Cooperarea moldo-israeliană, discutată de Președinta Maia Sandu și șeful diplomației de la Tel Aviv

Șefa statului a avut, astăzi, o întrevedere cu o delegație din Statul Israel, condusă de Ministrul Afacerilor Externe, Eli Cohen. Dialogul a vizat agenda bilaterală, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiunea noastră.

În discuții, Președinta Maia Sandu a încurajat accelerarea procesului de semnare a Acordului bilateral de cooperare juridică pe partea civilă și penală, pe care îl pregătesc Ministerele de Justiție din ambele țări. Șefa statului a subliniat și importanța eforturilor comune în lupta împotriva corupției. De asemenea, s-a vorbit despre prelungirea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Israel cu privire la angajarea temporară a lucrătorilor din țara noastră în Israel, dar și despre evoluțiile privind semnarea bilaterală a Acordului privind conversiunea permiselor de conducere.

Președinta a subliniat că suntem interesați să intensificăm cooperarea în sectorul agrar, pentru a crește exporturile pe piața din Israel. La fel, a menționat că suntem interesați să atragem investiții din Israel în domeniul de producere și procesare a produselor agricole. Interlocutorii au discutat despre intensificarea cooperării în domeniul turismului, inclusiv stabilirea mai multor rute de zbor direct.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Doina Gherman: Suntem convinși că vom câștiga Primăria Chișinău în toamnă

Deputatul PAS Doina Gherman a declarat că Partidul Acțiunii...

Alegeri în Găgăuzia: Guvernarea de la Chișinău și autoritățile de la Comrat stabilesc reguli clare pentru scrutin

Transparența, egalitatea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului sunt...

Miniștrii de externe ai celor 46 de state membre ale Consiliului Europei se reunesc la Chișinău pe 15 mai

Miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre...

Radu Marian: Moldova nu mai are nevoie de bani de la FMI, ci doar de sfaturi

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament, Radu...

Alexandru Munteanu, la Nisporeni: „Necesitățile firești ale oamenilor trebuie să fie o normalitate, nu un privilegiu”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a efectuat o vizită...

Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită de lucru în raionul Nisporeni

Premierul Alexandru Munteanu efectuează astăzi o vizită de lucru...

ULTIMA ORĂ

Țara care s-a oferit să preia stocul de uraniu îmbogățit al Teheranului. MAE iranian: Prioritatea este să punem capăt războiului

Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu înalt îmbogăţit al Iranului dacă Washingtonul şi Teheranul ajung la un acord privind programul nuclear iranian, a...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Țara care s-a oferit să preia stocul de uraniu îmbogățit al Teheranului. MAE iranian: Prioritatea este să punem capăt războiului

Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu înalt îmbogăţit al Iranului dacă Washingtonul şi Teheranul ajung la un acord privind programul nuclear iranian, a declarat vineri pentru Financial Times directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, consemnează AFP.The post Țara care s-a oferit să preia stocul de uraniu îmbogățit al Teheranului. MAE iranian: Prioritatea este să punem capăt războiului first appeared on Nexta.ro.

O porțiune a străzii Columna va fi închisă circulației până pe 2 iunie. Cum va circula transportul public

Circulația rutieră va fi sistată pe o porțiune a străzii Columna din centrul Chișinăului, în perioada 29 mai – 2 iunie, în legătură cu organizarea evenimentului cultural-artistic „Lumea Copilăriei”, dedicat Zilei Internaționale a Copiilor.

Radu Miruţă anunţă că în şedinţa CSAT s-a decis ca România să solicite NATO sisteme antidronă: Săptămâna viitoare, la nivelul NATO va exista o...

Ministrul interimar al Apărării Radu Miruţă a afirmat că, în şedinţa CSAT de vineri, s-a decis ca România să solicite NATO sisteme antidronă, el explicând că astfel de sisteme au fost cuprinse în Programul SAFE, dar că acestea ar urma să fie livrate abia începând de anul viitor.The post Radu Miruţă anunţă că în şedinţa CSAT s-a decis ca România să solicite NATO sisteme antidronă: Săptămâna viitoare, la nivelul...

Gala Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00: Elita gimnasticii a omagiat o legendă / Marea gimnastă, premiată de...

Gala oficială „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00” a avut loc vineri seară, la Palatul Parlamentului. A fost evenimentul central al Anului Nadia, dedicat de COSR celei mai cunoscute gimnaste din istorie şi moştenirii sale în sportul mondial.The post Gala Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00: Elita gimnasticii a omagiat o legendă / Marea gimnastă, premiată de...