Alexandru Stoianoglo: În calitate de Președinte, voi pleda pentru un dialog constant dintre autoritățile publice centrale cu cele locale

Candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo, declară că lipsa dialogului dintre autoritățile publice centrale cu cele locale, alocarea fondurilor pe criterii politice și persecutarea politică a primarilor prin fabricarea dosarelor la comandă – au fost printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii de astăzi cu membrii Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Aceste practici alarmante blochează inițiativele locale și compromit autonomia primarilor, împiedicând dezvoltarea comunităților, îndepărtând administrațiile de nevoile reale ale cetățenilor, susține Alexandru Stoianoglo.

În calitate de Președinte voi pleda pentru un dialog constant și voi interveni cu un set de inițiative care vor garanta o finanțare corectă, alocată obiectiv și transparent, fără influență politică. Doar așa, administrațiile publice locale vor avea puterea reală de a decide pentru cetățenii lor, dezvoltându-se liber, după nevoile fiecărei comunități, fără a fi constrânse de interesele politice centrale, mai declară Alexandru Stoianoglo, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova,

ULTIMA ORĂ

Trăim în Moldova – cea mai săracă țară din Europa!

Moldova se află pe ultimul loc în Europa după...

Cine este Minodora Calistru-Prisacu care a făcut public cazul Ludmilei Vartic

Femeia care a făcut primele dezvăluiri, sub protecția anonimatului,...

ULTIMA ORĂ

Salarii și indemnizații mai mari pentru asistenții parentali: sistemul ar putea fi revizuit

Indemnizațiile și remunerarea asistenților parentali profesioniști sunt în proces de reevaluare, autoritățile examinând mai multe opțiuni pentru îmbunătățirea condițiilor din sistemul de protecție a copilului....

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate, propune măsuri noi de securitate în armată după tragedia de la Cahul: controale mai stricte și reguli clare...

În cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică privind incidentul produs la 10 mai 2026 în cadrul Brigăzii 3...

Important

Salarii și indemnizații mai mari pentru asistenții parentali: sistemul ar putea fi revizuit

Indemnizațiile și remunerarea asistenților parentali profesioniști sunt în proces de reevaluare, autoritățile examinând mai multe opțiuni pentru îmbunătățirea condițiilor din sistemul de protecție a copilului. Declarația aparține lui Igor Chișcă, șeful Direcției politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV. În prezent, pentru plasamentul unui copil este acordată o...

Marco Rubio, reproșuri pentru OMS: „A fost cam lentă”. SUA au părăsit organizația în urmă cu câteva luni

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat marţi că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), din care preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite, a fost „cam lentă” în identificarea epidemiei de Ebola din Republica Democrată Congo (RDC), informează France Presse, preluată de Agerpres. Întrebat de reporteri cum intenţionează Statele Unite să reacţioneze, secretarul de …The post Marco Rubio, reproșuri pentru OMS: „A fost cam lentă”. SUA au părăsit...

„Steaua trebuie judecată pe teren, nu în birouri”: Radu Miruță, întâlnire cu suporterii pe stadion

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit marţi cu suporteri ai Stelei pe stadion şi a susţinut că echipa trebuie „judecată pe teren, nu în birouri”, criticând deciziile politice şi „jocurile de culise” care împiedică promovarea clubului în Superliga României.The post „Steaua trebuie judecată pe teren, nu în birouri”: Radu Miruță, întâlnire cu suporterii pe stadion first appeared on Nexta.ro.

Hantavirus: Rozătoare capturate de cercetători, pentru a testa ipoteza transmiterii virusului de animale

Oamenii de știință din Argentina au început, marți, să studieze primele rozătoare capturate în Tierra del Fuego, pentru a testa ipoteza conform căreia animalele sunt cauza hantavirusului în zona Ushuaia, locul de unde a plecat nava de croazieră infectată de virus, relatează AFP. Biologii locali și cei de la Institutul Malbran au verificat zeci de capcane pe care le instalaseră în seara precedentă în diverse zone împădurite din jurul orașului...

Kelemen Hunor afirmă că nu susţine un guvern minoritar PSD: Nu există această variantă, nu se poate/ Dacă ar fi o astfel de soluţie,...

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge ideea unui guvern minoritar PSD din care să facă parte şi miniştri din partea UDMR. El susţine că nu ar ”accepta” o astfel de soluţie, pentru că un asemenea guvern s-ar afla ”la mâna” AUR, formaţiune care, pentru UDMR, reprezintă ”o linie roşie”.The post Kelemen Hunor afirmă că nu susţine un guvern minoritar PSD: Nu există această variantă, nu se poate/ Dacă ar fi...

Kelemen Hunor afirmă că nu susţine un guvern minoritar PSD: Nu există această variantă, nu se poate/ Dacă ar fi o astfel de soluţie,...

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge ideea unui guvern minoritar PSD din care să facă parte şi miniştri din partea UDMR. El susţine că nu ar ”accepta” o astfel de soluţie, pentru că un asemenea guvern s-ar afla ”la mâna” AUR, formaţiune care, pentru UDMR, reprezintă ”o linie roşie”.The post Kelemen Hunor afirmă că nu susţine un guvern minoritar PSD: Nu există această variantă, nu se poate/ Dacă ar fi...

Trafic blocat pe DN 7, după ce un TIR încărcat cu băuturi energizante s-a răsturnat peste o mașină parcată

Traficul rutier este blocat, marţi seară, pe DN 7, în localitatea Bujoreni, judeţul Vâlcea, după ce un TIR s-a răsturnat peste un autoturism parcat. Nimeni nu a fost rănit în urma accidentului.The post Trafic blocat pe DN 7, după ce un TIR încărcat cu băuturi energizante s-a răsturnat peste o mașină parcată first appeared on Nexta.ro.