Maia Sandu anunță organizarea Forumului primarilor: Să punem fundamentul unei colaborări benefice pentru toți cetățenii

Președinta Maia Sandu anunță despre desfășurarea unui eveniment pentru toți primarii aleși, care sunt interesați să valorifice oportunitățile asociate cu integrarea europeană. Forumul va fi organizat sub egida șefei statului, în data de 9 decembrie.

„Dragi primari aleși, în următorii 4 ani de voi va depinde cum se dezvoltă localitățile noastre. Oamenii v-au oferit încrederea și susținerea, punându-și speranțele în faptul că veți munci pentru a construi sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim. Vreau să discutăm cum putem face aceste lucruri împreună. Vă invit și vă aștept la Forumul primarilor, organizat pe 9 decembrie, pentru a pune fundamentul unei colaborări benefice pentru toți cetățenii”, a declarat Maia Sandu în anunțul său.

Președinta a subliniat că obiectivul autorităților centrale și locale este să creeze comunități puternice, să îmbunătățească condițiile de trai și să transforme Moldova într-o țară europeană. 

„Obiectivul nostru comun, și al meu, ca președinte, și al vostru, în calitate de conducători locali, este să creăm comunități puternice, unite, să ridicăm condițiile de trai acasă și să transformăm toată Moldova, sat cu sat, într-o țară europeană, cu o viață trăită în bunăstare și în bună înțelegere. Voi, aleșii locali, sunteți în prima linie față de nevoile locuitorilor. Voi îi ascultați zi de zi și pe umerii voștri stă îndeplinirea celor mai urgente și firești lucruri – apă pentru toți, transport sigur, grădinițe și școli moderne, sate și orașe amenajate. Doar împreună – administrația centrală și administrația locală – vom reuși să îndeplinim aceste cerințe și să îmbunătățim viața tuturor moldovenilor. Ne vedem pe 9 decembrie la Forumul primarilor!”,  a îndemnat președinta Maia Sandu.

Articolul Maia Sandu anunță organizarea Forumului primarilor: Să punem fundamentul unei colaborări benefice pentru toți cetățenii apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

Conacul Bónis, refugiu al Coroanei Ungariei în apropiere de Oradea, de vânzare/ FOTO

Conacul Bónis din Cubulcut, refugiu al Coroanei Ungariei, este de vânzare pentru suma de 129.000 de euro pe Romania Sotheby’s International Realty.The post Conacul Bónis,...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Conacul Bónis, refugiu al Coroanei Ungariei în apropiere de Oradea, de vânzare/ FOTO

Conacul Bónis din Cubulcut, refugiu al Coroanei Ungariei, este de vânzare pentru suma de 129.000 de euro pe Romania Sotheby’s International Realty.The post Conacul Bónis, refugiu al Coroanei Ungariei în apropiere de Oradea, de vânzare/ FOTO first appeared on Nexta.ro.

Bolojan, întrebat dacă PNL ar propune un alt premier dacă guvernul Eugen Tomac nu ar fi votat: Conducerea PNL va lua deciziile în consecinţă,...

Liderul PNL Ilie Bolojan spune că, dacă se va ajunge în situaţia în care guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac nu ar trece de votul Parlamentului, forul de conducere al Partidului Naţional Liberal va decide dacă PNL va propune un alt premier. „Nu am ajuns într-o astfel de ipoteză”, spune liderul PNL, amintind că partidul va lua o decizie cu privire la guvernul propus în urma discuţiei pe...

Bolojan, după explozia de la Constanța: „Situaţia ar putea să se repete în perioada următoare. Avem un grad ridicat de risc”

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat sâmbătă că incidente precum cel produs vineri în Portul Constanța, unde o dronă maritimă a explodat după ce a fost adusă la cheu, s-ar putea repeta în perioada următoare. „În astfel de contexte este imposibil să prevezi ceea ce se va întâmpla”, a precizat Bolojan. Ilie Bolojan: „Această situaţie ar putea să se repete în perioada următoare” „Faptul că avem un război în Ucraina ca...

Propune PNL un alt premier dacă guvernul gândit de Eugen Tomac nu au fi votat? Răspunsul lui Ilie Bolojan

Liderul PNL Ilie Bolojan spune că, dacă se va ajunge în situaţia în care guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac nu ar trece de votul Parlamentului, forul de conducere al Partidului Naţional Liberal va decide dacă PNL va propune un alt premier.The post Propune PNL un alt premier dacă guvernul gândit de Eugen Tomac nu au fi votat? Răspunsul lui Ilie Bolojan first appeared on Nexta.ro.