Volodimir Zelenski a declarat, în mesajul său de vineri seară, că sunt necesare schimbări pentru a îmbunătăţi sistemul de mobilizare al Ucrainei, ca parte a unei strategii generale de îmbunătăţire a poziţiei militare a ţării în războiul contra Rusiei ce durează de 21 de luni.
În mesajul său video, Zelenski a declarat că la o şedinţă a comandamentului militar s-au discutat scenarii pentru a produce „rezultate concrete” pentru 2024 în condiţii de război, scrie News.ro.
„În special, aceasta se referă la problema mobilizării. Toată lumea din Ucraina înţelege că sunt necesare schimbări în acest domeniu”, a subliniat președintele Volodimir Zelenski. „Şi aceasta nu este doar o chestiune legată de numărul de oameni care pot fi mobilizaţi”, a spus el. „Este o chestiune de timp – pentru toţi cei care sunt în prezent în armată, pentru demobilizare şi pentru cei care se vor alătura armatei. Şi este o chestiune și de condiţii”, a explicat preşedintele.
Zelenski a spus că problemele trebuie să fie examinate de comandanţi şi de Ministerul Apărării pentru a fi prezentate Consiliului Suprem. „Au existat mai multe propuneri astăzi şi aştept soluţii cuprinzătoare”, a punctat el.
At the meeting of the Staff today, there was a briefing by Ukraine’s Foreign Intelligence Service regarding Russia’s potential actions and international situation next year.
We are analyzing all possible scenarios, and there must be our own Ukrainian scenario for 2024. Specific… pic.twitter.com/zkFaeE5Bwd
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) December 1, 2023
Articolul Război în Ucraina, ziua 647: Zelenski cere schimbări în sistemul de mobilizare din Ucraina apare prima dată în Vocea Basarabiei.






