CEC a venit cu câteva precizări despre alegerile locale din 5 noiembrie 2023

Comisia Electorală Centrală informează alegătorii despre unele condiții speciale de exercitare a dreptului de vot în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Codul electoral prevede că dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul își are domiciliul. În cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință temporară, acesta votează în localitatea în care își are reședința temporară valabilă. Dacă termenul reședinței a expirat, alegătorul votează în localitatea unde are domiciliul.

Totodată, potrivit noilor prevederi ale Codului electoral, termenul înregistrării domiciliului sau reședinței temporare nu poate fi mai mic de 3 luni până la data primului tur de scrutin. Ceea ce înseamnă că alegătorii, care-și vor stabili domiciliul sau reședința într-o altă circumscripție mai târziu de 5 august 2023, nu vor putea vota în cadrul alegerilor locale generale. La fel, aceste persoane nu vor putea vota nici în localitatea unde anterior au avut domiciliul.

Menționăm că aceste restricții nu sunt valabile și pentru alegerile prezidențiale sau cele parlamentare.

Amintim că alegerile locale generale vor avea loc pe data de 5 noiembrie 2023.

ULTIMA ORĂ

BREAKING NEWS | România și Ucraina vor produce în comun drone, finanțate prin SAFE

„Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare...

NEWS ALERT | Cazul Liudmila Vartic: învinuitul a fost pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie

Bărbatul cercetat în dosarul privind decesul Liudmilei Vartic a...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj...

ULTIMA ORĂ

Omul crizei din 2015 vrea puterea înapoi / Alexis Tsipras revine în politica greacă și anunță un nou partid

El urmează să anunțe oficial un nou partid pe 26 mai, după un exercițiu amplu de rebranding și o serie de întâlniri cu cetățenii din...

BREAKING NEWS | România și Ucraina vor produce în comun drone, finanțate prin SAFE

„Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, David Aloyan, s-a întâlnit cu secretarul de stat și șeful Departamentului Politicii de...

Important

Omul crizei din 2015 vrea puterea înapoi / Alexis Tsipras revine în politica greacă și anunță un nou partid

El urmează să anunțe oficial un nou partid pe 26 mai, după un exercițiu amplu de rebranding și o serie de întâlniri cu cetățenii din toată țara. Tsipras demisionase din fruntea Syriza în 2023, după o înfrângere categorică în fața conservatorului Kyriakos Mitsotakis, actualul premier, și părăsise parlamentul în 2025. De atunci, opoziția greacă a rămas fără un contestatar credibil al puterii. Stânga în derivă Revenirea lui Tsipras accelerează dezintegrarea stângii grecești. Mai multe...

Police officer placed in pretrial detention after allegedly demanding 12,000 euros

On May 23, 2026, a judge from the Argeș County Court ordered a 30-day pretrial detention for the officer, who works in the Public Order Bureau of the Câmpulung Municipal Police. The detention was requested by prosecutors from the National Anti-Corruption Directorate (DNA) in Pitești, who are investigating the case. According to the evidence gathered so far, in February 2026, the police officer allegedly demanded €12,000 from a fellow officer,...

Hibrizi de câini vagabonzi și lupi: o specie rară care bagă oamenii în sperieți

În regiunea montană Ladakh, din India, cercetătorii au identificat o modificare ecologică la fel de îngrijorătoare pe cât este de neașteptată. Este vorba despre apariția a ceea ce localnicii numesc Khipshang, un animal hibrid rezultat din împerecherea dintre câini vagabonzi și lupul himalayan, specie aflată în pericol de dispariție. Potrivit revistei New Scientist, această mutație naturală nu doar că pune și mai mult în pericol specia, dar amenință și...