SUA vor ca Ucraina să organizeze alegeri după o încetare a focului cu Rusia. „Este important să facă acest lucru”

SUA vor ca Ucraina să organizeze alegeri, poate chiar până la sfârşitul anului, în special dacă Kievul va ajunge la un acord de armistiţiu cu Rusia în următoarele luni.

Trimisul special al lui Donald Trump pentru Ucraina şi Rusia, Keith Kellogg, a declarat într-un interviu pentru Reuters că alegerile prezidenţiale şi parlamentare din Ucraina, suspendate în timpul războiului cu Rusia, “trebuie să aibă loc”.

“Cele mai multe naţiuni democratice au alegeri în timp de război. Cred că este important să facă acest lucru. Cred că este bine pentru democraţie. Asta este frumuseţea unei democraţii solide, ai mai mult de un potenţial candidat”, a declarat Kellogg.

Planul lui Trump evoluează încă şi nu s-au luat decizii politice, dar Kellogg şi alţi oficiali de la Casa Albă au discutat în ultimele zile despre a determina Ucraina să fie de acord cu alegeri în cadrul unui armistiţiu iniţial cu Rusia, au declarat două persoane cu cunoştinţe despre aceste conversaţii şi un oficial american informat despre propunerea privind organizarea de alegeri.

Oficiali din administraţia Trump nu s-au pus încă de acord dacă să încerce să obţină mai întâi un armistiţiu temporar, înainte de a intermedia un acord mai de durată, au spus cele două persoane familiarizate cu discuţiile din administraţia Trump. Dacă în Ucraina ar avea loc alegeri prezidenţiale, câştigătorul ar fi responsabil pentru negocierea unui acord pe termen lung cu Moscova, au afirmat acestea.

Este neclar cum ar fi primită la Kiev propunerea lui Trump. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina ar putea organiza alegeri până la sfârşitul anului dacă războiul se încheie şi dacă se primesc garanţii de securitate suficient de puternice pentru a descuraja Rusia să declanşeze din nou ostilităţi.

Un consilier al Kievului şi o sursă din cadrul guvernului ucrainean au declarat că administraţia Trump nu a cerut încă oficial Ucrainei să organizeze alegeri prezidenţiale până la sfârşitul anului.

Mandatul pe cinci ani al lui Zelenski ar fi trebuit să se încheie în 2024, dar alegerile prezidenţiale şi parlamentare nu pot avea loc când este instituită legea marţială, decretată în februarie 2022.

Washingtonul a ridicat chestiunea alegerilor cu oficiali de rang înalt din biroul lui Zelenski în 2023 şi 2024 în timpul administraţiei Biden, au declarat doi foşti oficiali americani. Oficiali ai Departamentului de Stat şi Casei Albe le-au spus celor din Ucraina că alegerile sunt critice pentru respectarea normelor internaţionale şi democratice, au declarat oficialii citaţi.

Oficialii de la Kiev au răspuns în conversaţiile din ultimele luni cu Washingtonul privind alegerile că organizarea unor astfel de scrutine într-un astfel de moment volatil din istoria Ucrainei i-ar diviza pe liderii ucraineni şi ar putea invita campanii ruse de influenţare a alegerilor, au declarat cei doi foşti oficiali americani.

Ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov a fost citat de agenţia rusă Interfax, pe 27 ianuarie, cu declaraţia că în prezent nu au loc contacte directe între Moscova şi administraţia Trump. MAE rus susţine că încă aşteaptă ca SUA să aprobe alegerea Moscovei pentru postul de ambasador la Washington, care este în prezent neocupat.

Putin a afirmat public că nu crede că Zelenski este un lider legitim în absenţa unui nou mandat obţinut în alegeri şi că preşedintele ucrainean nu are dreptul legal de a semna documente obligatorii legate de un potenţial acord de pace.

Totuşi, potrivit liderului rus, Zelenski poate lua parte la eventuale negocieri între timp, dar trebuie să anuleze un decret din 2022 prin care interzicea discuţiile cu Rusia atâta timp cât Putin este la putere.

O sursă din guvernul ucrainean a declarat că Putin foloseşte chestiunea alegerilor ca pe o scuză falsă pentru a perturba viitoare negocieri. “El instalează o capcană, afirmând că dacă Ucraina nu organizează alegeri, el poate mai târziu să ignore orice acorduri”, a precizat sursa.

Legislaţia ucraineană interzice în mod explicit organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare în timp ce este instituită legea marţială.

Un fost oficial occidental a exprimat preocupări privind demersul SUA de a insista pe organizarea de alegeri, afirmând că ridicarea legii marţiale le-ar permite soldaţilor mobilizaţi să plece din armată, declanşând un exod de valută şi determinând un mare număr de tineri cu vârsta de recrutare “să fugă spre frontiere”.

De asemenea, demersul ar putea alimenta instabilitatea politică, diluând puterea şi influenţa lui Volodimir Zelenski şi apariţia unor potenţiali contracandidaţi.

Dacă Trump face presiuni asupra lui Zelenski să organizeze alegeri, Washingtonul ar face jocul ultimelor declaraţii ale lui Putin, care pun sub semnul întrebării legitimitatea liderului ucrainean, a explicat fostul oficial occidental.

“Trump reacţionează, în opinia mea, la… feedback-ul rusesc. Rusia vrea să se termine cu Zelenski”, a mai spus oficialul citat.

Unii foşti oficiali americani susţin că sunt sceptici că un acord de pace poate fi încheiat în următoarele luni sau că vor avea loc alegeri în 2025, în special din cauză că părţile în conflict sunt în dezacord privind modul în care pot fi declanşate negocieri oficiale.

Kremlinul a anunţat în mod repetat că Putin este deschis la discuţii fără precondiţii.

Însă William Taylor, fost ambasador american în Ucraina, a declarat că Putin nu arată că este gata de negocieri serioase.

Zelenski încearcă să obţină garanţii americane şi europene de securitate în cadrul oricărui acord, care să prevadă inclusiv desfăşurarea unei forţe militare străine pe linia frontului care să se asigure că Rusia respectă armistiţiul.

ULTIMA ORĂ

VIDEO: O nouă acțiune de salubrizare. Irina Vlah: „Am pus în ordine acest obelisc comemorativ înainte de Ziua Victoriei”

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat...

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

ULTIMA ORĂ

(video) Ședința CSP: Raportul Comisiei de evaluare a procurorilor emis în privința lui Alexandru Morcov, acceptat de membrii Consiliului. 3 contestații, respinse

Consiliul Superior al Procurorilor se întrunește astăzi, 30 aprilie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi figurează 8 subiecte printre care și șase contestații.

VIDEO: O nouă acțiune de salubrizare. Irina Vlah: „Am pus în ordine acest obelisc comemorativ înainte de Ziua Victoriei”

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce ieri a participat la o acțiune de salubrizare în raionul Cimișlia, astăzi s-a implicat într-o...

Important

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

(video) Ședința CSP: Raportul Comisiei de evaluare a procurorilor emis în privința lui Alexandru Morcov, acceptat de membrii Consiliului. 3 contestații, respinse

Consiliul Superior al Procurorilor se întrunește astăzi, 30 aprilie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi figurează 8 subiecte printre care și șase contestații.

Donald Trump ar putea fi pe lista Premiului Nobel pentru Pace 2026: Sunt luați în calcul aproape 290 de candidați

Circa 287 de candidaţi vor fi luaţi în considerare pentru Premiul Nobel pentru Pace 2026, a declarat joi secretarul Comitetului Nobel norvegian, Kristian Berg Harpviken, precizând că preşedintele american Donald Trump se va număra probabil printre cei nominalizaţi, relatează Reuters, citat de digi24.ro.

VIDEO Construim împreună viitorul! Urmăriți în direct la Realitatea TV Reinvent Moldova 2.0

Reinvent Moldova 2.0 a început. Speakeri din domenii cheie: securitate, economice, mass-media, integrare europeană, democrație și securitate, vorbesc despre viitorul pro-european al țării și transformarea societății. Evenimentul organizat de Grupul Media Realitatea își propune să devină o platformă majoră de dialog, inspirație și mobilizare civică.   Invitatul special al Reinvent Moldova 2.0 este Charles Michel, fost președinte al Consiliului European. În perioada mandatului său, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată...

VIDEO Ora de LIVE cu Traian de la Reinvent Moldova 2.0: Invitații sunt întâmpinați la evenimentul care inspiră

Invitații la Reinvent Moldova 2.0 sunt întâmpinați la evenimentul care inspiră. Reporterul Realitatea TV, Traian Stoianov, încearcă să afle de la ei cum văd viitorul țării și cum poate deveni mai bună. Colegul nostru a reușit deja să discute cu invitatul special al serii – Charles Michel, fost președinte al Consiliului European, cu reprezentanți ai misiunilor diplomatice, politicieni din Republica Moldova, dar și cu mai mulți jurnaliști. „Mesajul nici nu e...

Gheorghe Mustea își sărbătorește cei 75 de ani printr-un concert aniversar la Palatul Republicii

Orchestra Națională Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova” invită iubitorii de muzică la spectacolul aniversar al compozitorului și dirijorului Gheorghe Mustea. Evenimentul, organizat cu prilejul celei de-a 75-a aniversări a maestrului, va avea loc vineri, 1 mai, la Palatul Republicii din Chișinău, cu începere de la ora 18:00.

Tinerii condamnați pentru omorul lui Sergiu Oală rămân cu sentințele de 17 și 22 de ani de pușcărie: CA i-a obligat să achite și...

Curtea de Apel Nord a menținut sentințele pronunțate în dosarul omorului lui Sergiu Oală, tânărul de 20 de ani din Bălți, ucis în 2024 în raionul Fălești. Astfel, Mihail Cebotari a rămas condamnat la 17 ani de închisoare pentru omor intenționat, iar Nicu Gherman, considerat principalul suspect, s-a ales cu 22 de ani de detenție prin cumul, scrie nordinfo.

CNAS a executat finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna mai

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a executat finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna mai. Plata are o valoare totală de 73 de milioane de lei, informează MOLDPRES. Potrivit CNAS, finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale a...