Viktor Orban sparge unitatea blocului european

Liderii europeni care au purtat, joi, discuţii de urgenţă la Bruxelles au convenit asupra unei creşteri masive a cheltuielilor pentru apărare, pentru a susţine Ucraina, după ce Donald Trump a oprit ajutorul militar şi schimbul de informaţii furnizate de SUA Kievului.

Demonstraţia de unitate a blocului european a fost însă compromisă de prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, care nu a aprobat declaraţia UE privind Ucraina. Textul contrazice poziţia de negociere favorabilă Rusiei adoptată de preşedintele american Donald Trump, relatează The Guardian, conform News.ro.

Ceilalţi 26 de lideri ai UE, inclusiv Robert Fico, prim-ministrul slovac, care este un aliat al lui Orbán, au „susţinut ferm” declaraţia.

„Nu pot exista negocieri privind Ucraina fără Ucraina”, se arată în declaraţie, un răspuns la încercarea lui Trump de a marginaliza Europa şi Kievul în discuţiile cu Moscova.

Cei 27 de lideri ai UE au aprobat adoptarea unor principii privind apărarea europeană, inclusiv faptul că Europa „trebuie să devină mai suverană, mai responsabilă pentru propria apărare şi mai bine echipată pentru a acţiona şi a face faţă în mod autonom provocărilor şi ameninţărilor imediate şi viitoare”.

În document se afirmă că UE va „accelera mobilizarea instrumentelor şi a finanţării necesare pentru a consolida securitatea Uniunii Europene şi protecţia cetăţenilor”.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat joi că este timpul ca liderii europeni să „spună că sunt pregătiţi să pună, în cele din urmă, banii” în concordanţă cu ceea ce declară despre Ucraina.

Într-o actualizare postată pe social media, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut întâlniri „bune” cu preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, António Costa şi Ursula von der Leyen, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum şi cu liderii Franţei, Belgiei şi Austriei. „Sunt recunoscător pentru sprijinul tuturor liderilor”, a spus el.

Zelenski susţine că a prezentat liderilor UE o viziune conform căreia „este posibil un progres rapid spre pace”, iar Kievul şi UE pregătesc „propuneri practice” pentru a opri războiul, a garanta securitatea în Ucraina şi a asigura o pace justă şi durabilă.

Prima prioritate ar fi încetarea focului pe cer şi pe mare, inclusiv oprirea tuturor operaţiunilor militare în Marea Neagră, a explicat Zelenski. „Considerăm că aceşti paşi iniţiali sunt un preambul al unei soluţii mai ample şi cuprinzătoare. Războiul trebuie să se încheie cât mai curând posibil, iar Ucraina este pregătită să lucreze 24/7 cu partenerii noştri din Statele Unite şi Europa pentru pace”, a transmis Zekenski.

El a anunţat că urmează să meargă în Arabia Saudită luni pentru o întâlnire cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman. „După aceea, echipa mea va rămâne în Arabia Saudită pentru a lucra cu partenerii noştri americani”, a precizat el.

 

ULTIMA ORĂ

Un proiect privind consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, examinat de Congresul SUA

Un proiect de lege care urmărește consolidarea securității energetice...

BREAKING NEWS | Un diplomat american a fost găsit mort

Un diplomat american a fost găsit mort în cel...

VIDEO | Victoria Furtună solicită examinarea unui vaccin terapeutic anticancer pentru pacienții oncologici din Moldova

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a solicitat Ministerului...

Olga Ursu: MAN propune un mecanism clar pentru ridicarea vehiculelor abandonate de pe domeniul public

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament...

ULTIMA ORĂ

Sondaj în 15 state: Majoritatea europenilor nu mai mizează pe ajutorul SUA

Locuitorii statelor europene au din ce în ce mai puțină încredere în Statele Unite, pe care nu le mai percep drept un aliat, ci, în...

Partidul Nostru propune ca autoritățile locale să stabilească tarifele de acces la infrastructura publică pentru operatorii de comunicații

Partidul Nostru a înaintat un amendament la proiectul Legii privind accesul pe proprietăți al furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și utilizarea infrastructurii,...

Important

Sondaj în 15 state: Majoritatea europenilor nu mai mizează pe ajutorul SUA

Locuitorii statelor europene au din ce în ce mai puțină încredere în Statele Unite, pe care nu le mai percep drept un aliat, ci, în cel mai bun caz, un partener necesar. Totodată, în niciuna dintre cele 15 țări în care Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) a realizat un sondaj în luna mai, majoritatea respondenților nu mai consideră că SUA ar veni în ajutor dacă țara lor ar...

Sondaj în 15 state: Majoritatea europenilor nu mai mizează pe ajutorul SUA

Locuitorii statelor europene au din ce în ce mai puțină încredere în Statele Unite, pe care nu le mai percep drept un aliat, ci, în cel mai bun caz, un partener necesar. Totodată, în niciuna dintre cele 15 țări în care Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) a realizat un sondaj în luna mai, majoritatea respondenților nu mai consideră că SUA ar veni în ajutor dacă țara lor ar...

Descoperire de 343.000 de euro într-un microbuz, în apropierea podului Calafat-Vidin. Ce au găsit polițiștii la control. FOTO

Suma de peste 343.000 de euro a fost descoperită de polițiștii de frontieră, ascunsă într-un microbuz condus de un cetățean ucrainean urmărit internațional. The post Descoperire de 343.000 de euro într-un microbuz, în apropierea podului Calafat-Vidin. Ce au găsit polițiștii la control. FOTO first appeared on Nexta.ro.

Descoperire de 343.000 de euro într-un microbuz, în apropierea podului Calafat-Vidin. Ce au găsit polițiștii la control. FOTO

Suma de peste 343.000 de euro a fost descoperită de polițiștii de frontieră, ascunsă într-un microbuz condus de un cetățean ucrainean urmărit internațional. The post Descoperire de 343.000 de euro într-un microbuz, în apropierea podului Calafat-Vidin. Ce au găsit polițiștii la control. FOTO first appeared on Nexta.ro.

Irineu Darău anunță un posibil sprijin pentru Șantierul Naval Mangalia prin programul SAFE

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, a transmis că șantierul naval de la Mangalia ar putea să fie printre beneficiarii politicii de localizare a producției din cadrul programului SAFE.The post Irineu Darău anunță un posibil sprijin pentru Șantierul Naval Mangalia prin programul SAFE first appeared on Nexta.ro.

Consolidarea securității energetice a Moldovei, pe agenda Congresului SUA

Congresul Statelor Unite examinează un proiect de lege care urmărește consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și sprijinirea eforturilor țării de reducere a dependenței de resursele energetice rusești. Inițiativa legislativă este susținută atât de Partidul Republican, cât și de cel Democrat, transmite IPN. Proiectul de lege, intitulat „Promoting Oversight With Energy Resilience for Moldova Act”, a fost înaintat de congresmenii Deborah Ross și Mike Lawler, co-președinți ai Grupului Moldova din...

Încă o victorie pentru Moldova la Campionatul mondial universitar: luptătoarea Irina Rîngaci a câștigat aurul

Luptătoarea Irina Rîngaci, originară din Republica Moldova, a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial Universitar la Sporturi de Combat, care se desfășoară în Brazilia. Este a treia medalie obținută de delegația țării noastre la această competiție, transmite Moldpres. Sportiva moldoveană a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la lupte feminine, performanța fiind The post Încă o victorie pentru Moldova la Campionatul mondial universitar: luptătoarea Irina Rîngaci...