George Simion, alături de Giorgia Meloni la învestirea lui Donald Trump

George Simion a ajuns la Washington pentru a asista la ceremonia de investire a presedintelui Donald Trump. Alaturi de el se află Mihail Neamțu, un alt liderul al partidului, transmite nexta.ro.

Înainte de a pleca în această călătorie, George Simion a fost întrebat cum a ajuns sa mearga la aceasta ceremonie si a precizat ca a fost invitat la acest eveniment, nu a platit pentru el, ci a fost invitat in calitate de vicepresedinte al grupului al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni

În spațiul public  a aparut si prima imagine de la Washington:

Giorgia Meloni, premierul Italiei ar fi unul dintre membrii de seamă lângă care va sta și George Simion la învestirea lui Donald Trump. Acolo vor fi prezenți și milionarii planetei: Mark Zuckerberg, Elon Musk sau Jeff Bezos.

Donald Trump depune luni jurământul în funcția de președinte al Statelor Unite, începându-și astfel cel de-al doilea mandat în această funcție în ceea ce reprezintă una dintre cele mai uluitoare reveniri politice din istoria Americii.

Imagine

ULTIMA ORĂ

NEWS ALERT | O dronă a căzut în orașul Galați

În Galați au fost găsite mai multe resturi de...

Oana Țoiu: România poate proteja regiunea de folosirea prețurilor la energie ca armă de șantaj politic

Ministra Afacerilor Externe din România, Oana Țoiu, a transmis...

ULTIMA ORĂ: România trimite mai mulți militari și tehnică la granița cu Ucraina

Armata ia în calcul mărirea dispozitivelor de militari și...

Fost ministru de Externe: România este în pericol în conflictul SUA – UE

România se află într-un moment geopolitic de maximă vulnerabilitate,...

Premieră: România va moderniza 15 kilometri de drum din Ucraina

România va moderniza aproximativ 15 kilometri de drum din...

Alertă la granița cu Ucraina. Două drone au intrat în spațiul aerian al României. Patru aeronave de luptă, ridicate în aer

Forţele Aeriene au detectat, marţi dimineaţă, pătrunderi de drone...

Dani Mocanu şi fratele său, condamnaţi la închisoare pentru tentativă de omor au fost prinşi în Italia

Cântăreţul de manele Dani Mocanu şi fratele său, condamnaţi...

ULTIMA ORĂ

BTA: Partidele au cheltuit peste 913.000 de euro pe reclame de campanie electorală, majoritatea în câteva instituții media – analiză

O analiză a reclamelor partidelor din timpul campaniei pentru alegerile din 19 aprilie arată că formațiunile care au candidat pentru Parlament au cheltuit peste 913.000...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

BTA: Partidele au cheltuit peste 913.000 de euro pe reclame de campanie electorală, majoritatea în câteva instituții media – analiză

O analiză a reclamelor partidelor din timpul campaniei pentru alegerile din 19 aprilie arată că formațiunile care au candidat pentru Parlament au cheltuit peste 913.000 de euro (fără TVA) pe publicitate, majoritatea acestor resurse (42,52%) fiind direcționate către reclam...

(video) Accidentul de pe Viaduct: Momentul în care Mercedesul vrea să se încadreze pe banda transportului public și se izbește de troleibuz

Pe rețelele sociale au apărut imagini care surprind momentul accidentului produs pe Viaduct. Din secvențe se observă cum șoferul Mercedesului încearcă să se încadreze pe banda destinată transportului public și se izbește de troleibuz.

(video) Accidentul de pe Viaduct: Momentul în care Mercedesul vrea să se încadreze pe banda transportului public și se izbește de troleibuz

Pe rețelele sociale au apărut imagini care surprind momentul accidentului produs pe Viaduct. Din secvențe se observă cum șoferul Mercedesului încearcă să se încadreze pe banda destinată transportului public și se izbește de troleibuz.

Chișinăul și Tokyo aprofundează colaborarea în domeniul digital

Republica Moldova și Japonia au semnat la Chișinău un Memorandum de cooperare în domeniul digital, care prevede consolidarea colaborării bilaterale în sectoare precum inteligența artificială și securitatea cibernetică. Documentul a fost semnat în cadrul întrevederii dintre viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, și ministrul japonez al Afacerilor Interne și Comunicațiilor, Hayashi Yoshimasa, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova.

Atac rusesc asupra Odesei: doi morți și cinci răniți după bombardamente cu drone

Rusia a atacat din nou infrastructura civilă și portuară din regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, duminică dimineață devreme, bombardament soldat cu doi morți și cinci răniți, informează EFE. Conform unui mesaj de pe contul de Telegram al șefului Administrației Mil...

Mesajul premierului Alexandru Munteanu de Ziua Internațională a Libertății Presei: „O presă liberă nu este un lux, ci o condiție pentru democrație”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a transmis astăzi un mesaj de felicitare și reflecție cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, onorându-i pe cei care aleg să slujească adevărul în fiecare zi. Șeful Executivului a subliniat valoarea fundamentală...

Incendiu pe strada Columna din Chișinău: un camion a fost cuprins de flăcări

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, pe strada Columna din Chișinău, unde un camion a fost afectat de flăcări. Potrivit informațiilor preliminare, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:20. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au reușit să localizeze și să lichideze incendiul până la ora 10:01. În urma incidentului, aproximativ 20% din camion a fost distrus de foc. Din fericire,...