Vlad Filat: Așa cum au transformat referendumul într-o campanie electorală de prost gust, la fel vor trata aderarea la UE

Vlad Filat, președintele PLDM, vine cu o analiză politică a rezultatelor referendumului din 20 octombrie. Așa cum au transformat referendumul într-o campanie electorală de prost gust, la fel vor trata orice alt proces major, inclusiv aderarea la UE

Maia Sandu și echipa ei au transformat un simplu referendum într-un spectacol de prost gust. În loc de o dezbatere serioasă și o mobilizare masivă a alegătorilor, au reușit să organizeze un circ politic. Acum toată lumea stă și se întreabă: Cum e posibil să dai greș într-un mod atât de lamentabil? 

Dacă Maia Sandu nu a fost în stare să organizeze un referendum, cu o participare decentă și o discuție reală în societate, ce capacitate și credibilitate mai are să ne conducă spre Uniunea Europeană? Acest referendum a fost transformat într-un dezastru politic folosit desigur, pentru propria campanie electorală. 

Sergiu Mocanu declară că Maia Sandu nu a înțeles nimic din ce i s-a întâmplat

Dacă PAS nu poate organiza un referendum fără să facă o telenovelă din el, cum ar putea Sandu și echipa ei de „specialiști” să gestioneze procesul de aderare la UE? Cât de capabili sunt să asigure atragerea și utilizarea corectă a fondurilor europene?, se întreabă Vlad Filat.

Răspunsul e simplu: Nu pot. Așa cum au transformat referendumul într-o campanie electorală de prost gust, la fel vor trata orice alt proces major, inclusiv aderarea la UE. Dar, desigur, pe hârtie totul va arată bine, cu multe discursuri fastuoase și declarații mărețe. 

În realitate va fi la același haos, aceleași „scăpări” și aceeași incompetență crasă.

Și dacă ne-am „făcut de râs” cu un referendum, imaginați-vă cum ne vom „evidenția” în procesul de aderare la Uniunea Europeană sub conducerea lor”, mai declară Vlad Filat, președintele PLDM

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Fost șef al serviciilor de informații franceze acuză UE de ingerințe în alegerile din Republica Moldova

Alain Juillet, fost director de informații în cadrul serviciului...

Partidul Nostru propune redenumirea unui spațiu public din Chișinău în memoria maestrului Gheorghe Urschi

Partidul Nostru anunță că liderul fracțiunii parlamentare, Renato Usatîi,...

Victor Negrescu cere Consiliului European un nou pas în negocierile de aderare a R. Moldova la UE

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a solicitat președintelui...

Ion Ceban: Chișinăul este în plină „Mare curățenie de primăvară”: asfaltări, spălarea străzilor și amenajări verzi

Primăria municipiului Chișinău anunță desfășurarea unor lucrări ample de...

ULTIMA ORĂ

Performanță remarcabilă la Sambo: Ina Cernei obține argintul la Mondiale

Sportiva Ina Cernei a obținut medalia de argint la Cupa Mondială de Sambo, desfășurată în perioada 11–12 aprilie, la Yerevan. Competiția a reunit sportivi de...

Apel către Consiliul Municipal Chișinău pentru susținerea inițiativei Partidului Nostru privind redenumirea unui spațiu public în memoria maestrului Gheorghe Urschi

Denis Șova, consilier municipal din partea Partidului Nostru, a lansat un apel către toate fracțiunile din Consiliul Municipal Chișinău de a susține inițiativa de...

Important

Performanță remarcabilă la Sambo: Ina Cernei obține argintul la Mondiale

Sportiva Ina Cernei a obținut medalia de argint la Cupa Mondială de Sambo, desfășurată în perioada 11–12 aprilie, la Yerevan. Competiția a reunit sportivi de top din mai multe țări și a reprezentat unul dintre primele turnee importante ale sezonului. Evenimentul face parte din calendarul International Sambo Federation și constituie primul turneu de ranking din acest an, oferind participanților șansa de a acumula puncte valoroase în clasamentele internaționale. În categoria BVI...

Fondul Monetar Internațional avertizează asupra „vremurilor grele” dacă prețurile petrolului rămân ridicate

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri, 15 aprilie curent, că urmează vremuri grele pentru economia mondială dacă războiul din Orientul Mijlociu nu va fi soluționat și prețurile petrolului rămân ridicate, adăugând că riscurile la adresa inflației ar putea afecta prețurile alimentelor, transmite Agerpres. „Trebuie să ne pregătim pentru vremuri grele în viitor dacă conflictul din Orientul Mijlociu persistă”, a afirmat Georgieva la o conferință...

Fondul Monetar Internațional avertizează asupra „vremurilor grele” dacă prețurile petrolului rămân ridicate

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri, 15 aprilie curent, că urmează vremuri grele pentru economia mondială dacă războiul din Orientul Mijlociu nu va fi soluționat și prețurile petrolului rămân ridicate, adăugând că riscurile la adresa inflației ar putea afecta prețurile alimentelor, transmite Agerpres. „Trebuie să ne pregătim pentru vremuri grele în viitor dacă conflictul din Orientul Mijlociu persistă”, a afirmat Georgieva la o conferință...

ÎN CONTEXT | Reformele structurale și utilizarea eficientă a resurselor, esențiale pentru dezvoltarea durabilă a economiei R. Moldova

În lipsa unor reforme structurale și a unei utilizări eficiente a resurselor disponibile, Republica Moldova riscă să rămână o economie dependentă de consum și finanțare externă, ratând o oportunitate crucială de dezvoltare durabilă. Aceasta este concluzia unui studiu semnat de experta în economie Mihaela Sirițanu. Ea avertizează că problema nu este lipsa banilor, dar capacitatea de absorbție a fondurilor europene disponibile prin Planul de Creștere de aproape 2 miliarde...

Acord strategic semnat la Copenhaga între Moldova și OMS: accent pe reforme și standarde europene

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va oferi Republicii Moldova suport tehnic și expertiză în modernizarea sistemului medical. Sprijinul este prevăzut în Acordul bienal de colaborare pentru perioada 2026–2027, semnat pe 14 aprilie, la Copenhaga. Documentul stabilește principalele direcții de cooperare pentru următorii doi ani și vizează domenii precum asistența medicală primară, prevenția, digitalizarea sistemului de sănătate, modernizarea infrastructurii și implementarea reformelor. Acordul a fost semnat de ministrul Sănătății, Emil Ceban, și...

Reacția Marinei Rusu după decizia CSJ în cazul Victoriei Sanduța: „Efectul cel mai grav e mesajul care se propagă – poți pierde nu doar...

Magistrata Marina Rusu a venit cu o reacție după ce Curtea Supremă de Justiție a respins contestația depusă de Victoria Sanduța, menținând hotărârea de eliberare a acesteia din funcție.„Nu trebuie înlăturați toți judecătorii incomozi pentru a slăbi independența justiției. Este suficient ca unul să fie înlăturat în mod exemplar, iar ceilalți vor înțelege cât poate costa curajul”, a scris aceasta pe rețele.

Salariul minim a crescut în ultimii ani, dar rămâne insuficient pentru trai: Peste 30 de mii de angajați, plătiți lunar cu 6.300 de lei

Salariul minim din Republica Moldova a crescut cu 114% în ultimii cinci ani, ajungând la 6.300 de lei, însă nivelul rămâne insuficient pentru un trai decent, în condițiile în care este de aproximativ două ori mai mic decât în Bulgaria și de câteva ori sub nivelul din alte state ale Uniunii Europene, iar zeci de mii de angajați sunt remunerați în prezent la acest prag.