VIDEO Vlad Filat: Peste cinci ani, Moldova nu va arăta bine, indiferent cine va fi la guvernare

Fostul premier și liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, declară că peste cinci ani, Moldova nu va arăta bine, indiferent cine va fi la guvernare.

Procesul devastator al depopulării a fost lăsat complet în afara controlului. În cinci ani de mandat, Maia Sandu nu a convocat nici măcar o ședință serioasă pe această temă. Aceasta arată, de fapt, ce simte președinta și ce atitudine are față de propria țară, susțne Vlad Filat.

Țara nu înseamnă doar președinție, funcționari și majorări de salarii la miniștri. Țara înseamnă oameni. Iar dacă nu-s oameni, nu-i țară.

Remitențele scad pentru că cei plecați nu mai trimit bani – și-au luat familiile cu ei. Între timp, populația rămasă e tot mai puțină și mai îmbătrânită. Consecințele le vom resimți în lanț, an de an, tot mai puternic.

Potrivit lui Vlad Filat, singura speranță e ca, într-un orizont de cinci ani, prin reforme structurale serioase, Moldova să devină o țară administrată eficient, cu instituții robuste, administrații suficiente și cheltuieli bugetare echilibrate și solidare.

Următoarei guvernări îi revine o sarcină extrem de grea, dar nobilă: să creeze bazele necesare pentru ca, după ea, să înceapă o dezvoltare care, deși nu va fi fantastică, să mențină viața în Republica Moldova și să dea perspectiva de dezvoltare pentru viitor, mai spune liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

ULTIMA ORĂ

Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille

Atacantul francez Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille pentru încă un sezon.The post Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille first appeared...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille

Atacantul francez Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille pentru încă un sezon.The post Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille first appeared on Nexta.ro.

Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille

Atacantul francez Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille pentru încă un sezon.The post Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille first appeared on Nexta.ro.

Iranul reclamă o decizie fără precedent la Cupa Mondială: „SUA ne-au retras cota de bilete pentru suporteri”

Cupa Mondială începe joi, dar tensiunile rămân ridicate între Iran şi Statele Unite. Cea mai recentă evoluţie în conflictul dintre cele două ţări arată că americanii ar fi retras cota de bilete pentru a fi distribuite fanilor iranieni.The post Iranul reclamă o decizie fără precedent la Cupa Mondială: „SUA ne-au retras cota de bilete pentru suporteri” first appeared on Nexta.ro.

Iranul reclamă o decizie fără precedent la Cupa Mondială: „SUA ne-au retras cota de bilete pentru suporteri”

Cupa Mondială începe joi, dar tensiunile rămân ridicate între Iran şi Statele Unite. Cea mai recentă evoluţie în conflictul dintre cele două ţări arată că americanii ar fi retras cota de bilete pentru a fi distribuite fanilor iranieni.The post Iranul reclamă o decizie fără precedent la Cupa Mondială: „SUA ne-au retras cota de bilete pentru suporteri” first appeared on Nexta.ro.

(stop cadru) Membră CSM, către un judecător: Dvs tineți minte cât costau covoarele și donațiile, dar nu și unde ați locuit jumătate de an?!

Ședința Consiliului Superior al Magistraturii în care a fost examinat raportul Comisiei de evaluare externă a judecătorului Corneliu Guzun, vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, a fost marcată de un schimb de replici cu tentă ironică. Membra CSM, Livia Mitrofan i-a reproșat magistratului că își amintește detalii despre „cât cotau covoarele ș donații”, însă nu poate indica exact adresa apartamentului în care susține că a locuit timp de aproximativ șase...

Ce pot face bărbații pentru a afla cum stau cu fertilitatea și ce soluții moderne de tratament există. Dr. Anca Ștefan: „Bărbații trebuie investigați...

Infertilitatea este adesea asociată cu femeile, însă realitatea medicală este mult mai complexă: în aproximativ 40–50% dintre cazurile de infertilitate de cuplu problema are legătură și cu bărbatul. În ciuda acestui fapt, bărbații ajung mai greu la medic și sunt adesea insuficient investigați, ceea ce poate duce la întârzieri în diagnostic și inițierea tratamentului care …The post Ce pot face bărbații pentru a afla cum stau cu fertilitatea și...

Preşedintele Miguel Diaz-Canel: Statele Unite au în vedere trei scenarii împotriva Cubei

Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel a declarat într-un interviu publicat luni că Statele Unite au în vedere trei scenarii împotriva Cubei: provocarea unei explozii sociale prin presiune economică, preluarea controlului asupra economiei sau recurgerea la agresiune militară.The post Preşedintele Miguel Diaz-Canel: Statele Unite au în vedere trei scenarii împotriva Cubei first appeared on Nexta.ro.