În 2024, Republica Moldova a înregistrat cel mai mic număr de cereri depuse la CEDO

Anul trecut, Republica Moldova a înregistrat cel mai mic număr de cereri depuse la Curtea Europeană a Drepturile Omului (CEDO) din ultimii zece ani. Despre acest lucru a anunțat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

„Din totalul celor 363 de cereri înaintate, 343 au fost declarate inadmisibile – un indicator ce reflectă o îmbunătățire a mecanismelor interne de protecție a drepturilor omului. CEDO a pronunțat 17 hotărâri și a emis 33 de decizii de inadmisibilitate sau de radiere de pe rol. Numărul hotărârilor este cel mai mic din ultimii șase ani, iar caracterul tot mai puțin repetitiv al cererilor indică o evoluție pozitivă în abordarea cazurilor”, a spus Veronica Mihailov-Moraru.

În 15 dintre cele 17 hotărâri, Curtea a constatat cel puțin o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului de către Republica Moldova. Potrivit ministrei, aceste încălcări sunt, în mare parte, consecința acțiunilor sau inacțiunilor instanțelor de judecată, ale procuraturilor, organelor de urmărire penală, executorilor judecătorești și instituțiilor psihiatrice, în perioada 2011- 2020, transmite Realitatea.

„Este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare de intensificare a colaborării între instituții pentru a asigura un sistem mai eficient de protecție a victimelor violenței domestice, introducerea garanțiilor legale pentru internarea nevoluntară în instituțiile psihiatrice, introducerea unui mecanism adecvat capabil să ofere despăgubiri persoanelor, în special minorilor cu dizabilități intelectuale, care sunt victime ale relelor tratamente și ale discriminării, formarea continuă a specialiștilor în domeniu justiției etc”, a mai adăugat ea.

Potrivit ministrei, în vederea executării acestor hotărâri, Agentul guvernamental din cadrul Ministerului Justiției a convocat ședințe de lucru cu autoritățile responsabile, a organizat reuniuni ale Consiliului Consultativ pe lângă Agentul guvernamental și a transmis Comitetului de Miniștri 26 de planuri și rapoarte de acțiuni. Astfel, în urma acestor demersuri, a fost încheiată supravegherea în 20 de cauze.

Articolul În 2024, Republica Moldova a înregistrat cel mai mic număr de cereri depuse la CEDO apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Împușcătură accidentală la Brigada „Fulger”: un angajat a fost rănit la picior

Un angajat al Brigăzii de poliție cu destinație specială...

Zelenski anunță că Lukașenko s-a conformat cererii sale și a închis releele folosite de Rusia pentru atacuri cu drone

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, miercuri,24 iunie curent,...

Rezerva Ungariei privind screeningul Moldovei și Ucrainei e doar un pas procedural, surse UE

Rezerva de examinare formulată de Ungaria asupra rezultatelor screeningului...

Protestele fermierilor continuă: Poliția avertizează șoferii despre posibile blocaje la Leușeni și Sculeni

Poliția avertizează șoferii că fermierii anunță continuarea protestelor și...

Președintele CSM, Sergiu Caraman, recunoaște că salariul a contat în decizia de a candida din nou la șefia instituției

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, a declarat...

ULTIMA ORĂ

Simion susține că a fost sunat de un consilier prezidențial înaintea votului pentru guvernul Veștea. Reacția Administrației Prezidențiale

Liderul AUR, George Simion, a declarat într-o emisiune televizată că a fost contactat de un consilier prezidențial înainte de votul din Parlament privind învestirea guvernului...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Important

Simion susține că a fost sunat de un consilier prezidențial înaintea votului pentru guvernul Veștea. Reacția Administrației Prezidențiale

Liderul AUR, George Simion, a declarat într-o emisiune televizată că a fost contactat de un consilier prezidențial înainte de votul din Parlament privind învestirea guvernului Veștea.The post Simion susține că a fost sunat de un consilier prezidențial înaintea votului pentru guvernul Veștea. Reacția Administrației Prezidențiale first appeared on Nexta.ro.

Dirk Kuyt, fost atacant al echipei Liverpool, a fost numit antrenor secund la Fenerbahçe

Clubul Fenerbahçe a anunţat, miercuri, numirea olandezului Dirk Kuyt în funcţia de antrenor secund. Fostul atacant al echipei Liverpool a mai activat la clubul turc între 2012 şi 2015.The post Dirk Kuyt, fost atacant al echipei Liverpool, a fost numit antrenor secund la Fenerbahçe first appeared on Nexta.ro.

Medicul Bogdan Popescu: Din păcate, acum, inclusiv la Rezidenţiat, nu se mai alege Chirurgia generală, pentru că implică şase ani de rezidenţat

Dr. Bogdan Popescu, medic primar chirurgie generala la Euroclinic, parte din reţeaua de sănătate Regina Maria, a subliniat că, din păcate, tot mai puţini absolvenţi de Medicină aleg să facă rezidenţiatul în Chirurgie, pentru că durează 6 ani.The post Medicul Bogdan Popescu: Din păcate, acum, inclusiv la Rezidenţiat, nu se mai alege Chirurgia generală, pentru că implică şase ani de rezidenţat first appeared on Nexta.ro.

Vila „bunga-bunga” a lui Silvio Berlusconi a fost vândută familiei regale din Qatar

Una dintre cele mai controversate proprietăţi imobiliare din Italia a găsit un cumpărător. Fostul prim-ministru şi ministru de externe al Qatarului, Hamad bin Jassim bin Jabr Al Thani, a achiziţionat Villa Certosa, proprietatea din Sardinia a fostului prim-ministru italian Silvio Berlusconi, decedat în 2023, pentru 350 de milioane de euro, potrivit cotidianului italian La Repubblica.The post Vila „bunga-bunga” a lui Silvio Berlusconi a fost vândută familiei regale din Qatar...

Tragedie în Bihor: un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat în Balta de la Șimian

Un adolescent în vârstă de 15 ani a murit după ce a dispărut sub apă în Balta de la Șimian. Incidentul a avut loc miercuri seară, iar intervenția salvatorilor s-a încheiat cu o descoperire dramatică: băiatul a fost găsit la aproximativ opt metri de mal, la o adâncime de circa trei metri.The post Tragedie în Bihor: un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat în...

Mark Rutte, întâlnire cu Donald Trump, la Casa Albă. Șeful NATO încearcă să atenueze tensiunile înainte de summitul de la Ankara

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se întâlnește miercuri cu președintele american Donald Trump la Casa Albă, într-un demers menit să reducă tensiunile generate de războiul din Iran și de amenințările Washingtonului privind retragerea trupelor americane din Europa. Întâlnirea are loc în contextul pregătirilor pentru summitul crucial al NATO programat în luna iulie, la Ankara, relatează Reuters.The post Mark Rutte, întâlnire cu Donald Trump, la Casa Albă. Șeful NATO...

Doi români din Marea Britanie au recunoscut că au ucis doi bărbați. Își sedau victimele pentru a le jefui

Răsturnare de situație într-un caz șocant din Marea Britanie: doi români au pledat vinovați în fața instanței pentru uciderea a doi bărbați. Potrivit jurnaliștilor de la BBC și The Guardian, aceștia puneau în aplicare o metodă extrem de periculoasă – își drogau victimele pe ascuns cu sedative puternice pentru a le lăsa fără bani și bunuri, dozele dovedindu-se însă fatale.The post Doi români din Marea Britanie au recunoscut că...