Vlad Filat: Dacă nu era asociat acest referendum cu Maia Sandu, minimim 70 % din alegătorii ar fi votat DA

Valul de minciuni ce se varsă în ultimul timp în societate despre procese ce au legătură directă cu integrarea europeană, procese la care și eu, în calitate de Prim-ministru, am avut atribuție direct, mă determină să iau atitudine.

Una dintre cele mai mari minciuni, promovată de cei de la guvernare, este că, dacă Maia Sandu pierde alegerile Uniunea Europeană va anula regimul liberalizat de vize cu Republica Moldova. Este una din aceeași serie ca și închiderea hotarelor, aducerea a 30 000 de sirieni, 15 mii de ceceni etc. Ce are Maia Sandu cu liberalizarea regimului de vize?! Nu a avut, nu are și nu poate avea nimic!

Regimul liberalizat de vize a fost obținut printr-un efort continuu, prin multă muncă și implicare în perioada 2010-2014, muncă pe care a făcut-o întreaga echipă guvernamentală și cea parlamentară, căreia Maia Sandu s-a alăturat pe parcurs, dar oricum dânsa nu a avut treabă cu regimul liberalizat de vize. Uniunea Europeană nu a anulat acest regim nici când Plahotniuc și-a instaurat dictatura sa, nici când puterea a revenit socialiștilor.

Nu îl va anula nici acum!

Știți de ce? Pentru că acest regim liberalizat de vize este pentru cetățenii Republicii Moldova, dar nu pentru aventurieri politici gen Maia Sandu.

Nu am greșit deloc numind-o pe Maia Sandu aventurier politic. Ați văzut unde ne-a adus aventura ei cu referendumul? Eu am avertizat din start că, inițiind un referendum care nu era necesar, Maia Sandu pune în pericol procesul de integrare europeană. Ce a făcut ea? A turnat apă la moara oponenților integrării europene, care oricând pot bloca orice efort depus pe calea apropierii de UE, spunând că 78% din alegători sunt contra.

Acum Maia Sandu și ai săi caută diverse pretexte și motive pentru a justifica cele întâmplate, dar nu vorbesc de principalul motiv – votul la referendum a fost în primul rând un vot împotriva Maiei Sandu și împotriva PAS. Pentru că în toți acești ani oamenii au văzut că regimul Maiei Sandu înseamnă minciună, dezbinare, sărăcie, sute de mii de oameni aduși la disperare și impuși să plece din țară, justiție vandalizată, economie distrusă, dictatură personală, corupție, prostie, aroganță, neprofesionalism etc. De toate astea au vrut să scape mulți dintre acei care au votat contra la referendum. Vă asigur, dacă nu era asociat acest referendum cu Maia Sandu, minimim 70 % din alegătorii noștri ar fi votat DA pentru că ei sunt pro-europeni.

Maia Sandu și cei din PAS se înșeală amarnic, crezând că ei sunt sinonim cu integrarea europeană. Din contra, ei au devenit antonimul acestei noțiuni. Prin tot ceea ce fac ei demonstrează că sunt foarte departe de valorile ce stau la baza Uniunii Europene, iar oamenii înțeleg acest lucru. Dacă regimul Maiei Sandu este pro-european, unde este democrația, justiția, bunăstarea, economia dezvoltată, sisteme de stat care să funcționeze strict în interesul cetățenilor, etc?!

În prezent regimul Maiei Sandu atentează la una dintre cele mai importante valori ale Uniunii Europene – dreptul la libera alegere, dreptul cetățenilor de a alege obiectiv, fără constrângeri. Nefiind în stare să prezinte realizări în anii de guvernare, Maia Sandu și ai săi sperie cetățenii că, dacă nu vor vota pentru ea, atunci mai că nu se va opri procesul de integrare europeană. Dar aceasta este manipulare curată, este presiune asupra alegătorilor, o tentativă clară de a deturna dreptul la libera exprimare a voinței. Maia Sandu acuză încercările de manipulare a alegătorilor prin metode murdare, dar ea face acelaș lucru.

În contextul celor relatate, îndemnul meu pentru regimul Maiei Sandu este: lăsați integrarea europeană în pace și nu mai manipulați oamenii! Voi nu aveți nici o treabă cu integrarea europeană și, asociindu-vă cu acest proces, doar îl compromiteți!

Apelul meu către oameni este să nu se lase manipulați, să voteze liber, fără frică pentru o guvernare competentă care să asigure un viitor liber, democratic și prosper.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

Victoria Furtună propune crearea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă cu participarea Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță lansarea unei...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a...

ULTIMA ORĂ

CNAIR: Transfăgărăşanul ar putea să fie deschis circulaţiei vineri dimineaţa

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că Transfăgărăşanul ar putea să fie deschis circulaţiei vineri dimineaţă, dacă...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

CNAIR: Transfăgărăşanul ar putea să fie deschis circulaţiei vineri dimineaţa

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că Transfăgărăşanul ar putea să fie deschis circulaţiei vineri dimineaţă, dacă starea drumului şi condiţiile meteo vor permite.The post CNAIR: Transfăgărăşanul ar putea să fie deschis circulaţiei vineri dimineaţa first appeared on Nexta.ro.

Dinamo a lansat abonamentele pentru sezonul 2026–2027. Iată cât costă un abonament pentru noul sezon

Pentru noul sezon, abonamentele sunt împărțite în trei categorii: reabonare, Early Bird și abonare standard. Reabonații, adică suporterii care au avut abonament și în sezonul precedent, vor beneficia de cele mai mici prețuri pe toată perioada campaniei, între 9 iunie și 1 septembrie. Categoria Early Bird este destinată suporterilor care nu au avut abonament sezonul trecut, dar care își achiziționează abonamentul în perioada 9–25 iunie. Din 26 iunie până la...

Ieftinire la pompă. În ce benzinării din România au scăzut astăzi prețurile la motorină și benzină

Marile lanțuri de distribuție a carburanților au scăzut din nou prețurile, iar cele mai mari ieftiniri la benzină și motorină sunt în rețelele Petrom și OMV, scrie Economica.net. Marți după-amiază, Petrom a scăzut prețul benzinei standard cu 20 de bani pe litru, la fel ca OMV. La motorină standard, ieftinirea este cu 15 bani pe …The post Ieftinire la pompă. În ce benzinării din România au scăzut astăzi prețurile...