Vlad Filat: Republicii Moldova i s-a promis ajutor în valoare de 659 milioane euro – Maia, unde-s banii?

Fostul prim ministru, Vlad Filat, observă că am fost anunțați solemn că pe data de 17 septembrie 2024, la Chișinău, vor veni peste 65 de oficiali europeni. Aceștia vor participa la cea de-a V- a ediție a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova (Moldova Support Platform), platformă inițiată de România, Germania și Franța.

Deci pe 17 septembrie cu doar trei zile înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerea președintelui Republicii Moldova, evident, această conferință nu are nici o legătură cu susținerea din exterior a Maiei Sandu.

Este necesară o retrospectivă a conferințelor precedente, pentru a înțelege importanța practică a acestei platforme pentru cetățenii Republicii Moldova:

  • Prima ediție a conferinței a avut loc la Berlin, Germania, pe data de 05 aprilie 2022. În urma acelei conferințe Republicii Moldova i s-a promis ajutor în valoare de 659 milioane euro.
  • A doua ediție a conferinței a avut loc la București, România, pe data de 15 iulie 2022, în urma căreia Republicii Moldova i s-a promis adițional încă 77 milioane euro.
  • A treia ediție a conferinței a avut loc la Paris, Franța, pe 21 noiembrie 2022. În cadrul acelei ediții, Franța și Germania au promis ajutor de 200 milioane euro și respectiv 95 milioane euro.
  • A patra ediție a conferinței a avut loc la Chișinău pe 17 octombrie 2023. În rezultatul acelei conferințe Republicii Moldova i s-a promis adițional încă 149 milioane euro.

Însumând ajutorul total promis în cadrul celor patru ediții a conferinței Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, reiese suma de 1 miliard, 180 milioane euro. Sumele promise reprezintă asistență financiară directă, granturi și credite concesionale, ajutor umanitar, ajutor pentru refugiați, pentru infrastructură și energie.

Pînă în data de 17 septembrie 2024 înainte de a începe cea de-a V -a ediție a conferinței Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, în spiritul transparenței decizionale, solicit Guvernului Republicii Moldova să prezinte un raport amplu, câți bani din cei 1 miliard 180 milioane euro au ajuns în bugetul statului și cum au fost cheltuiți acești bani.

În cazul neprezentării acestui raport vom adresa această întrebare celor 65 de oficiali europeni care vor participa la cea de-a V -a ediție a reuniunii conferinței Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova.

Totul, dar absolut totul ce se face trebuie să se regăsească în îmbunătățirea vieții oamenilor din Republica Moldova.

P.S. Maia, unde-s banii ?, se întreabă Vlad Filat

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

Victoria Furtună propune crearea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă cu participarea Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță lansarea unei...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a...

ULTIMA ORĂ

Kelemen Hunor, despre miniștrii propuși: De ce să se expună la un vot negativ? Rămân cu niște răni

Liderul UDMR a arătat, la TVR Info, că pe lista prezentată se află oameni din mediul academic și profesional, care nu au o carieră politică...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Kelemen Hunor, despre miniștrii propuși: De ce să se expună la un vot negativ? Rămân cu niște răni

Liderul UDMR a arătat, la TVR Info, că pe lista prezentată se află oameni din mediul academic și profesional, care nu au o carieră politică și care s-ar putea expune inutil unui eșec parlamentar. „Dacă nu există o susținere parlamentară, nu există o majoritate, acești oameni care mâine trebuie să se întoarcă la instituțiile lor, la job-ul lor, de ce să se expună la un vot negativ chiar în comisii?...

Kelemen Hunor, despre Eugen Tomac: Am avut impresia că e un om singuratic, care caută majoritate pentru un guvern tehnocrat/ Fără majoritate parlamentară degeaba...

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi seară că are impresia că premierul desemnat, Eugen Tomac, este un om singuratic care caută majoritate pentru un guvern tehnocrat, din care probabil vor face parte oameni fără experienţă politică. În plus, lreşedintele UDMR a afirmat că nu cunosşte criteriile pe care au fost selectaţi membrii Cabinetului.The post Kelemen Hunor, despre Eugen Tomac: Am avut impresia că e un om singuratic, care...

Salarii diferite pentru posturi similare: 60% din angajați spun că diferențele nu sunt justificate

România se pregătește să aplice Directiva europeană privind transparența salarială, însă un nou studiu arată că între angajatori și angajați există un deficit major de încredere.The post Salarii diferite pentru posturi similare: 60% din angajați spun că diferențele nu sunt justificate first appeared on Nexta.ro.

Salarii diferite pentru posturi similare: 60% din angajați spun că diferențele nu sunt justificate

România se pregătește să aplice Directiva europeană privind transparența salarială, însă un nou studiu arată că între angajatori și angajați există un deficit major de încredere.The post Salarii diferite pentru posturi similare: 60% din angajați spun că diferențele nu sunt justificate first appeared on Nexta.ro.

(video) Băluțel, după ce Alexei Codreanu a părăsit PAS Orhei: Și-a mascat plecarea cu învinuiri pe care nu le-am auzit niciodată, deși a fost...

Deputatul PAS Adrian Băluțel a comentat anunțul privind retragerea lui Alexei Codreanu din funcția de președinte al fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei. „Niciodată nu l-am văzut să ridice subiecte care țin de îngrijorările lui - de valori, de faptul că e marginalizat. Mereu a avut toată deschiderea și niciodată nu a vociferat acest lucru, cel puțin în semn de protest. Și acest lucru mă îngrijorează ca etică...

(video) Băluțel, după ce Alexei Codreanu a părăsit PAS Orhei: Și-a mascat plecarea cu învinuiri pe care nu le-am auzit niciodată, deși a fost...

Deputatul PAS Adrian Băluțel a comentat anunțul privind retragerea lui Alexei Codreanu din funcția de președinte al fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei. „Niciodată nu l-am văzut să ridice subiecte care țin de îngrijorările lui - de valori, de faptul că e marginalizat. Mereu a avut toată deschiderea și niciodată nu a vociferat acest lucru, cel puțin în semn de protest. Și acest lucru mă îngrijorează ca etică...

Misterul din Strâmtoarea Ormuz, după ce a fost blocată. Cum „se scurge” petrolul și de ce prețurile nu au explodat. Încă

Unul dintre cele mai mari mistere ale economiei globale este de ce piața petrolului a rămas atât de calmă în timpul unuia dintre cele mai mari șocuri de aprovizionare din istorie. Analiștii citați de CNN spun că mai mulți factori au împiedicat, cel puțin deocamdată, o explozie a prețurilor, însă avertizează că efectele crizei ar …The post Misterul din Strâmtoarea Ormuz, după ce a fost blocată. Cum „se scurge”...