„Arma secretă” a Partidului Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah

Rezultatul destul de bun înregistrat de Irina Vlah în alegerile prezidenţiale din 2024, dar şi creşterea rapidă şi vizibilă în preferinţele alegătorilor a Partidului Republican „Inima Moldovei”, pe care-l conduce, îi determină pe mai unii analişti să se întrebe: Care e „ingredientul secret” din politica pe care o face această formaţiune şi liderul său? Iar o analiză detaliată a parcursului politic al Irinei Vlah şi a echipei sale, începând cu 2024, scoate la iveală detalii destul de interesante şi care permit de făcut concluzii importante, constată Boris Harea într-un comentariu.

Din start, trebuie menţionată filiera aleasă de Irina Vlah şi echipa sa pentru afirmarea în politică – cea populară. De la începutul anului 2024 şi până în prezent, Irina Vlah nu a făcut nici un pas important fără a-l consulta în prealabil cu cetăţenii. La începutul anului trecut, a implementat, timp de aproape două luni, campania „Vocea Poporului”, care i-a permis să fie în contact direct cu locuitorii din majoritatea localităţilor ţării. Apoi, a lansat o serie de consultări cu cetăţenii, în urma cărora a propus un program concret cu zece priorităţi pentru soluţionarea celor mai grave probleme şi asigurarea dezvoltării ţării în continuare. Acest program, ulterior a devenit platforma Irinei Vlah în campania pentru alegerile prezidenţiale. Aceasta i-a permis să promoveze ideea că e unicul candidat care vine în alegeri cu un program inspirat de cetăţeni şi consultat cu ei. Apoi, a lansat „Caravana păcii” – o altă campanie naţională, care din nou i-a oferit oportunitatea de a fi în contact direct şi permanent cu cetăţenii. A urmat campania naţională în sprijinul Mitropoliei Moldovei, dar şi campania de promovare a unui Angajament public, pe care, de asemenea, şi l-a asumat în faţa cetăţenilor din mai multe localităţi, pe care le-a vizitat.

Şi după alegerile prezidenţiale, Irina Vlah a continuat să se manifeste activ pe filiera populară – decizia de creare a Partidului Republican „Inima Moldovei” a fost adoptată după un amplu proces de consultări cu cetăţenii, despre care ea şi echipa sa au comunicat la diferite etape. Odată constituit Partidul Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah şi colegii săi au lansat o altă iniţiativă de nivel republican – referendumul consultativ în problema recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova. Şi chiar dacă Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea grupului de iniţiativă privind organizarea respectivului plebiscit, aceasta nu a oprit-o pe Irina Vlah şi pe colegii săi din intenţia de a merge în teritorii în faţa oamenilor pentru a le solicita opinia la temă. Astfel, Partidul Republican „Inima Moldovei” a lansat o amplă campanie naţională în cadrul căreia colectează semnături sub o Declaraţie-Apel privind necesitatea recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova şi privind necesitatea organizării unui referendum în acest sens, mai susține Boris Harea.

Judecând după relatările la temă cu care vin cei din echipa Irinei Vlah, la această etapă campania de colectare a semnăturilor este în plină desfăşurare, iar atingerea obiectivului de minimum 100 000 semnături ale cetăţenilor Republicii Moldova va fi o nouă performanţă a celui mai tânăr partid din Moldova. Or, nu multe formaţiuni se pot mândri cu faptul că pot aduna într-un termen atât de scurt un număr atât de mare de semnături.

Echipa Irinei Vlah – Partidul Republican „Inima Moldovei”, pe bună dreptate, poate fi considerat un fenomen în politica moldovenească, chiar dacă este la început de cale şi rating-ul său încă nu poate fi comparat cu cel al giganţilor politici. O creştere atât de rapidă într-un termen atât de scurt nu a mai reuşit nimeni până acum. Iar explicaţia e simplă – contactul direct şi permanent cu cetăţenii. Aceasta e „arma secretă” a Irinei Vlah şi a Partidului Republican „Inima Moldovei” şi dacă respectiva formaţiune o va folosi la fel de abil şi eficient şi în continuare, cu siguranţă, va oferi încă multe surprize în politica moldovenească, mai notează Boris Harea.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

Ioan Ovidiu Sabău este noul antrenor al echipei Farul

Clubul Farul Constanţa a anunţat, vineri, că noul antrenor principal al echipei constănţene este Ioan Ovidiu Sabău.The post Ioan Ovidiu Sabău este noul antrenor al...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Ioan Ovidiu Sabău este noul antrenor al echipei Farul

Clubul Farul Constanţa a anunţat, vineri, că noul antrenor principal al echipei constănţene este Ioan Ovidiu Sabău.The post Ioan Ovidiu Sabău este noul antrenor al echipei Farul first appeared on Nexta.ro.

Probleme la Stația Spațială Internațională (ISS). Astronauții au fost anunțați să se pregătească pentru o eventuală evacuare

NASA a cerut, vineri, astronauților de pe Stația Spațială Internațională (ISS), să se pregătească pentru o evacuare în vederea reparării unei scurgeri la bord, a anunțat pe rețeaua de socializare X purtătoarea de cuvânt a agenției spațiale americane, Bethanie Stevens.The post Probleme la Stația Spațială Internațională (ISS). Astronauții au fost anunțați să se pregătească pentru o eventuală evacuare first appeared on Nexta.ro.

Ken Endo: Chiar dacă SUA ar avea un președinte democrat după Trump, va fi o schimbare minoră. Ar fi ca o președinție Biden cu...

Europa şi Japonia, două lumi aparent îndepărtate, au multe în comun. Sunt aliaţi ai SUA care analizează declinul hegemoniei americane şi observă ascensiunea unui bloc ostil condus de China şi Rusia. Cele două puteri ştiu însă că America nu trebuie abandonată, ci reancorată pe direcţia corectă. Ken Endo, profesor de politică internaţionala la Universitatea din Tokyo ne explică această teorie. The post Ken Endo: Chiar dacă SUA ar avea un...

Trump anulează concertele „Freedom 250” după retragerea artiștilor și le înlocuiește cu „cel mai mare miting din toate timpurile”

Concertele „Freedom 250”, organizate sub egida președintelui Donald Trump pentru marcarea a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite, au fost anulate după retragerea aproape tuturor artiștilor invitați. În locul acestora, Trump a anunțat organizarea unui miting în Washington, pe care îl descrie drept „cel mai mare miting din toate timpurile”, scrie Variety.The post Trump anulează concertele „Freedom 250” după retragerea artiștilor și le înlocuiește cu „cel mai...

Trump anulează concertele „Freedom 250” după retragerea artiștilor și le înlocuiește cu „cel mai mare miting din toate timpurile”

Concertele „Freedom 250”, organizate sub egida președintelui Donald Trump pentru marcarea a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite, au fost anulate după retragerea aproape tuturor artiștilor invitați. În locul acestora, Trump a anunțat organizarea unui miting în Washington, pe care îl descrie drept „cel mai mare miting din toate timpurile”, scrie Variety.The post Trump anulează concertele „Freedom 250” după retragerea artiștilor și le înlocuiește cu „cel mai...

Piața imobiliară revine pe creștere: prima majorare a tranzacțiilor la nivel național după opt luni de scăderi Analiză Storia pe baza datelor oficiale ANCPI...

Astfel, în București s-au înregistrat peste 3.900 de tranzacții cu unități individuale, cu 15,9% mai multe comparativ cu luna mai a anului trecut. Este a doua lună consecutivă de creștere în Capitală, după cea cu 2,2% raportată în luna aprilie. De asemenea, la nivel național au fost raportate în luna mai aproape 12.400 de tranzacții, în creștere cu 0,1% comparativ cu luna similară a anului trecut. „Analiza datelor oficiale publicate de...

Al doilea mandat de arestare pe numele lui Cristian Pomohaci, într-un dosar de trafic de droguri, instrumentat de DIICOT. Acasă la fostul preot a...

Tribunalul Mureş a emis, vineri, un mandat de arestare pe numele fostului preot Cristian Pomohaci într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care Pomohaci este inculpat pentru trafic de droguri. Acasă la interpretul de muzică populară anchetatorii au găsit aproximativ 2 milioane de euro, în diverse valute.The post Al doilea mandat de arestare pe numele lui Cristian Pomohaci, într-un dosar de trafic de droguri, instrumentat de DIICOT. Acasă la fostul...