ULTIMA ORĂ: Marina Tauber declară că se pune la cale o mare ilegalitate

Alegerile din municipiul Orhei ar putea fi declarate nule la ședința de astăzi a Comisie Electorale Centrale. Anunțul a fost făcut de către deputatul Marina Tauber pe pagina sa de Facebook.

Ea face trimitere la un mesaj pe care l-au primit pe poșta electronică reprezentanții Partidului „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”

„Asistăm la unele lucruri foarte stranii și periculoase. Se pune la cale o mare ilegalitate. Se încearcă a fi declarate nule alegerile primarului municipiului Orhei. Așa un mesaj am primit în poștă cu privire la agenda de azi a Comisiei Electorale Centrale, chiar dacă pe pagina oficială este o altă agendă”, menționează politicianul.

Deși nu are deocamdată o confirmare a acestui fapt, Marina Tauber admite că acest lucru s-ar putea întâmpla, cu încălcarea flagrantă a tuturor normelor legale.

„NU înțelegem ce se întâmplă, dar nu excludem că se va încerca să fie anulate alegerile din Orhei, în pofida faptului că mandatul deja este validat iar toate deciziile instanțelor de judecată sunt în favoarea primarului nou ales. Dacă autoritățile vor merge pe scenariul anulării ilegale a alegerilor în municipiul Orhei, acest pas va constitui o violare fără precedent a legislației și tuturor drepturilor fundamentale”,  a mai scris ea.

Potrivit deputatului, CEC nu are niciun drept legal să anuleze alegerile fără o decizie a organelor electorale locale și fără decizia instanțelor de judecată.

„Cazul scandalos al anulării alegerilor din municipiul Chișinău din 2018 riscă să se repete dar cu o amploare mult mai gravă. Votul orheienilor va fi protejat  și vom lupta pentru dreptate și echitate până la final!”, a conchis deputatul.

Amintim că încercările reprezentantului PAS, la Orhei, au fost contracarate de către mai multe instanțe de judecată, inclusiv de Curtea Supremă de Justiție și organele electorale. Astfel, deciziile magistraților au confirmat legalitatea alegerii Tatianei Cociu la funcția de primar al municipiului.

Cea mai recentă hotărâre a fost pronunțată pe 1 decembrie 2023, recursul candidatului PAS Sergiu Stanciu, care a cerut anularea înregistrării candidatului Tatiana Cociu la alegerile primarului pentru municipiul Orhei, a fost declarat inadmisibil, în urma unei decizii definitive și irevocabilă a Curții Supreme de Justiție. Anterior și Judecătoria Orhei, dar  și Curtea de Apel a respins contestațiile PAS care a acuzat primarul ales al municipiului Orhei de încălcări electorale.

Candidatul PAS și-a încercat norocul și la organele electorale. El a inițiat alte două contestații cerând deja infirmarea alegerilor și anularea mandatului primarului ales. Însă, Organele electorale din Orhei, dar și judecătoria Orhei au respins și aceste solicitări.

Menționăm că, Tatiana Cociu a obținut 63% din voturi, în timp ce  candidatul PAS, Sergiu Stanciu, s-a clasat pe locul secund, cu 17% din voturi.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban: Angajații Primăriei Chișinău sunt supuși unor presiuni fără precedent

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion...

Boris Harea: Este nevoie de cartiere noi, cu imobile calitative, date în exploatare la timp

Piața imobiliară din Republica Moldova se află într-un blocaj...

ULTIMA ORĂ

Atenție, șoferi! Un drum din Hîncești se închide pentru reparații. Zonele pe care trebuie să le ocoliți

Administrația Națională a Drumurilor informează că, în perioada 25–27 iunie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe drumul republican R33 Hîncești –...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Important

Atenție, șoferi! Un drum din Hîncești se închide pentru reparații. Zonele pe care trebuie să le ocoliți

Administrația Națională a Drumurilor informează că, în perioada 25–27 iunie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe drumul republican R33 Hîncești – Lăpușna – M1, în orașul Hîncești, în legătură cu executarea lucrărilor de așternere a stratului de uzură din mixtură asfaltică.

Blocaje în trafic și insulte la adresa polițiștilor la protestele fermierilor

În urma acțiunilor de protest desfășurate de fermieri în mai multe localități din țară, au fost înregistrate două incidente care au necesitat intervenția oamenilor legii, anunță Poliția Republicii Moldova. Primul caz a avut loc în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Cahul–Oancea, unde accesul către punctul de trecere a fost blocat pentru aproximativ o oră, ceea ce a afectat temporar circulația. Cel de-al doilea incident s-a produs în raionul Ungheni. Potrivit...

Blocaje în trafic și insulte la adresa polițiștilor la protestele fermierilor

În urma acțiunilor de protest desfășurate de fermieri în mai multe localități din țară, au fost înregistrate două incidente care au necesitat intervenția oamenilor legii, anunță Poliția Republicii Moldova. Primul caz a avut loc în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Cahul–Oancea, unde accesul către punctul de trecere a fost blocat pentru aproximativ o oră, ceea ce a afectat temporar circulația. Cel de-al doilea incident s-a produs în raionul Ungheni. Potrivit...

VIDEO Businessul contra reformei fiscale: prețuri cu până la 15% mai mari

Pizza, kebabul și cafeaua s-ar putea scumpi cu până la 15% în Moldova, dacă va fi aprobat proiectul noii politici bugetar-fiscale, propusă de Ministerul Finanțelor. Despre aceste calcule preliminare au vorbit experții din domeniu în cadrul unei mese rotunde organizate de platforma „Agenda Națională de Business” pe 23 iunie. Reprezentanții mediului de afaceri s-au reunit The post VIDEO Businessul contra reformei fiscale: prețuri cu până la 15% mai mari...

(stop cadru) Dinari Cojocaru, la tribuna CMC: Domnule președinte, conduceți dvs ședința sau doamna Eugenia, ca să știu cui să adresez întrebările

Un schimb de replici cu tentă ironică a avut loc în ședința Consiliului Municipal Chișinău, după ce consilierul PSRM, Dinari Cojocaru, a fost întrerupt de colega sa, Eugenia Ceban, în timp ce susținea un discurs de la tribuna centrală.

Agricultorii ies din nou în stradă: Poliția recomandă rute alternative spre Leușeni și Sculeni

Poliția atenționează șoferii să evite, joi, 25 iunie, pe cât posibil, deplasările în direcția punctelor de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni, în contextul intenției declarate de agricultori de a continua protestele și de a bloca aceste drumuri.

Scandalul salarizării la MoldATSA: Dragoș Galbur depune plângere la Procuratura Generală privind sporurile Anastasiei Taburceanu

Președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a depus miercuri, 24 iunie, o plângere la Procuratura Generală privind adaosurile la salariu încasate de Anastasia Taburceanu în calitate de purtătoare de cuvânt a întreprinderii de stat MoldATSA. Anunțul a fost făcut de politician pe rețelele de socializare. „Am depus astăzi o plângere penală la Procuratura Generală privind The post Scandalul salarizării la MoldATSA: Dragoș Galbur depune plângere la Procuratura Generală privind...