Natalia Morari îi amintește premierului Recean că atunci când se va permite anchetarea obiectivă a acelui caz de la Căușeni, îmi pare că și Dvs veți răspunde, căci acei oameni au sunat în disperare la 112, rudele acestora la fel, iar voi vă permiteți acum, cu morții pe prispă, să dați vina tot pe ei.
În Moldova a nins o zi, în weekend-ul trecut, zi care s-a încheiat cu tragedii și-o demisie neesențială. Numărul morților din acele zile l-a pierdut toată lumea – ba erau doi decedați, ulterior încă doi, mai târziu au mai găsit un om înghețat, peste câteva zile încă un bărbat a fost găsit într-o gură de canalizare, iar o cifră totală a victimelor acelei ninsori, nimeni dintre oficialii țării nu vrea să anunțe. Ei transmit condoleanțe și subtil dau vina pentru moartea morților tot pe morți…, constată Natalia Morari în cadrul emisiunii Morari News.
Dle Recean, atunci când se va permite anchetarea obiectivă a acelui caz de la Căușeni, îmi pare că și Dvs veți răspunde, căci acei oameni au sunat în disperare la 112, rudele acestora la fel, iar voi vă permiteți acum, cu morții pe prispă, să dați vina tot pe ei, susține Natalia Morari.
Iată așa s-a murit, stimați prieteni, pe timp de pace, cu situație excepțională de doi ani, cu un premier pus acolo să asigure securitatea asfaltului, nu și a poporului. Și ce au făcut liderii țării a doua zi după aceste tragedii strașnice? De la Grosu și premier până la Maia Sandu au transmis mesaje de felicitare și recunoștință tuturor celor care au fost implicați în lichidarea consecințelor acelei zile. Niște felicitări defuncte… Așteptăm de la președintă acordarea Ordinului Republicii pentru prim-ministru, așteptăm diplome de la ultimul pentru membrii Comisiei pentru Situații Excepționale, care așa și nu s-a întrunit în acea zi. În țară era situație excepțională, iar comisia pentru situații excepționale dormea. Eu v-aș spune de ce dormea, dar voi nu mă veți crede, de asta vă citez explicația ministrului de Interne de ce nu s-a întrunit comisia. Comisia pentru Situații Excepționale se convoacă doar când sunt situații excepționale la nivelul întregii țări, explică ministrul de Interne, Adrian Efros.
Acum e clară toată esența activității acestei comisii – avem stare excepțională pentru a închide televiziuni, pentru a scoate candidați din alegeri, pentru a evita legea, pentru a face ce vrea astfel încât nimeni să nu pună întrebări. Partidul Stării Excepționale. Și acest partid a găsit un țap ispășitor. Ia vedeți ce teatral se explică.
Omul însă nu a demisionat și de asta l-a demis ministrul Economiei, or, anume în subordinea lui Dumitru Alaiba se află acest serviciu de urgență 112.
Îl asculți și ai impresia că-și amintea cu greu de unde i-a picat ministerului său acest serviciu, care, apropo, de la anul trece la Interne. Adică la vreo trei ani de când aceștia se află la guvernare, au decis să schimbe cu locurile anumite instituții.
Iar pe timpuri, când în funcții importante, nu, nu mă refer la Președinție sau Guvern, ci la cele care răspund de viețile oamenilor, deci pe vremuri când în aceste posturi erau profesioniști, dar nu oameni buni, ei știau ce să facă, notifică Natalia Morari.
Acum zece ani, când la fel venise un val mare de zăpadă peste noi, opt kilometri au parcurs salvatorii în drum spre un sat din Drochia, pentru a salva doi oameni, care aveau nevoie urgentă de dializă. Aceştia erau la un pas de a nu mai rezista, întrucât de trei zile nu au mai făcut această procedură. În drum, cei 10 salvatori au rămas blocaţi. Tot atunci au luat decizia de a improviza o sanie pentru a se putea deplasa prin nămeţi către cei doi suferinzi. Preţ de şapte ore, bărbatul şi femeia au fost duşi în braţe de salvatori pînă la maşină, pentru a fi transportaţi la spitalul din Drochia.
Iar în actualele vremuri bune, conducerea Ministerului Apărării pune poze pe Facebook cum soldații se joacă cu bulgări de zăpadă, în timp ce rudele celor decedați așa și nu au înțeles de ce și-au pierdut apropiații pe timp de pace, iar demnitarii s-au felicitat între ei pentru că și-au făcut cu brio meseria. Amarnic și foarte trist… , mai declară Natalia Morari în cadrul emisiunii Morari News.






