ULTIMA ORĂ: VIDEO Dorin Recean declară că Moldova “nu va accepta plata unor datorii inventate” pentru Gazprom

Premierul Dorin Recean spune că autoritățile “fac tot posibilul pentru a apăra interesele cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv a celor de pe malul drept al Nistrului” (probabil malul stâng al Nistrului – regiunea transnistreană n. INDEX) în cazul asigurării cu gaze naturale.

Recean a mai spus că Moldova “nu va accepta plata unor datorii inventate” pentru Gazprom ca și condiție pentru livrarea de gaze, iar situația creată este privită de către prim-ministru ca posibilitate pentru reintegrarea țării.

Gazpromul a încercat să condiționeze livrarea gazelor naturale către Republica Moldova prin achitarea unei „datorii inexistente” pe care țara noastră nu are de gând să o plătească. O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Dorin Recean în cadrul emisiunii „Bună seara” de la Moldova 1. În acest context, premierul a reiterat că autoritățile de la Chișinău rămân hotărâte să asigure pacea și securitatea energetică a țării, însă fără a accepta condiții care afectează interesele naționale.

„Este și un mesaj pentru cetățenii din stânga Nistrului că Chișinăul are grijă de ei, iar Moscova lucrează împotriva lor. Dacă vom fi uniți noi moldovenii, dacă vom trimite semnale responsabile constant, sunt sigur că cetățenii vor înțelege cine le apără interesele și Chișinăul apără inclusiv interesele cetățenilor noștri din stânga Nistrului”, a declarat Dorin Recean.

Prim-ministrul a declarat că gazele naturale „au fost și rămân o problema politică”, iar compania Gazprom are obligația contractuală de a livra gazul la hotarul Republicii Moldova. Șeful executivului a subliniat că se așteaptă ca gigantul rus să-și respecte angajamentele.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ

29 mai: Moartea lui Mihail Sebastian, unul dintre marii dramaturgi români, interzis în perioada antisemitismului. Avea doar 37 de ani

La 29 mai 1945 se stingea tragic Mihail Sebastian, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și eseiști ai literaturii române interbelice. Autorul pieselor „Steaua fără...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

29 mai: Moartea lui Mihail Sebastian, unul dintre marii dramaturgi români, interzis în perioada antisemitismului. Avea doar 37 de ani

La 29 mai 1945 se stingea tragic Mihail Sebastian, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și eseiști ai literaturii române interbelice. Autorul pieselor „Steaua fără nume” și „Jocul de-a vacanța” a murit la doar 37 de ani, într-un accident rutier în București.The post 29 mai: Moartea lui Mihail Sebastian, unul dintre marii dramaturgi români, interzis în perioada antisemitismului. Avea doar 37 de ani first appeared on Nexta.ro.

Bărbatul care a pus la cale un atac la concertul lui Taylor Swift din Austria a fost condamnat la 15 ani de închisoare

O instanţă din Austria l-a condamnat joi la 15 ani de închisoare pe un tânăr de 21 de ani, care a recunoscut că a planificat un atac islamist dejucat la un concert al lui Taylor Swift la Viena, în 2024, găsindu-l vinovat de diverse infracţiuni legate în principal de terorism, relatează BBC.The post Bărbatul care a pus la cale un atac la concertul lui Taylor Swift din Austria a...

Sorana Cîrstea, interviu pentru rolandgarros.com: Visul meu a fost întotdeauna să mă retrag când încă joc bine. Am vrut să ies pe uşa din...

Sorana Cîrstea, care s-a calificat miercuri în turul trei la Roland Garros şi la finalul sezonului îşi va încheia cariera de jucătoare de tenis, a declarat într-un interviu pentru rolandgarros.com că şi-a dorit mereu ca retragerea să vină într-un moment bun din cariera sa, nu după un declin sau din cauza unei accidentări.The post Sorana Cîrstea, interviu pentru rolandgarros.com: Visul meu a fost întotdeauna să mă retrag când încă...

SUA impun noi sancțiuni asupra vânzărilor de petrol ale armatei iraniene: „Nu vom permite guvernului să-și sporească veniturile”

Statele Unite au anunțat joi că au impus noi sancțiuni asupra comerțului cu petrol al armatei iraniene. Informația vine în contextul în care Axios a relatat că Washingtonul și Teheranul au ajuns la un acord provizoriu privind prelungirea armistițiului și ridicarea restricțiilor asupra traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, însă presa iraniană a  declarat joi că textul unui eventual memorandum de înţelegere între cele două părți nu a fost încă...

Tânărul care plănuia un atac terorist la concertul lui Taylor Swift din Viena a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Un cetăţean austriac în vârstă de 21 de ani, care a recunoscut că a pus la cale un atac jihadist la un concert al lui Taylor Swift din Viena, în timpul turneului Eras Tour din august 2024, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.The post Tânărul care plănuia un atac terorist la concertul lui Taylor Swift din Viena a fost condamnat la 15 ani de închisoare first appeared...