București, în top 5 capitale europene în care chiriile le aduc mulți bani proprietarilor

Bucureștiul se numără printre cele mai bune capitale din Europa în care cei care cumpără apartamente pentru închiriere găsesc cele mai bune randamente ale investițiilor lor, relatează Euronews.

Potrivit datelor celor de la Global Property Guide, doar patru alte capitale din Europa oferă un randament mai bun al investiției imobiliare decât capitala României.

 

Randamentul din chirie se referă la cât este venitul anual din chirie ca procent din prețul de cumpărare al proprietății. Este regula de aur a cât de repede începe investiția ta să-ți întoarcă banii pe care i-ai investit.

Evident, este vorba de un proces care se întinde pe mai mulți ani, dar, spus mai simplu, randamentul este diferența dintre cât îți produce un apartament dat la închiriat decât dacă ai fi stat cu banii la saltea fără să-ți dea nimeni nimic în schimb.

Apoi, o proprietate imobiliară nu-și pierde din valoare pe termen lung. În excepția acelor evenimente extraordinare care dau complet peste cam lumea, cum ar fi un război, o catastrofă naturală, o pandemie sau o criză economică și financiară precum cea de acum vreo 18 ani, valoarea proprietăților imobiliare crește pe un orizont lung de timp, prin urmare este și o formă de protecție față de efectele inflației.

Banii ținuți la saltea își pierd din valoarea din cauza evoluției inflației, oriunde ai fi în lumea asta, de aceea, oamenii cu bani le vor recomanda oricând celor cu mai puțină experiență să-i investească în ceva. Fie că este vorba de imobiliare, de acțiuni, aur și așa mai departe.

Pentru mulți investitori individuali, achiziția unui apartament sau a unei case este o variantă de investiție, pentru că nu-ți trebuie cunoștințe avansate cum ar fi tranzacționarea de acțiuni la bursă sau în criptomonede, unde evoluția activelor depinde foarte mulți factori la care un investitor trebuie să fie atent pentru a face o investiție profitabilă.

În plus, în cazul unei locuințe, proprietarii o pot scoate la închiriat pentru a produce un venit pasiv suplimentar lunar și au oricând varianta de a o „lichida” atunci când cred că nu mai rentează sau când au nevoie de bani, scoțând-o la vânzare. Recuperează și banii și rămân cu diferența acumulată din încasarea chiriei.

Pe lângă investitorii individuali, există și investitorii mai mari, care cumpără mai multe proprietăți pentru a le scoate la închiriat. România nu prea este un exemplu, deoarece sunt prea puține proiecte imobiliare construite doar pentru închiriat în comparație cu alte țări din Europa, cum ar fi Germania, de exemplu.

Investitorii mari se uită cu atenție la randamentele oferite de activitatea de închiriere și investesc acolo unde investițiile lor pot produce cei mai mulți bani.

Mai jos avem Top 7 cele mai atractive capitale europene pentru investitorii imobiliari, iar Bucureștiul se numără printre ele.

7. Madrid, Spania – Randament închiriere: 5,49%

Capitala Spaniei este un oraș care îmbină farmecul lumii vechi cu vitalitatea modernă. De la viața de noapte plină de viață din Malasaña până la emblematicul Muzeu Prado, Madrid oferă un stil de viață greu de egalat de alte orașe din Europa.

Cu toate acestea, creșterea prețurilor proprietăților sale a diminuat ușor randamentele în ultimii ani, dar se află pe locul 7 în acest top realizat de cei de la Global Property Guide.

Media orașului este de 5,49%, iar cea mai bună alegere pentru investitorii din Madrid este o garsonieră în Centro, inima istorică a Madridului, care oferă un randament de 6,50%.

La un preț de 240.000 euro și o chirie medie de 1.300 euro lunar, este o opțiune care combină profituri puternice cu locația excelentă.

6. Bruxelles, Belgia – Randament închiriere: 5,54%

Bruxelles, inima Uniunii Europene, oferă investitorilor o combinație de prestigiu politic și cerere de închiriere.

Flerul său cosmopolit, piețele istorice și cultura imbatabilă a ciocolatei fac din Bruxelles o destinație de dorit atât pentru profesioniști, cât și pentru turiști.

Media randamentului din chirii este 5,54%, iar cea mai bună alegere pentru investitori este un apartament cu trei dormitoare în orașul Bruxelles care oferă un randament solid de 5,67%.

Cu un preț de achiziție de 550.000 euro și o chirie lunară de 2.600 euro, este o opțiune de investiție de încredere, care combină locuințe spațioase cu profituri stabile.

5. București, România – Randament închiriere: 6,23%

Potrivit celor de la Global Property Guide, capitala României este pregătită pentru un boom imobiliar, în special o dată cu intrare în zona Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Este chiar un salt chiar mare între locul 6 și București, randamentul mediu al chiriilor în cel mai mare oraș din România fiind de 6,23%.

Chiriile sunt de vreo doi ani pe o traiectorie de creștere, chiar dacă în ultima jumătate de an prețurile s-au mai stabilizat. Cei de la Global Property Guide estimează că, pe măsură ce turismul crește, va crește și cererea de închirieri pe termen scurt, ceea ce poate avea impact și asupra chiriilor pe termen lung.

Cea mai bună alegere pentru investitori, în viziunea Global Property Guide, ar fi o garsonieră din Drumul Taberei, zonă unde randamentul ajunge la 8,24%. Aceștia au calculat un preț mediu de achiziție de 51.000 de euro și o chirie lunară medie de 350 de euro.

Analiștii spun că este una dintre cele mai ieftine variante din Europa de investiție imobiliară, în condițiile în care prețurile apartamentelor din București sunt mult mai mici decât în alte capitale importante de pe Bătrânul Continent.

4. Varșovia, Polonia – Randament închiriere: 6,49%

Fiind inima economică a Poloniei, Varșovia este un oraș care prosperă din inovație și cultură. Orizontul său este un amestec de zgârie-nori moderni și repere istorice, inclusiv orașul vechi reconstruit. Viața de noapte vibrantă a orașului și costul accesibil al vieții îl fac popular printre tinerii profesioniști.

Randamentul mediu pentru oraș este de 6,49%, deci nu foarte departe de București, iar cea mai bună alegere pentru investitori sunt apartamentele cu trei dormitoare.

La un preț mediu de achiziție la circa 350.000 de euro și o chirie lunară de 2.338 de euro pentru un astfel de apartament, randamentul ajunge la 8,00%.

3. Podgorica, Muntenegru – Randament închiriere: 6,67%

Capitala Muntenegrului, Podgorica, s-ar putea să nu fie primul nume de pe lista călătorilor, dar devine o țintă interesantă pentru cei care vor să investească în imobiliare.

Nu este chiar departe de plajele uimitoare din Marea Adriatică sau stațiunile de schi din regiune, iar Podgorica oferă atât accesibilitate, cât și farmec.

Podgorica reprezintă în prezent oportunitatea pentru cei care caută o investiție low-cost, cu randament ridicat.

Randamentul mediu la nivelul orașului este de 6,67%, iar garsonierele pot aduce randamente de până la 7,62%, potrivit Global Property Guide.

Datele indică un preț de achiziție pentru o garsonieră la 52.000 euro și închiriat cu circa 330 euro lunar. Așadar, prețuri și chirii similare cu cele din București.

2. Dublin, Irlanda – Randament închiriere: 6,83%

Dublinul nu este doar despre Guinness și pub-uri pline de viață, ci este și o piață de închiriere favorabilă proprietarilor.

Un centru tehnologic și gazda multor sedii de multinaționale, printre care și Google, Dublin se mândrește cu o cerere puternică de locuințe. Este un oraș interesant atât pentru profesioniștii expați, dar și pentru turiști.

Media orașului este de 6,83%, iar cea mai bună alegere pentru investitori este un apartament cu două dormitoare, care poate aduce un randament de 7,94%.

Potrivit Global Property Global, prețul mediu pentru un astfel de apartament este de 375.000 euro, iar chiria medie lunară este de circa 2.480 euro.

1. Riga, Letonia – Randament închiriere: 8,47%

Riga, capitala Letoniei și un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, se află în fruntea topului capitalelor europene în ceea ce privește randamentul mediu din închirierea de apartamente.

Cunoscută pentru arhitectura sa uimitoare Art Nouveau și orașul vechi fermecător, această bijuterie a țării baltice combină accesibilitatea cu o înaltă caliatate a vieții.

Randamentul mediu la nivelul întregului oraș este de 8,47%, dar cele mai bune proprietăți și cartiere pot genera un randament de peste 11%.

Cea mai bună alegere pentru investitori, conform analizei Global Property Guide este un apartament cu două dormitoare în cartierul Agenskalns, care oferă un randament uluitor de 11,68%.

La prețul mediu de 174.700 euro pentru un acest apartament, chiria medie lunară este la 1.700 euro, iar investitorii imobiliari pot face un profit consistent.

The post București, în top 5 capitale europene în care chiriile le aduc mulți bani proprietarilor first appeared on Roimobil.ro.

Recomandăm și ..

VIDEO | Ion Ceban, după tragedia de la Național, unde o copilă a murit: Unii „patrioți” apărau cu scandal clădirea. Solicit Guvernului să fie amplasată paza

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. „Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o...

Ultima orǎ ..

Trei bărbați, salvați după ce au plutit peste 40 de ore în largul mării. „A fost ca un miracol”

Trei bărbați vietnamezi care au fost duși în larg de taifunul Kalmaegi au fost găsiți în viață, după mai bine de 40 de ore petrecute în derivă. Salvarea lor a fost descrisă de martori drept „un miracol”, informează adevărul.ro. Cei trei bărbați dispăruseră joi după-amiază, în apropiere de insula Ly Son, după ce unul dintre ei, Duong Quang Cuong, în vârstă de 44 de ani, s-ar fi aruncat în apă în urma unei dispute familiale, potrivit presei de stat. Doi prieteni ai acestuia, Le Quang Sanh și Pham Duy Quang, au încercat să-l salveze folosind o mică ambarcațiune dotată cu veste de salvare. Barca...

Putin se pregătește să meargă în India. Kremlinul anunță că vizita va avea loc în luna decembrie

Kremlinul a declarat luni, 10 noiembrie, că se „pregătește activ” pentru vizita președintelui Vladimir Putin în India înainte de sfârșitul anului, informează mediafax.ro. Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „În prezent, ne pregătim activ pentru vizita lui Putin în India”, a declarat Dmitri Peskov reporterilor din Moscova. Întrebat care va fi agenda discuțiilor, Peskov a refuzat să dea detalii în legătură cu acordurile care ar putea fi încheiate în timpul acestei vizite oficiale. Anunțul vine în contextul în care ultima vizită a lui Putin în India a avut loc la sfârșitul anului 2021, cu două...

Horoscop 11 noiembrie – o să vă sporiți veniturile

Horoscop 11 noiembrie - reconfigurări azi. Ține de noi să cercetăm acele lucruri care ne-au lipsit pentru succesul pe care ni l-am dorit și să punem mâna la treabă. SCORPION Se poate să dați drumul proiectelor noi, să atrageți în jurul vostru oameni care să lucreze cot la cot cu voi ca să vă consolidați poziția în lumea afacerilor. E rost de mai bine în mediul familial; s-a instalat o stare de armonie și a dispărut neîncrederea în partenerul de cuplu. SĂGETĂTOR O să recuperați banii rătăciți prin mai multe locuri și o să aveți pentru ieșirile din weekend, să vă duceți la...

Talent și curaj: tânăra scriitoare din Bălți în scaun cu rotile cucerește cititorii

Zeci de oameni au venit, duminică, la Biblioteca „Eugeniu Coșeriu” din Bălți pentru lansarea volumului „Într-o zi voi alerga, mamă!”. Autoarea, Cătălina Balan, tânără în scaun cu rotile, transformă lupta de zi cu zi în poezie și inspirație. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Decadei Tineretului, transmite nordnews.md. Versuri scrise „așa cum se simt”, din inimă și cu sinceritate, așa își definește Cătălina Balan poezia. La Bălți, volumul său a conectat generații: liceeni, profesori, scriitori și cititori care au găsit, între coperte, puterea de a merge mai departe. „Am simțit că acel rod, aceea semință, care am implantat-o de mică, tot imbolul,...

Copilul de 3 ani din Comrat, internat la reanimare după ce a fost călcat de o mașină pe trotuar, transferat în secție: Cum se simte

Copilul din Comrat, care pe data de 5 noiembrie a fost călcat de o mașină pe trotuar, se simte mai bine. Potrivit medicilor, acesta a fost transferat din Departamentul de Anesteziologie și Terapie Intensivă în Secția de Neurochirurgie. „Starea pacientului s-a îmbunătățit semnificativ, iar în urma evaluării medicale acesta a fost transferat din Departamentul de Anesteziologie și Terapie Intensivă în Secția de Neurochirurgie, unde va continua perioada de reabilitare și recuperare sub supravegherea echipei medicale”, a declarat pentru UNIMEDIA purtătorul de cuvânt a Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu. Un copil de 3 ani a fost internat în stare gravă la...

Paun Rohovei: „Mergem în tandem spre Uniunea Europeană, pe baza acelorași valori democratice”

Parcursul european „în tandem” al Ucrainei și R. Moldova se bazează pe un parteneriat strâns și o viziune comună de dezvoltare democratică, iar aderarea Chișinăului la Uniunea Europeană (UE) reprezintă „un element al intereselor naționale ale Ucrainei”, susține ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei.

Ucraina: Procurorii investighează o schemă de corupție în care ar fi implicați înalți funcționari și oameni de afaceri

Percheziții de amploare în Ucraina, în legătură cu un caz de corupție în sectorul energetic. În anchetă ar fi vizați ministrul Justiției și coproprietarul studioului Kvartal 95, considerat un apropiat al președintelui Zelenski. În urma perchezițiilor, procurorii au ridicate genți ticsite cu bani.