VIDEO „Ultima șansă a PAS de a se menține la putere este să nu recunoască alegerile printr-o instanță subordonată”. Irina Vlah a venit cu o solicitare către Igor Grosu

Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că „ultima șansă a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de a se menține la putere este să nu recunoască alegerile printr-o instanță subordonată” și în acest sens formațiunea sa vine cu o soluție pentru a exclude acest scenariu.

Într-o adresare către Igor Grosu, președinte al Parlamentului și președinte al PAS, politiciana îi solicită să dispună elaborarea măsurilor ce se impun astfel încât minimum trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale să fie propuşi de opoziţie, în contextul în care în vara anului curent expiră mandatele a cinci dintre cei şase judecători.

„Stimate Dle Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova! Adresarea mea către Dvs. este determinată atât de neîncrederea generală ce domneşte în societate că actuala guvernare va accepta cedarea benevolă, pe cale democratică şi paşnică a puterii, cât şi de o posibilitate reală ce va apărea în scurt timp pentru a elimina respectivele suspiciuni.

Dacă până mai ieri se considera că Partidul „Acţiune şi Solidaritate”, aflat la putere, va face totul pentru a se menţine la guvernare, inclusiv aplicând metode nedemocratice şi falsificând alegerile, acum cetăţenilor le-a mai apărut o temere – dacă va pierde alegerile (lucru care se va întâmpla cu certitudine), PAS va insista să rămână la guvernare, obligând Curtea Constituţională să nu valideze rezultatele acestora. Cu atât mai mult că există deja un precedent în acest sens – alegerile prezidenţiale din România. Trebuie de luat în calcul şi faptul că în lunile următoare guvernarea va avea noi posibilităţi pentru a-şi întări controlul politic asupra Curţii Constituţionale, după ce anterior i-a majorat semnificativ bugetul şi a elaborat un proiect de lege care să acorde noi facilităţi la pensionare judecătorilor CC.

Despre ce posibilităţi e vorba?

În vara anului curent (lunile iulie şi august) expiră mandatele a cinci din cei şase judecători ai Curţii Constituţionale, inclusiv a celor patru care au fost desemnaţi de Guvern şi Parlament. Avem toate motivele să credem că mandatele acestor judecători ar putea fi prelungite (aceasta în situaţia în care guvernarea va primi garanţii clare că majoritatea dintre ei vor executa întocmai ordinele politice pe care le vor primi), fie în locul lor vor fi numiţi alţii (evident, după ce vor da garanţii privind supuşenia politică faţă de guvernare). O asemenea abordare este extrem de periculoasă, deoarece oamenii vor pierde şi ultimele urme de încredere pe care le mai au faţă de Curtea Constituţională. Ca să nu mai vorbim de faptul că eventuale decizii politice luate în perioada post electorală de o instanţă cu un statut atât de înalt reprezintă un risc real la adresa stabilităţii interne” – a menționat Irina Vlah.

Fosta candidată la prezidențiale a expus și solicitarea sa în contextul celor menționate mai sus.

„Dle Preşedinte al Parlamentului, vin cu solicitarea către Dvs. să dispuneţi de pe acum elaborarea măsurilor ce se impun ca minimum trei din judecătorii Curţii Constituţionale să fie propuşi de opoziţie. Aceasta ar fi un garant a corectitudinii Înaltei Curţi şi al deciziilor ce vor fi luate de către ea în continuare.

Înţeleg, Dle Preşedinte al Parlamentului, că vă puteţi ascunde după argumente formale gen „există proceduri în vigoare şi ele trebuie urmate”, „judecătorii Curţii Constituţionale, chiar dacă sunt desemnaţi în funcţii de Parlament şi Guvern, nu au nimic în comun cu politica” etc. Însă acestea, repet, sunt doar abordări formale, care vor scoate în evidenţă dorinţa guvernării de a păstra şi în continuare controlul politic asupra Curţii Constituţionale. Dacă însă veţi înţelege cât de periculos este să păstraţi acest control şi în continuare şi veţi dori să schimbaţi situaţia, aveţi şi timp, şi posibilităţi să o faceţi. Cu atât mai mult că avem precedente în acest sens. Spre exemplu, în 2005, guvernarea a acceptat transmiterea către opoziţie a conducerii Comisiei Electorale Centrale. A fost o experienţă bună, care acum poate fi folosită ca precedent”, s-a adresat ea.

Irina Vlah și-a exprimat speranța că Igor Grosu va înţelege cât de importantă este propunerea cu care a venit din numele Partidului Republican „Inima Moldovei” şi că va acţiona corespunzător.

„În caz contrar, vă îndemn să vă asumaţi întreaga responsabilitate pentru gravele consecinţe ce pot surveni ca urmare a menţinerii Curţii Constituţionale sub controlul politic al guvernării”, a subliniat politiciana.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Euro și dolarul se apreciază ușor

Moneda unică europeană costă astăzi 20 de lei și 20 de bani, iar dolarul american este cotat la 17 lei și 13 bani, transmite MOLDPRES.  Astfel,...

VIDEO | Ludmila Catlabuga anunță majorări de 3–6% la alimente, dar unele produse pot ajunge la +10%

Prețurile produselor agro-alimentare din Republica Moldova ar putea înregistra majorări de până la 10% în perioada următoare, în funcție de categorie, pe fondul scumpirii...

Important

Euro și dolarul se apreciază ușor

Moneda unică europeană costă astăzi 20 de lei și 20 de bani, iar dolarul american este cotat la 17 lei și 13 bani, transmite MOLDPRES.  Astfel, euro se apreciază cu patru bani, iar dolarul adaugă doi bani, relevă datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM).  ...

Sistemul energetic al R. Moldova: Investițiile și interconectările, singura barieră în fața blackout-ului

Într-o regiune în care războiul a schimbat brutal regulile jocului, securitatea energetică nu mai este doar o temă tehnică, ci o chestiune de supraviețuire economică și strategică. Republica Moldova rămâne una dintre cele mai expuse țări din Europa de Est, prinsă între vulnerabilități istorice, infrastructură insuficientă și nevoia urgentă de a-și ancora sistemul energetic în arhitectura europeană, scrie portalul Puterea.ro.

Euro și Dolarul, în creștere: Cursul valutar afișat de BNM pentru astăzi

Leul moldovenesc a cedat teren marți în raport cu principalele valute de referință, potrivit cursului oficial anunțat de Banca Națională a Moldovei.

Flăcări uriașe la o termocentrală din București. Pompierii au luptat cu un incendiu alimentat de zeci de tone de ulei

O explozie puternică a fost auzită luni seara târziu în vestul Bucureștiului, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala CET Vest. Flăcările s-au manifestat inițial cu foc deschis, iar intervenția pompierilor a continuat și în dimineața zilei de marți, când aceștia acționau pentru răcirea zonei. Autoritățile anunță că nu au fost înregistrate victime, potrivit presei de peste Prut. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că...

Legea UE care a înfuriat China: „Vom adopta contramăsuri”

Ministerul Comerțului din China a informat luni că va adopta „măsuri de contracarare corespunzătoare” dacă Uniunea Europeană va merge înainte cu noua sa lege privind securitatea cibernetică, prezentată în ianuarie și care, după părerea Beijingului, discriminează companiile chineze, scrie hotnews.ro.

Circulația troleibuzelor, temporar blocată pe o stradă centrală din Chișinău

Circulația troleibuzelor pe strada Mitropolitul Bănulescu-Bodoni din Chișinău a fost temporar întreruptă, după ce o creangă căzută a afectat rețeaua electrică. Din imagini se observă că studenții sunt nevoiți să meargă pe jos până la Universitatea de Stat. Reprezentanții Regia Transport Electric Chișinău au declarat pentru rupor.md că incidentul a dus la lipsa tensiunii în rețea, ceea ce a oprit circulația troleibuzelor în zonă. Între timp, alimentarea cu energie electrică a...

„Orașul plutitor”, în pericol de a se scufunda: „Dacă nivelul mării crește, la Veneția se va putea ajunge doar cu submarinul”

Orașul italian Veneția, celebru pentru canalele sale și patrimoniul unic, se confruntă cu un viitor tot mai incert. „Orașul plutitor” riscă să fie complet scufundat în următoarele decenii, conform The Independent. Cercetătorii avertizează că, dacă nivelul mării va continua să crească, monumentele istorice ar putea deveni accesibile doar cu submarinul, scrie digi24.ro.