

Donald Trump a afirmat joi, în prima lui reacție, că o întâlnire față în față între președintele rus Vladimir Putin și omologul ucrainean al acestuia, Volodimir Zelenski, ar fi „grozavă”, subliniind totodată că cele două țări vor trebui să facă compromisuri, scrie AFP. „Mă bucur că ei discută despre o întâlnire. Cred că avem și …The post În prima lui reacție, Trump spune ce vor face Zelenski și Putin,...