UE va da statelor membre autoritatea de a opri tranzitul şi importul de gaze ruseşti

Uniunea Europeană este pe cale să acorde statelor membre puterea de a opri importurile de gaze din Rusia şi Belarus, relatează vineri Reuters citând Financial Times (FT).

Orice stat membru va putea să blocheze companiile din Rusia şi Belarus să obţină spaţiu în gazoductele şi în terminalele lor de gaz natural lichefiat, a relatat FT citând un proiect de text juridic propus de Bruxelles.

Statele membre ale UE ar putea avea autoritatea de a “limita parţial sau, dacă este justificat, complet” accesul la infrastructură pentru operatorii de gaze din Rusia şi Belarus, pentru a-şi proteja interesele vitale de securitate, a precizat ziarul.

Negociatorii statelor membre şi Parlamentul European sunt aşteptaţi să aprobe textul preliminar vineri, potrivit FT.

UE a avut anterior o iniţiativă de colaborare pentru achiziţia comună de gaze naturale, astfel încât să poată fi refăcute rezervele de gaz înainte de iarnă evitând astfel repetarea preţurilor record ale energiei de anul trecut, în contextul preocupărilor legate de deficitele din Europa rezultate din reducerea livrărilor de gaze din Rusia.

Statele membre ale UE sunt, de asemenea, angajate în prezent în discuţii cu privire la o propunere înaintată de Comisia Europeană privind cel de-al 12-lea pachet de sancţiuni economice impuse Rusiei.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

SUA au anunțat că își retrag submarinele, bombardierele și avioanele de luptă din Europa

Donald Trump intenționează să reducă drastic arsenalul de avioane...

ULTIMA ORĂ

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei. Tensiuni majore privind politica comercială europeană

Declarația a fost făcută joi de ministrul economiei și comerțului, Carlos Cuerpo, în marja unei reuniuni desfășurate la Berlin. Oficialul spaniol a precizat că, în acest...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei. Tensiuni majore privind politica comercială europeană

Declarația a fost făcută joi de ministrul economiei și comerțului, Carlos Cuerpo, în marja unei reuniuni desfășurate la Berlin. Oficialul spaniol a precizat că, în acest moment, „nu a existat un sprijin politic concret pentru niciun document informal”, referindu-se la propunerea susținută recent de Franța și alte state europene. Poziția Madridului vine după ce Spania semnase, săptămâna trecută, documentul transmis Comisiei Europene, prin care se solicita întărirea instrumentelor de protecție comercială...

Olanda a confiscat 800 de servere folosite de hackeri ruși pentru atacuri cibernetice în Europa

Autoritățile olandeze au desfășurat o amplă operațiune împotriva unei infrastructuri digitale despre care anchetatorii spun că era utilizată de hackeri ruși pentru atacuri asupra instituțiilor guvernamentale și serviciilor bancare din Europa, scrie adevărul.ro. În cadrul raidurilor, poliția a confiscat 800 de servere și a reținut doi suspecți acuzați de încălcarea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană. Operațiunea a fost coordonată de Serviciul Fiscal de Informații și Investigații din Olanda, care a...

Scenariul „foarte realist” care îngrijorează Moscova: arsenalul sovietic al Venezuelei transferat Ucrainei

Rusia este îngrijorată că Venezuela ar putea permite Kievului să acceseze stocul său vast și în mare neutilizat de arme fabricate în Uniunea Sovietică, pe măsură ce își schimbă orientarea politicii externe, scrie Euractiv.The post Scenariul „foarte realist” care îngrijorează Moscova: arsenalul sovietic al Venezuelei transferat Ucrainei first appeared on Nexta.ro.

Sibiu: O femeie a lovit cu maşina o trotinetă electrică pe care se aflau doi copii, de 11 şi 15 ani / Ambii au...

Doi copii – de 11 şi 15 ani – au fost răniţi, joi seară, după ce trotineta pe care se aflau a fost acroşată de o maşină condusă de o femeie. Accidentul s-a produs în judeţul Sibiu.The post Sibiu: O femeie a lovit cu maşina o trotinetă electrică pe care se aflau doi copii, de 11 şi 15 ani / Ambii au fost răniţi, fiind transportaţi la spital first...