Ungaria cere UE să elimine aderarea Ucrainei de pe agenda summitului de săptămâna viitoare

Premierul ungar Viktor Orban i-a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, în care îi cere ca UE să renunţe la eforturile de a pune deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina pe agenda summitului de la Bruxelles de săptămâna viitoare, transmite Bloomberg.

“Există aşteptări că, la summit, Consiliul European poate şi trebuie să decidă cu privire la începerea negocierilor de aderare cu Ucraina”, spune Orban în scrisoarea sa către preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care are data de luni şi a fost văzută de Bloomberg. “Având în vedere nivelul actual al pregătirilor politice şi tehnice, aceste aşteptări sunt nefondate”, adaugă premierul Ungariei.

Deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina necesită sprijinul unanim al tuturor celor 27 de state membre ale UE.

Este a doua încercare a lui Orban de a face presiuni asupra şefului Consiliului UE pentru a regândi imboldul de a sprijini Ucraina şi vine în momentul în care ţara se confruntă cu o incertitudine tot mai mare în ceea ce priveşte livrarea de ajutor şi finanţare din partea aliaţilor săi occidentali, notează Bloomberg.

Noua solicitare nu va face decât să consolideze poziţia lui Orban ca principal antagonist în UE. Premierul ungar a subminat unitatea occidentală prin încheierea de acorduri energetice cu Rusia, prin încercarea de a limita ajutorul acordat Ucrainei, prin întârzierea extinderii NATO şi prin solicitarea publică adresată Bruxelles-ului de a elimina sancţiunile economice impuse Moscovei. Orban este, de asemenea, implicat într-o bătălie juridică de lungă durată cu UE din cauza regresului democratic. Bruxelles-ul a suspendat peste 30 de miliarde de euro din finanţarea Ungariei din cauza unor probleme legate de statul de drept şi de corupţie – bani pe care premierul negociază să îi deblocheze după o recesiune prelungită şi o criză bugetară.

Luna trecută, liderul Ungariei i-a cerut lui Michel să organizeze o discuţie strategică cu privire la abordarea blocului faţă de Ucraina, care se află acum în a 22-a lună de război cu Rusia. “Cred în continuare că Consiliul European nu este în măsură să ia decizii cheie dacă nu se ajunge la un consens privind viitoarea noastră strategie faţă de Ucraina”, a pledat Orban în ultima sa scrisoare.

El a avertizat, de asemenea, că aducerea subiectului pe masă în timpul reuniunii liderilor UE de săptămâna viitoare ar duce “inevitabil la eşec” din cauza “lipsei evidente de consens”.

Proiectul de concluzii al summitului, consultat şi de Bloomberg, arată că liderii urmăresc să convină “să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi cu Republica Moldova” atunci când se vor întâlni la Bruxelles, ţările fiind de acord ca un cadru de negociere să fie adoptat doar după ce vor fi finalizate măsurile de reformă rămase.

Comisia Europeană a recomandat blocului european luna trecută să deschidă în mod oficial negocierile de aderare cu Ucraina după finalizarea mai multor reforme. În scrisoarea sa, Orban afirmă că propunerea Comisiei ar marca sfârşitul politicii de extindere a UE ca instrument obiectiv şi bazat pe merit.

Pe lângă deschiderea negocierilor de aderare, premierul ungar s-a opus şi deblocării de noi ajutoare pentru Kiev.

Scrisoarea lui Orban este la fel de dură şi în ceea ce priveşte convenirea unui nou buget al UE, afirmând că “discuţiile de până acum s-au axat prea mult pe propunerea nefondată, dezechilibrată şi nerealistă a Comisiei”.

Budapesta nu este singura care a blocat discuţiile privind bugetul. Alte capitale europene au îndemnat, de asemenea, Bruxelles-ul să caute o marjă de manevră mai mare în ceea ce priveşte cheltuielile şi să facă economii în cadrul bugetului actual.

“Este nevoie de o abordare nouă, inventivă şi pregătită pentru viitor”, care “necesită eforturi suplimentare, timp suplimentar şi o reflecţie mai cuprinzătoare”, a scris premierul ungar.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Atenţie la diete! Pierderea în greutate este percepută de corp ca pe o boală

Laurence Haurat, psiholog şi nutriţionist, realizatoare de emisiuni de specialitate şi autoare a volumelor «C’est l’enfer a table” şi „Ex-fan des regimes”, susţine, într-un…The post...

NEWS ALERT | Cazul Liudmila Vartic: învinuitul a fost pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie

Bărbatul cercetat în dosarul privind decesul Liudmilei Vartic a fost pus oficial sub învinuire pe 22 mai 2026, a anunțat Procuratura Generală. Acuzațiile vizează...

Important

Atenţie la diete! Pierderea în greutate este percepută de corp ca pe o boală

Laurence Haurat, psiholog şi nutriţionist, realizatoare de emisiuni de specialitate şi autoare a volumelor «C’est l’enfer a table” şi „Ex-fan des regimes”, susţine, într-un…The post Atenţie la diete! Pierderea în greutate este percepută de corp ca pe o boală first appeared on Nexta.ro.

Regimul Pegan scade colesterolul şi riscul de boli de inimă şi diabet

Regimul vegan şi regimul paleolitic par să fie complet diferite. Primul, recent recunoscut ca un mijloc bun de a slăbi, constă în eliminarea totală a produselor de origine animală. Al doilea, inspirat din…The post Regimul Pegan scade colesterolul şi riscul de boli de inimă şi diabet first appeared on Nexta.ro.

Dumitru Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie, după moartea soției sale

Fostul vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești, Dumitru Vartic, a fost pus oficial sub acuzare pentru două episoade infracționale. Totodată, în privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplica...

Dumitru Vartic, pus OFICIAL sub acuzare! Este acuzat de violență în familie, care a dus la suicidul soției

Dumitru Vartic, fostul vicepreședinte al raionul Hîncești și ex-membru PAS, a fost pus oficial sub acuzare în dosarul morții soției sale, Ludmila Vartic. Procuratura Generală anunță că Vartic a fost pus sub învinuire la 22 mai 2026 de către procurorul de caz din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani. Mai exact, bărbatului i-au fost incriminate două capete de acuzare:  violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere, pentru acțiuni pretins comise...

Ce efecte poate avea scumpirea kerosenului. Drepturile pasagerilor dacă avionul este anulat sau întârziat

Problemele din piața carburanților pentru aviație și tensiunile internaționale i-au făcut pe mulți să se întrebe dacă vacanțele de vară ar putea fi afectate de anulări sau întârzieri de zbor. The post Ce efecte poate avea scumpirea kerosenului. Drepturile pasagerilor dacă avionul este anulat sau întârziat first appeared on Nexta.ro.

VIDEO. Cum fuge un deputat atunci când e întrebat de BMW-ul pe care îl conduce. „Nu înțeleg unde doriți să ajungeți, de ce mă...

Vlad-Florentin Drinceanu, fost inspector școlar general al Capitalei și actual deputat, a fost filmat de site-ul de investigații Snoop la Parlament cu un BMW X5M care nu apare în declarația de avere. Drinceanu nu a spus a cui e mașina. Snoop a aflat că firma care o deține a vândut o casă familiei primarului Băluță, …The post VIDEO. Cum fuge un deputat atunci când e întrebat de BMW-ul pe...

VIDEO. Cum fuge un deputat atunci când e întrebat de BMW-ul pe care îl conduce. „Nu înțeleg unde doriți să ajungeți, de ce mă...

Vlad-Florentin Drinceanu, fost inspector școlar general al Capitalei și actual deputat, a fost filmat de site-ul de investigații Snoop la Parlament cu un BMW X5M care nu apare în declarația de avere. Drinceanu nu a spus a cui e mașina. Snoop a aflat că firma care o deține a vândut o casă familiei primarului Băluță, …The post VIDEO. Cum fuge un deputat atunci când e întrebat de BMW-ul pe...