Ce stă la baza creşterii spectaculoase a rating-ului Partidului Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah?

Cel mai recent sondaj de opinie arată că, la doar două luni de la înregistrarea sa, Partidul Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, va accede în viitorul Parlament. O astfel de creştere rapidă nu a înregistrat nici un partid până acum în anii de independenţă ai Republicii Moldova, constată Boris Harea într-o postare pe Facebook. De aceea, e logic să ne întrebăm care este explicaţia acestui fenomen.

Prima explicaţie ar fi că Irina Vlah, fost candidat la Preşedinţia Republicii Moldova, şi care are rating personal de circa 6% (cel puţin acesta a fost rezultatul înregistrat în alegerile prezidenţiale), a reuşit în timp record să facă transfer de imagine de la sine către partidul pe care l-a creat. Un rol important în acest sens l-a jucat şi faptul că în denumirea partidului figurează „Inima Moldovei”, iar simbolul electoral cu care a mers Irina Vlah în alegerile prezidenţiale a fost „Inima”. Această asociere a facilitat procesul de identificare rapidă de către alegători a celui mai nou actor politic din Moldova.

În al doilea rând, creşterea rapidă a Partidului Republican „Inima Moldovei” se datorează faptului că această formaţiune este cea mai activă pe arena politică a ţării la acest moment. De la începutul anului, partidul s-a remarcat deja printr-o amplă campanie de consultări publice cu cetăţenii (lucru despre care a anunţat periodic); prin iniţiativa de desfăşurare a unui referendum republican în problema neutralităţii; prin campanii de rezonanţă, cum ar fi, spre exemplu, „Factura de sub brad”; printr-o serie de flashmob-uri (la Preşedinţie, Guvern, Ministerul Apărării; prin mesaje bine targhetate adresate diasporei, locuitorilor din regiunea transnistreană, cetăţenilor ce locuiesc permanent pe malul drept al Nistrului etc. Practic, nu există zi în care Partidul Republican „Inima Moldovei” să nu iasă cu ceva în evidenţă, generând mai multe subiecte de discuţii publice decât restul partidelor luate împreună.

În al treilea rând, Partidul Republican „Inima Moldovei” a ales o poziţionare strategică destul de reuşită – şi-a asumat rolul de debarca de a la putere Partidul „Acţiune şi Solidaritate”, propunând celorlalte partide cu şanse de a trece în Parlament semnarea unui Pact prin care să-şi asume angajamentul că nu vor face coaliţii cu PAS după alegerile parlamentare. Din ce vedem că se întâmplă în ultima perioadă, deducem că procesul încă nu e încheiat, dar Partidul Republican „Inima Moldovei” deja a câştigat mult, având în vedere enormul antirating pe care-l are PAS şi dorinţa unei mari părţi a populaţiei de a scăpa de această guvernare.

În al patrulea rând, creşterea rapidă a Partidului Republican „Inima Moldovei” se datorează şi amplului proces de extindere a formaţiunii în teritorii. Astfel, la doar ceva mai bine de două luni de la lansare, „Inima Moldovei” deja are organizaţii teritoriale puternice şi bine structurate în peste două treimi din raioane şi a demarat procesul de constituire a organizaţiilor primare (la nivel de sate).

În al cincilea rând, Partidul Republican „Inima Moldovei” creşte rapid pentru că este o formaţiune nouă, care aduce în politică oameni noi, cu viziuni şi abordări noi, lucru care nu are cum să nu fie văzut de alegători. Mai ales că mai unele sondaje de opinie scot în evidenţă dorinţa oamenilor de a vedea în politică oameni noi şi partide noi.

Desigur, ar mai putea fi invocate şi alte explicaţii ale creşterii rapide a Partidului Republican „Inima Moldovei”, dar cred că şi cele menţionate sunt suficiente pentru a concluziona că în Republica Moldova a apărut o forţă politică care are toate şansele să furnizeze mari surprize pe termen scurt şi mediu şi chiar pe termen lung, mai adaugă Boris Harea.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Dr. Adrian Abagiu afirmă că interesul autorităţilor şi al medicilor pentru Congresului EUROPAD, dedicat tratamentului dependenţelor de opioide şi organizat la Bucureşti, a fost...

România a fost gazda Congresului EUROPAD (European Opiate Addiction Treatment Association), care reuneşte medici care se ocupă de tratarea pacienţilor dependenţi de opiacee, eveniment care se desfăşoară o dată la doi ani. Dr. Adrian Abagiu, care se ocupă de tratamentul toxico-dependenţelor, afirmă că, deşi Bucureştiul a fost gazda evenimentului, pentru prima dată, niciun oficial al Ministerului Sănătăţii sau al noii Agenţii Antidrog nu a participat, iar numărul medicilor români...

„A ales din nou războiul”: Zelenski îl critică pe Putin pentru că a refuzat discuțiile față în față

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că respingerea de către liderul rus Vladimir Putin a propunerii sale de a organiza o întâlnire pentru a pune capăt conflictului care durează de peste patru ani demonstrează că Moscova nu dorește să încheie războiul, relatează TVPWorld.The post „A ales din nou războiul”: Zelenski îl critică pe Putin pentru că a refuzat discuțiile față în față first appeared on Nexta.ro.

FOTO // Marta Kos s-a întâlnit cu primarii din Republica Moldova: UE va contribui la modernizarea a încă 20 de școli din țară

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, s-a întâlnit la Chișinău cu un grup de primari din diferite regiuni ale Republicii Moldova, continuând dialogul inițiat la Bruxelles în august 2025, transmite MOLDPRES. În cadrul întreveder...

FOTO // Marta Kos s-a întâlnit cu primarii din Republica Moldova: UE va contribui la modernizarea a încă 20 de școli din țară

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, s-a întâlnit la Chișinău cu un grup de primari din diferite regiuni ale Republicii Moldova, continuând dialogul inițiat la Bruxelles în august 2025, transmite MOLDPRES. În cadrul întreveder...

Jucătorul de la Roland Garros care spune că s-a lovit de „un zid”, în semifinala pierdută

Tânărul jucător ceh Jakub Mensik a comparat meciul său cu Alexander Zverev cu „lovirea de un zid”, după ce germanul, cap de serie numărul 2, i-a pus capăt visului său la Roland Garros, eliminându-l în semifinala disputată vineri, scrie Reuters. Mensik, în vârstă de 20 de ani, care la Roland Garros a ajuns pentru prima …The post Jucătorul de la Roland Garros care spune că s-a lovit de „un...

VIDEO Gigant american vine în România. Nvidia vrea un centru de date la București: Sunteți comparați cu Norvegia la centre de date. România devine...

Gigantul american Nvidia ia în calcul să deschidă un centru de date în România, făcând deja primul pas în acest sens.The post VIDEO Gigant american vine în România. Nvidia vrea un centru de date la București: Sunteți comparați cu Norvegia la centre de date. România devine o adevărată forță! first appeared on Nexta.ro.