Dacă te muți în acest oraș, vei fi recompensat cu 30.000 de euro

Acest oraș este supranumit „Orașul uleiului” și se află la doar 9 kilometri de marea cristalină și de plajele din Maldivele din Salento. Acest loc oferă peisaje de vis și multiple atracții.

Mai mult decât atât, Statul italian oferă o sumă generoasă de bani celor care doresc să se mute într-una din casele nelocuite aflate în acest municipiu.

De-a lungul timpului, Italia a avut numeroase încercări de a-și promova satele și orașele de mici dimensiuni, aflate în pericol de abandon. Au existat mai multe inițiative ingenioase care aveau scopul de a readuce la viață orașelele nelocuite, printre acestea numărându-se posibilitatea de a achiziționa locuințe la un preț care a lăsat lumea întreagă fără cuvinte: 1 euro.

Recent, a apărut o nouă propunere. Este vorba despre orașul Presicce, localizat în Puglia, care le oferă nici mai mult nici mai puțin de 30.000 de euro celor care decid să se stabilească acolo.

Scopul este de a repopula orașul, unde rata natalității este la cel mai scăzut nivel și unde există puțin peste 5.000 de locuitori, scrie travel.thewom.it, potrivit Mediafax.

Care sunt principalele avantaje ale municipiului Presicce

Orășelul se mândrește cu o locație de vis: situat la doar 9 km de marea cristalină și de plajele de nisip din Maldivele din Salento și de Marine di Ugento, este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din Italia. Mai mult decât atât, Presicce este cunoscut drept Orașul uleiului și Orașul Hypogea datorită numeroaselor plantații de măslini de calitate. Există de asemenea o sumedenie de camere săpate în subteran, folosite adesea ca mori de ulei de către fermieri.

Condițiile de alocare a celor 30.000 de euro nu au fost stabilite încă. Această sumă a fost gândită astfel încât un metru pătrat să valoreze 500 de euro, în cazul unei case din centrul localității, iar restul de 25.000 de euro au fost atribuiți în scopul renovării fiecărei locuințe.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ | Scrisoare urgentă de la Volodimir Zelenski către Donald Trump

Volodimir Zelenski i-a trimis o scrisoare urgentă lui Donald...

ULTIMA ORĂ

Comisia Europeană investighează preluarea proprietarului Mediamarkt și Saturn de către JD.com

Tranzacția de 2,2 miliarde de euro prin care JD.com, cel mai mare retailer din China, vrea să preia retailerul german de electronice Ceconomy, operatorul mărcilor...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț - Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” - A8. Contractul pentru...

Important

Comisia Europeană investighează preluarea proprietarului Mediamarkt și Saturn de către JD.com

Tranzacția de 2,2 miliarde de euro prin care JD.com, cel mai mare retailer din China, vrea să preia retailerul german de electronice Ceconomy, operatorul mărcilor Mediamarkt și Saturn, a intrat în vizorul Comisiei Europene.The post Comisia Europeană investighează preluarea proprietarului Mediamarkt și Saturn de către JD.com first appeared on Nexta.ro.

„Continuăm împreună, căpitane!”. Alexandru Benga și-a prelungit contractul cu UTA Arad

Anunțul prelungirii contractului de către Alexandru Benga a fost făcut de UTA Arad. Ajuns la Arad în 2020, Alexandru Benga va începe al șaptelea sezon consecutiv în tricoul „Bătrânei Doamne”. Asta după șase ani în care a devenit un reper pentru vestiar și pentru suporteri. Cu banderola pe braț, fundașul central a adunat meciuri importante, momente grele și bucurii trăite alături de familia roș-albă. „UTA înseamnă pentru mine dragoste, pasiune și ambiție....

Un gigant apare în zootehnie. Unde se construiește un complex uriaș pentru zeci de mii de bovine destinate exportului

Un gigant al zootehniei este pe cale să apară în statul Rio Grande do Sul din Brazilia, potrivit Blic. Acolo se construiește un complex zootehnic uriaș pentru 22.000 de bovine destinat exportului către Orientul Mijlociu. Prin investiția uriașă, Brazilia își consolidează poziția de lider mondial în exportul de animale vii. Ferma va fi una dintre cele mai mari din lume și va exporta bovine în special către Arabia Saudită și...

Mărturia pasagerei încătușate după bătaia într-un autobuz din Pitești: „Am 38 de kg, nu am vrut să mă bat cu șoferul!”

Cazul șocant petrecut într-un autobuz din Pitești, miercuri seară, ia o nouă turnură după ce femeia luată în cătușe a oferit propria versiune asupra incidentului. De pe patul de spital, aceasta a susținut că nu ea a fost agresoarea, ci victima unui abuz violent.The post Mărturia pasagerei încătușate după bătaia într-un autobuz din Pitești: „Am 38 de kg, nu am vrut să mă bat cu șoferul!” first appeared on...

Copiii cu dizabilități vor primi un ajutor anual de 3.000 de lei. Socialiștii au cerut majorarea sumei la 5.000 de lei

Copiii cu dizabilități din Republica Moldova vor primi anual, în luna iunie, un ajutor financiar suplimentar de 3.000 de lei, după ce Parlamentul a votat pe 28 mai, cu 84 de voturi, proiectul de lege care prevede această măsură. Plata va fi acordată automat, fără a fi necesară depunerea unei cereri, iar pentru implementare vor The post Copiii cu dizabilități vor primi un ajutor anual de 3.000 de lei....