În această țară, elevii nu vor mai avea voie cu telefoane la școală

Prim-ministrul conservator al Noii Zeelande, Christopher Luxon, a anunţat vineri interzicerea telefoanelor mobile în şcolile din ţară, o măsură menită să combată scăderea ratei de alfabetizare, notează Digi24.ro.

În urmă cu câţiva ani, şcolile din Noua Zeelandă aveau unele dintre cele mai bune rezultate din lume în materie de alfabetizare, dar abilităţile de citire şi de scriere ale tinerilor au scăzut până în punctul în care unii cercetători vorbesc despre o „criză” a educaţiei.

„Vom interzice telefoanele în şcolile de pe tot cuprinsul Noii Zeelande. Vrem ca copiii noştri să înveţe şi vrem ca profesorii noştri să predea”, a declarat prim-ministrul, care şi-a preluat funcţia în această săptămână.

Christopher Luxon declarase că va interzice telefoanele mobile în şcoli în cursul primelor 100 de zile de mandat, adoptând o politică deja testată în SUA, Marea Britanie şi Franţa. Scopul acestei măsuri este de a pune capăt comportamentelor perturbatoare şi de a-i încuraja pe elevi să se concentreze, a precizat el.

Cercetătorii de la asociaţia neozeelandeză Education Hub avertizaseră, anul trecut, cu privire la o „criză a alfabetizării”, constatând că peste o treime dintre tinerii de 15 ani abia ştiau să citească şi să scrie. Guvernul conservator al lui Christopher Luxon a provocat controverse încă din prima săptămână în care s-a aflat la putere, renunţând la o interzicere pe scară largă a fumatului, o măsură de pionierat adoptată de guvernul precedent.

The post În această țară, elevii nu vor mai avea voie cu telefoane la școală appeared first on Omniapres.

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să...

BREAKING NEWS: Ucigașul măturătorului riscă până la 15 ani închisoare

Ucigașul măturătorului de stradă de pe bulevardul Moscovei din...

O adolescentă dată dispărută, a fost găsită în viață după 9 ani

O adolescentă care a dispărut în 2017, pe când...

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

ULTIMA ORĂ

"Rolul uman se reduce la fiecare etapă a dezvoltării": Anthropic trage un semnal de alarmă și cere încetinirea dezvoltării inteligenței artificiale

Compania americană Anthropic, evaluată la aproape 1.000 de miliarde de dolari, lansează un avertisment neobișnuit privind ritmul de dezvoltare al inteligenței artificiale. Într-un document amplu,...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

"Rolul uman se reduce la fiecare etapă a dezvoltării": Anthropic trage un semnal de alarmă și cere încetinirea dezvoltării inteligenței artificiale

Compania americană Anthropic, evaluată la aproape 1.000 de miliarde de dolari, lansează un avertisment neobișnuit privind ritmul de dezvoltare al inteligenței artificiale. Într-un document amplu, grupul…The post "Rolul uman se reduce la fiecare etapă a dezvoltării": Anthropic trage un semnal de alarmă și cere încetinirea dezvoltării inteligenței artificiale first appeared on Nexta.ro.

Franța și Germania propun o nouă cale de integrare în UE pentru Moldova și Balcanii de Vest

Planul urmărește să dea un „nou dinamism” extinderii europene Inițiativa, prezentată într-un document consultat de Euractiv, dezvoltă ideile avansate luna trecută de cancelarul german Friedrich Merz, care a sugerat acordarea unui statut de membru asociat al UE pentru Ucraina. Merz a avertizat atunci că ritmul lent al extinderii generează frustrare în rândul tuturor țărilor implicate. Propunerea franco-germană vine înaintea summitului privind extinderea UE, care va avea loc vineri în Muntenegru, și...

Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul

Românii care comandă produse din platforme precum Temu, Shein sau alte magazine din afara Uniunii Europene plătesc deja, din 1 ianuarie 2026, o taxă logistică națională, iar începând cu 1 iulie 2026 se aplică noile reguli vamale europene.The post Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul first appeared on Nexta.ro.

Macron intervine într-un scandal şi afirmă că editorialista Xenia Fedorova, acuzată de faptul că este vocea Kremlinulu în presa franceză, era şefa unei ”agenţii...

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că o editorialistă rusă Xenia Fedorova, acuzată de faptul că este vocea Kremlinulu în presa franceză, se afla deja în serviciul ”propagandei de stat” ruseşti în 2017 şi că ”lucrurile nu s-au schimbat” de atunci, relatează AFP.The post Macron intervine într-un scandal şi afirmă că editorialista Xenia Fedorova, acuzată de faptul că este vocea Kremlinulu în presa franceză, era şefa unei ”agenţii...