Vadim Ceban: Dacă se va opri tranzitul gazelor, va trebui să apelăm la Comisia Europeană

În cazul în care Ucraina va înceta tranzitul gazelor pe teritoriul său, „va fi necesar să ne adresăm inclusiv Comisiei Europene”. Declarația a fost făcută de Vadim Ceban, președintele interimar al Moldovagaz.

Acesta a menționat, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune N4, că în situația dată „multe depind de poziția Ucrainei”.

„Cred că în acest sens va fi necesar să ne adresăm inclusiv Comisiei Europene. Consider că acest lucru va fi făcut de operatorii din alte țări. Această poziție este esențială pentru a menține tranzitul pe teritoriul Ucrainei”, a declarat Ceban.

OFERTĂ SPECIALĂ în luna decembrie
| apartament în
București la doar € 999 m² la cheie

De asemenea, președintele interimar al Moldovagaz a reamintit că problema tranzitului de gaze naturale nu este una nouă pentru Moldova și țările din regiune.

„Întotdeauna, pe 31 decembrie, apăreau întrebări legate de prelungirea contractului, doar că acum circumstanțele s-au schimbat. În primul rând, războiul din Ucraina. În al doilea rând, declarația părții ucrainene conform căreia tranzitul nu va continua, adică nu vor fi semnate acorduri cu Gazprom, iar fără un acord tehnic privind transportul gazelor naturale de la punctul A la punctul B, în acest caz de la granița ruso-ucraineană până la granița Ucrainei cu Republica Moldova, acest lucru este imposibil. Acordul trebuie să fie semnat de Gazprom cu Naftogaz. Acesta este un aspect foarte important pentru organizarea tranzitului nu doar pentru Moldova și regiunea transnistreană, ci și pentru alte țări precum Slovacia, Austria, Ungaria și altele”, a explicat Vadim Ceban.

În acest context, Ceban a afirmat că, în cazul în care Kievul va refuza să prelungească acordul privind tranzitul combustibilului, Moldova va analiza alternativele de aprovizionare prin coridorul transbalcanic.

„A doua opțiune este coridorul transbalcanic. În principiu, întregul traseu și toate costurile asociate acestuia sunt cunoscute, inclusiv de Gazprom, și am discutat despre această rută”, a adăugat Vadim Ceban.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Șeful Pentagonului cere aliaților asiatici să investească mai mult în apărare, pe fondul creșterii influenței militare a Chinei

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, le-a cerut sâmbătă aliaților din Asia să își majoreze cheltuielile pentru apărare, avertizând asupra creșterii rapide a puterii militare...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Șeful Pentagonului cere aliaților asiatici să investească mai mult în apărare, pe fondul creșterii influenței militare a Chinei

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, le-a cerut sâmbătă aliaților din Asia să își majoreze cheltuielile pentru apărare, avertizând asupra creșterii rapide a puterii militare a Chinei, scrie Reuters. Declarațiile au fost făcute în cadrul Dialogului Shangri-La din Singapore, unul dintre cele mai importante forumuri asiatice dedicate securității și apărării, unde participă lideri politici și diplomați din întreaga lume. Pete Hegseth a spus că există „o alarmă justificată cu privire la...

Între escaladare și capitulare: cele patru scenarii care i-au mai rămas lui Putin

Kremlinul se apropie de un moment critic în războiul din Ucraina, iar amânarea unei decizii strategice riscă să transforme criza de personal a armatei ruse într-o problemă imposibil de controlat.The post Între escaladare și capitulare: cele patru scenarii care i-au mai rămas lui Putin first appeared on Nexta.ro.

„Există motive legitime de alarmă”: Pete Hegseth avertizează împotriva consolidării forţelor militare ale Chinei

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă, la Singapore, că există „motive legitime de alarmă” în regiunea Asia-Pacific în ceea ce priveşte consolidarea continuă a armatei Chinei de-a lungul mai multor decenii.The post „Există motive legitime de alarmă”: Pete Hegseth avertizează împotriva consolidării forţelor militare ale Chinei first appeared on Nexta.ro.

Dezvăluiri despre familia secretă a liderului de la Kremlin. Cine sunt profesorii occidentali angajați pentru copiii lui Putin

În timp ce atacă constant Occidentul și vorbește despre „decadența valorilor europene”, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pare să aibă alte standarde atunci când vine vorba despre propriii copii.The post Dezvăluiri despre familia secretă a liderului de la Kremlin. Cine sunt profesorii occidentali angajați pentru copiii lui Putin first appeared on Nexta.ro.