Irina Vlah: cere demisia lui Recean: Demisionaţi imediat pentru a oferi Republicii Moldova o ultimă şansă de a supravieţui!

Irina Vlah, președintele Partidului Republican „INIMA MOLDOVEI”, în contextul crizei energetice, s-a adresa șefului Guvernului, Dorin Recean, căruia i-a cerut demisia „pentru a oferi Republicii Moldova o ultimă şansă de a supravieţui”. 

Politiciana în adresarea a făcut cu trei concluzii. „Stimate Dle Prim-ministru! În ultimele săptămâni, împreună cu colegii din Partidul Republican INIMA MOLDOVEI, am analizat din mai multe puncte de vedere situaţia legată de criza energetică cu care se confruntă Republica Moldova, iar concluziile la care am ajuns sunt îngrijorătoare şi chiar şocante.

Prima concluzie este că Guvernul pe care-l conduceţi a provocat intenţionat această criză, urmărind interese înguste, care nu au nimic în comun cu interesele ţării, ale cetăţenilor. Eu şi anterior m-am referit la unele indicii relevante din acest punct de vedere. Total inexplicabil, dar Moldova nu a achiziţionat gaze naturale acum câteva luni când preţurile erau mai mici. De asemenea, nu e clar de ce autorităţile nu au iniţiat din timp discuţiile cu concernul rus „Gazprom” despre livrarea gazului în stânga Nistrului după 1 ianuarie 2025. Căci, despre sistarea tranzitului de gaze ruseşti prin Ucraina se vorbeşte demult. Mai mult, nu e clar de ce nu au avut loc nici un fel de discuţii cu Ucraina la tema posibilei crize umanitare în regiunea transnistreană ca urmare a deciziei ţării vecine de a sista tranzitul de gaze ruseşti pe teritoriul său. Toate acestea dovedesc că guvernarea nu a făcut nimic pentru a preveni o eventuală criză energetică – ba mai mult, a făcut totul ca această criză să se producă.

A doua concluzie, Guvernul şi Dvs. personal, aţi refuzat să daţi răspuns la cele mai elementare întrebări legate de criza energetică. Personal, v-am adresat, acum câteva săptămâni, o scrisoare deschisă, ce conţinea mai multe întrebări relevante, inclusiv: Ce se va alege din creşterile de pensii şi salarii, pe care le-aţi anunţat cu mare pompă, după o posibilă explozie a inflaţiei în 2025?; Cu cât se va reduce nivelul de competitivitate a mărfurilor şi produselor moldoveneşti ca urmare a creşterii preţului acestora ca o consecinţă a crizei energetice?; Cu cât se vor diminua exporturile moldoveneşti iarăşi ca urmare a crizei energetice?; Cu cât va creşte datoria de stat, după posibile încercări ale Guvernului de a ţine cât de cât la control situaţia în lunile următoare? etc. La nici una din aceste întrebări Dvs. nu aţi răspuns, ceea ce este încă un indiciu că aveţi alte interese decât cele ce ţin de gestionarea crizei energetice. Ca să nu mai vorbim de faptul că aţi ignorat cu desăvârşire apelul nostru de a sesiza Procuratura Generală privind condiţiile în care această criză energetică a apărut pe loc gol.

A treia concluzie – după ce aţi provocat criza energetică şi aţi refuzat să daţi răspunsuri la întrebări elementare, aţi ignorat şi propunerile care ar fi remediat cât de cât situaţia. Personal, din numele Partidului Republican INIMA MOLDOVEI, v-am propus instituirea unui fond de solidaritate, care ar fi putut fi completat din: banii economisiţi urmare a instituirii moratoriului pe călătoriile peste hotare a demnitarilor din Republica Moldova; banii economisiţi din contul renunţării la majorarea bugetelor Preşedinţiei, Parlamentului, Curţii Constituţionale, Ministerului Economiei şi Digitalizării, Ministerului Afacerilor Externe; banii economisiţi din reducerea salariilor tuturor demnitarilor la nivelul salariului mediu pe economie etc. Deci, guvernarea, după ce a provocat criza energetică, lovind dureros în majoritatea populaţiei, a refuzat cel puţin să se solidarizeze cu oamenii, preferând să investească în propriul lux şi confort decât să ajute cetăţenii”, a relatat ea.

Irina Vlah a subliniat că situația e destul de gravă, iar demisia Guvernului e unica decizie corectă la moment.

„Stimate Dle Prim-ministru! Toate aceste lucruri sunt extrem de grave, dar şi mai grav este că Moldova ar putea să fie condusă şi în lunile următoare de aceeaşi echipă incompetentă şi ghidată de interese înguste. Fiecare zi de aflare a Dvs. la guvernare, pentru ţară este o tragedie, care ne apropie şi mai mult de o mare catastrofă. De aceea, vă cerem să demisionaţi imediat pentru a oferi Republicii Moldova o ultimă şansă de a supravieţui. Dacă nu veţi da curs solicitării noastre, va trebui să vă asumaţi personal consecinţele pentru cele ce se vor întâmpla în continuare. Iar consecinţele, vor fi extrem de grave! În speranţa că aţi păstrat măcar un pic de luciditate şi veţi lua unica decizie corectă în situaţia în care s-a ajuns…”, a conchis preşedintele Partidului Republican „INIMA MOLDOVEI”.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban: Angajații Primăriei Chișinău sunt supuși unor presiuni fără precedent

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion...

Anastasia Taburceanu, remunerată cu 120.000 de lei lunar la MoldATSA — de patru ori mai mult decât președinta Sandu

Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a întreprinderii de stat...

ULTIMA ORĂ

Cifrele care îi sperie pe pensionari: câți bani au pierdut, de fapt, după guvernarea Bolojan

Consumul s-a prăbușit, economia e în recesiune, iar pensionarii sunt cei mai afectați de măsurile de austeritate, este bilanțul guvernării Bolojan, potrivit Realitatea PLUS.The post...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

Cifrele care îi sperie pe pensionari: câți bani au pierdut, de fapt, după guvernarea Bolojan

Consumul s-a prăbușit, economia e în recesiune, iar pensionarii sunt cei mai afectați de măsurile de austeritate, este bilanțul guvernării Bolojan, potrivit Realitatea PLUS.The post Cifrele care îi sperie pe pensionari: câți bani au pierdut, de fapt, după guvernarea Bolojan first appeared on Nexta.ro.

Cele două variante de miniștri despre care a vorbit Sorin Grindeanu: Au făcut treabă bună

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, votat în unanimitate, miercuri, de conducerea partidului pentru a fi propunerea de premier, a vorbit despre două nume care se pot regăsi în Guvernul PSD. Sorin Grindeanu a anunţat că PSD a decis în Biroul Politic Naţional, în unanimitate, „să-şi asume responsabilitatea guvernării”, iar preşedintele partidului să fie propunerea de premier.  …The post Cele două variante de miniștri despre care a vorbit Sorin Grindeanu: Au...

Cum se prepară panna cotta, desertul fin și elegant care cucerește lumea. Rețeta simplă cu doar câteva ingrediente, perfectă pentru vară

Panna cotta, unul dintre cele mai apreciate deserturi italiene, poate fi desertul perfect pentru vară datorită simplității cu care se prepară și efectului răcoritor pe care îl oferă.The post Cum se prepară panna cotta, desertul fin și elegant care cucerește lumea. Rețeta simplă cu doar câteva ingrediente, perfectă pentru vară first appeared on Nexta.ro.

Ministrul Apărării: Moldoveni între 18 și 55 de ani ar putea trece, în diferite forme, instruiri militare obligatorii. Categoriile vizate

Ministerul Apărării își propune introducerea unei instruiri militare obligatorii pentru cetățeni, menită să asigure apărarea patriei, în contextul în care, de-a lungul anilor, s-au creat premise pentru eschivarea de la aceste instruiri. Precizările au fost făcute pe 24 iunie de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, în contextul unui proiect propus spre consultări publice, care prevede ca The post Ministrul Apărării: Moldoveni între 18 și 55 de ani ar putea trece,...

Socialiștii vor protesta alături de Costiuc față de reforma fiscală? Partidul își anunță sprijinul pentru manifestația de duminică

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) susține protestul față de proiectul politicii bugetar-fiscale, anunțat de deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Formațiunea și-a exprimat sprijinul într-o declarație publicată miercuri, 24 iunie, pe rețelele de socializare. „În contextul apelurilor publice lansate recent privind organizarea unor acțiuni de protest civice, PSRM declară că susține orice inițiativă pașnică The post Socialiștii vor protesta alături de Costiuc față de reforma fiscală? Partidul își...

Fiodor Gagauz: PAS nu are nevoie de un compromis, ci de un Comrat care să cedeze

Politicianul Fiodor Gagauz, ex-deputat, consideră că, situația din jurul alegerilor din Găgăuzia arată tot mai clar că autoritățile centrale nu au fost interesate de la bun început să găsească un compromis, ci au mizat pe subordonarea politică a regiunii.

Sorin Grindeanu: Este clar că va exista un guvern minoritar, indiferent de opţiunile preşedintelui / PSD a spus inclusiv la Cotroceni, noi nu vom...

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este clar că va exista un guvern minoritar, indiferent de opţiunile preşedintelui. El a menţionat că ceea ce au transmis şi la Palatul Cotroceni, la consultările cu şeful statului, este că PSD nu va vota nici un guvern din care nu face parte.The post Sorin Grindeanu: Este clar că va exista un guvern minoritar, indiferent de opţiunile preşedintelui / PSD a...