Moldova importă cantități record de gaze din România la cel mai înalt nivel al ultimilor 2 ani și majoritatea este gaz rusesc

Republica Moldova importă în ultimele zile cantități record de gaze via România, aproximativ 85 GWh, reprezentând circa o treime din producția internă curentă a companiilor românești, de 256 GWh.

Gazul este cumpărat majoritar de pe piețele spot operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), unde prețul a atins cel mai înalt nivel al ultimilor 2 ani. Primele tranzacții efectuate în dimineața zilei de joi cu livrare în ziua următoare au fost realizate la un preț de 350 lei/MWh, transmite Profit.

De ce este important Situația pe piața autohtonă și regională a gazelor este din ce în ce mai tensionată, furnizorii și companiile din România urmând a fi nevoite să apeleze la importuri chiar dacă au gaze înmagazinate în urma deciziei principalului operator de înmagazinare autohton, Depogaz, de a “diminua capacitatea zilnică de extracție” până la finalul acestei ierni. Foarte probabil prețurile de pe piața angro internă, care oricum se află la cel mai înalt nivel al ultimilor 2 ani, vor crește în continuare, cu atât mai mult cu cât și Republica Moldova apelează la piețele spot din România pentru a se alimenta cu gaze. Iar orice eventuală avarie a TurkStream va putea conduce la o penurie a gazelor.

Gazul importat de Republica Moldova via România este probabil majoritar gaz rusesc care intră în România din Bulgaria, via TurkStream și revândut de traderi către compania de stat de la Chișinău, Energocom, pe bursele din România (BRM) și Bulgaria.

România importă joi 12,8 milioane mc (un nivel egal cu jumătate din producția internă curentă, de 24 milioane mc) și exportă 9,4 milioane mc, din care 1,7 milioane mc în Ungaria și 7,7 în Republica Moldova. Restul de 3,4 milioane mc este destinat asigurării consumului intern, care nu poate fi acoperit din producția internă, de 24 milioane mc, și de extragerile din depozite, de 19,8 milioane mc.

Din cei 7,7 milioane mc furnizați Republicii Moldova, 6,1 milioane mc sunt exportați prin punctul de interconectare de la Ungheni, pentru acoperirea consumului vestului țării, dar, probabil, o parte și pentru alimentarea Transnistriei, iar 1,6 milioane mc (nivel în scădere față de ultimele 3 zile când au fost exportați în medie 2 milioane mc/zi, care să poate crește în urma licitațiilor intrazilnice) prin punctul de interconectare de la Isaccea, care ajung la Tiraspol.

În primele 5 zile de când Energocom asigură cu gaze și consumatorii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, au fost cumpărare și livrate în raioanele de est peste 11 milioane de metri cubi de gaze, conform solicitărilor Tiraspoltransgaz (1-3 februarie – 5,725 milioane metri cubi, pe 4 februarie – 2,7 milioane metri cubi, pe 5 februarie – 2,850 milioane metri cubi).

Volumele furnizate zilnic către Tiraspol nu pot depăși 3 milioane de metri cubi.

Potrivit traderului de stat de la Chișinău, gazele sunt cumpărate de pe bursele din România și Bulgaria, fiind finanțate din grantului de urgență (mijloace financiare nerambursabile) oferit de Uniunea Europeană Republicii Moldova pentru depășirea crizei energetice.

Prețul plătit de Energocom pentru volumul de gaze record importate via România este unul destul de piperat.

Profit.ro a semnalat că prețul gazelor pe Bursa Română de Mărfuri BRM) a ajuns la 350 de lei/MWh, cel mai înalt nivel al ultimilor 2 ani, ca urmare a războiul comercial declanșat de administrația Trump, a majorării cererii regionale pentru alimentarea Transnistriei cu gaze, gradului redus de umplere a depozitelor și a unor probleme cu aprovizionarea cu gaze non-rusești a Balcanilor.

Iar volumele tranzacționate pe BRM au crescut considerabil, atingând maxime istorice, în urma apariției noii cereri dinspre Republica Moldova.

Marți, de exemplu, volumul total tranzacționat pe cea mai importantă piață spot, cea pentru ziua următoare a fost unul record, de de 113 GWh, cantitate echivalentă cu aproximativ 44% din producția internă curentă, de 256 GWh/zi.

Dacă este adăugat și volumul tranzacționat în aceeași zi pe cealaltă piață spot, cea intraday, de 25,8 GWh (la un preț mediu de 317 lei/MWh), un nivel record de 138,8 GWh au fost tranzacționați pe piețele spot într-o singură zi, reprezentând 54% din producția internă.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ

Călin Georgescu, mesaj de Rusalii: „România are nevoie de rugăciune si de oameni puternici. Să ne purtăm unii pe alții în rugăciune”

Călin Georgescu a transmis pe rețelele sociale un mesaj cu puternică încărcătură spirituală în pragul Rusaliilor. Acesta vorbește despre nevoia de rugăciune, echilibru interior și...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Călin Georgescu, mesaj de Rusalii: „România are nevoie de rugăciune si de oameni puternici. Să ne purtăm unii pe alții în rugăciune”

Călin Georgescu a transmis pe rețelele sociale un mesaj cu puternică încărcătură spirituală în pragul Rusaliilor. Acesta vorbește despre nevoia de rugăciune, echilibru interior și solidaritate în fața încercărilor prin care trece societatea.  Fostul candidat la Președinția României a subliniat într-o postare pe Facebook că actualul context social și politic cere mai mult ca oricând solidaritate prin credință și a anunțat că duminică va fi prezent în mijlocul comunității din...

Haos la punctele de frontieră a României: Angajații de la Vamă anunță proteste

Angajaţi ai Autorităţii Vamale Române (AVR) şi ai structurilor vamale subordonate declanşează, începând de joi, acţiuni de protest la nivel naţional, a anunţat Sindicatul Naţional Meridian, organizaţie reprezentativă la nivelul AVR, scrie presa stiripesurse.ro.

Șefa diplomației europene: UE nu va fi niciodată un „mediator neutru” între Rusia şi Ucraina. Suntem de partea Ucrainei

Europa nu va fi niciodată un „mediator neutru” între Moscova şi Kiev, anunţă joi, 28 mai curent, şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, în timp ce europenii se întreabă dacă nu este cumva timpul să ia în calcul să vorbească cu Moscova, relatează rfi.ro. Șefa politicii Externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a subliniat că „Europa nu va fi niciodată un mediator neutru între Rusia și Ucraina, deoarece suntem de partea...

Trump promitea pace în Gaza, dar „Consiliul pentru Pace” se prăbușește înainte să înceapă

Deși inițiativa a fost prezentată ca un moment decisiv pentru pacea din Orientul Mijlociu, lipsa finanțării și problemele instituționale întârzie implementarea planurilor anunțate. Consiliul pentru Pace a fost lansat în ianuarie, în cadrul unei ceremonii organizate în Elveția, la care au participat reprezentanți din 19 state, inclusiv lideri din Ungaria, Azerbaidjan, Mongolia și state din Golf. Donald Trump a descris atunci proiectul drept un mecanism capabil să „facă aproape orice”...