Chișinăul găzduiește cel mai mare număr de persoane strămutate din cauza războiului din Ucraina

Municipiul Chișinău rămâne orașul care găzduiește cel mai mare număr de persoane strămutate din cauza războiului din Ucraina.

În acest context, viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, a avut o întrevedere cu reprezentanții Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova, în cadrul căreia au fost discutate subiecte importante privind accesul copiilor refugiați la educație, protecția copilului și proiectele economice comune.

„Unul dintre programele comune este reabilitarea spațiilor de studiu din Gimnaziul „Taras Șevcenko”, unde au fost deschise clase noi cu predare în limba ucraineană. În plus, am suplinit lipsa cadrelor didactice prin recrutarea pedagogilor din comunitatea refugiaților”, a menționat Angela Cutasevici.

În semn de recunoștință, directorul Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova, Dmitri Lecartev, i-a oferit viceprimarului Capitalei, Angela Cutasevici, o diplomă pentru sprijinul acordat comunității de ucraineni strămutați.

Primăria Chișinău a fost și este alături de refugiați încă de la începutul războiului, rămânând în prima linie când a fost cea mai mare nevoie.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

ULTIMA ORĂ

După mai bine de 30 de ani la conducerea Partidului Comunist din Moldova, Vladimir Voronin a cedat conducerea PCRM oamenilor condamnatului fugar Ilan Șor

După mai bine de trei decenii în fruntea Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), formațiune pe care a fondat-o și a transformat-o într-o forță dominantă...

Fiodor Gagauz: Dezvoltarea fotbalului în Găgăuzia este strâns legată de numele lui Fiodor Vlah

Politicianul Fiodor Gagauz a fost prezent la Turneul de Fotbal în memoria lui Fiodor Vlah, unul dintre primii fotbaliști locali acceptați în echipa națională...

Important

După mai bine de 30 de ani la conducerea Partidului Comunist din Moldova, Vladimir Voronin a cedat conducerea PCRM oamenilor condamnatului fugar Ilan Șor

După mai bine de trei decenii în fruntea Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), formațiune pe care a fondat-o și a transformat-o într-o forță dominantă pe scena politică moldovenească, Vladimir Voronin a renunțat la funcția de președinte al partidului.The post După mai bine de 30 de ani la conducerea Partidului Comunist din Moldova, Vladimir Voronin a cedat conducerea PCRM oamenilor condamnatului fugar Ilan Șor first appeared on Nexta.ro.

O dronă rusă a lovit o facilitate de depozitare a combustibilului nuclear uzat în apropiere de centrala de la Cernobîl

O dronă rusă a lovit o facilitate de depozitare pentru combustibil nuclear uzat în apropiere de centrala dezafectată de la Cernobîl, au afirmat duminică oficiali ucraineni, adăugând că nivelurile de radiații la fața locului au rămas stabile, transmite M...

MAE, despre dialogul Șoșoacă – Putin: „Singurătatea agresorului nu se poate ascunde cu invitați care nu vorbesc câtuși de puțin în numele țării lor”

„Prezența alături de oficiali ruși și oameni de afaceri sub regim de sancțiuni europene a unor cetățeni europeni nu îi validează pe primii și îi descalifică pe ultimii”, a transmis Andrei Țărnea, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, într-o serie de mesaje publicate duminică pe X. El nu o numește direct pe Diana Șoșoacă, …The post MAE, despre dialogul Șoșoacă – Putin: „Singurătatea agresorului nu se poate ascunde...

Spectacol caritabil la Constanța pentru dotarea Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol

Copiii au avut parte de un program artistic complet: un grup de dansuri moderne al Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” Constanța, animatori de la Maxiparty, un magician de la Aqua Park Eforie Nord și o reprezentație a Teatrului pentru copii și tineret “Căluțul de Mare”. Evenimentul a beneficiat de sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, al Consiliului Județean Constanța, al Primăriei Orașului Techirghiol și al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol. Sponsorii zilei...

Marile puteri ale fotbalului merg cu moral excelent la Campionatul Mondial. Argentina, Brazilia, Anglia, Germania și Portugalia au fost senzaționale în ultimele amicale

Cupa Mondială 2026 se desfășoară în perioada 11 iunie – 19 iulie.The post Marile puteri ale fotbalului merg cu moral excelent la Campionatul Mondial. Argentina, Brazilia, Anglia, Germania și Portugalia au fost senzaționale în ultimele amicale first appeared on Nexta.ro.

Gorj: Bărbat anchetat penal, fiind suspectat că a falsificat două poliţe de asigurare RCA şi un certificat de cazier judiciar

Un bărbat din judeţul Gorj este anchetat penal pentru fals şi înşelăciune, el fiind suspectat că a falsificat două poliţe de asigurare RCA şi un certificat de cazier judiciar pe care l-a depus la un dosar de angajare într-o instituţie publică.The post Gorj: Bărbat anchetat penal, fiind suspectat că a falsificat două poliţe de asigurare RCA şi un certificat de cazier judiciar first appeared on Nexta.ro.

Alegeri legislative anticipate în Kosovo. Oamenii sunt chemați a treia oară la urne în doar un an jumătate

Cetățenii din Kosovo merg duminică la urne, pentru a treia oară în 18 luni, după ce partidele politice nu au reuşit să ajungă la un compromis privind alegerea unui nou preşedinte, informează dpa, Reuters şi EFE.The post Alegeri legislative anticipate în Kosovo. Oamenii sunt chemați a treia oară la urne în doar un an jumătate first appeared on Nexta.ro.