Marina Tauber: Sunt gata să mă întâlnesc cu reprezentanții „Energocom” pentru a realiza aprovizionarea moldovenilor cu gaz de două ori mai ieftin

Marina Tauber spune că este gata să se întâlnească oricând cu reprezentanții Energocom pentru a discuta despre aprovizionarea cu gaz ieftin a R. Moldova. Asta după ce, în data de 3 decembrie, Ilan Șor a declarat că s-a adresat direct companiei Energocom cu propunerea de a aproviziona Republica Moldova cu gaz ieftin, cumpărându-l de la un furnizor de încredere la un preț de doar 137$ per mia de metri cubi.

Într-o postare pe canalul său de Telegram, Tauber spune că acest lucru va face posibilă aprovizionarea locuitorilor din întreaga țară cu gaze naturale la prețul de 10 lei per metru cub, ceea ce reprezintă aproape jumătate din tariful actual.

„Acest gaz se află deja sistemul de stocare și transport al gazelor naturale al UE, iar volumul acestuia va fi suficient pentru 4 luni de asigurare neîntreruptă a persoanelor fizice și agenților economici, cu excepția Termocom, care va beneficia de posibilitatea de a cumpăra gaz la prețul avantajos de 137 de dolari pentru mia de metri cubi.

Țin să confirm că sunt gata să mă întâlnesc oricând cu reprezentanții Energocom pentru a discuta toate detaliile, a oferi contactele furnizorului și a contribui la încheierea rapidă a contractului, care, fără exagerare, este așteptat de locuitorii întregii țări.

Iarna deja a început, haideți să nu stăm degeaba, ci să acționăm! Sper că întreprinderea va profita de acordurile noastre și atunci, datorită lor, mult mai mulți oameni își vor putea permite să-și încălzească locuințele în această iarnă decât iarna trecută! Moldovenii nu trebuie să înghețe din cauza tarifelor exorbitante ale Moldovagaz, iar noi vom face tot ce ne stă în putință pentru a-i ajuta”, a scris Marina Tauber.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

KMG International, precizări despre nava Safeen Elona, staţionată în Portul Midia Năvodari, al cărei nume a fost vehiculat în contextul exploziei dronei ucrainene la...

KMG International reafirmă respectarea deplină a regimurilor internaţionale de sancţiuni: atât vasul SAFEEN ELONA, cât şi proprietarul şi operatorii acestuia nu figurează pe nicio listă...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

KMG International, precizări despre nava Safeen Elona, staţionată în Portul Midia Năvodari, al cărei nume a fost vehiculat în contextul exploziei dronei ucrainene la...

KMG International reafirmă respectarea deplină a regimurilor internaţionale de sancţiuni: atât vasul SAFEEN ELONA, cât şi proprietarul şi operatorii acestuia nu figurează pe nicio listă de sancţiuni internaţionale emisă şi aplicabilă în Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii (OFAC), Marea Britanie sau Elveţia. Precizările vin pe fondul informaţiilor conform cărora operaţiunea dronelor ucrainene din Marea Neagră – soldată vineri cu explozia uneia dintre ele în Portul Constanţa – viza...

DRONĂ EXPLODATĂ LA CONSTANŢA – Bolojan: Situaţia din Constanţa ar putea să se repete în perioada următoare. În astfel de contexte este imposibil să...

Premierul interimar Ilie Bolojan este de părere că deciziile care au fost luate în contextul exploziei dronei care a avut loc vineri, la Constanţa, au fost cele „corecte”. ”Această situaţie ar putea să se repete în perioada următoare. În astfel de contexte este imposibil să prevezi ceea ce se va întâmpla”, a declarat Ilie Bolojan.The post DRONĂ EXPLODATĂ LA CONSTANŢA – Bolojan: Situaţia din Constanţa ar putea să se...

Bolojan, despre interesul de partid versus interesul național: „Când faci lucruri care nu sunt bune rămâi singur”

Preşedintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că toate deciziile şi acţiunile sale din ultimul an, dovedesc că „a pus pe primul loc interesul ţării şi nu pe cel al partidului pe care îl conduce”, El a subliniat că şi miniştrii liberali au luat măsuri „care nu le-au adus felicitări”.The post Bolojan, despre interesul de partid versus interesul național: „Când faci lucruri care nu sunt bune rămâi...

Remus Ștefureac: „Nicușor Dan a avut o evoluție interesantă, dar e incert dacă va câștiga un al doilea mandat”

Sociologul Remus Ștefureac a declarat, într-un interviu pentru emisiunea „În fața ta”, că actualul președinte al României a înregistrat o scădere de popularitate față de momentul alegerilor, însă evoluțiile politice rămân imprevizibile, iar o eventuală reconfirmare a lui Nicușor Dan pentru un nou mandat nu este, în acest moment, ușor de anticipat. „Realmente e incertitudine totală”, a spus sociologul.The post Remus Ștefureac: „Nicușor Dan a avut o evoluție interesantă,...