VIDEO Reprezentant al partidului „Moldova Mare”, ținut pe drum de poliție de peste 5 ore: Transporta ziare ale formațiunii politice

În seara zilei de ieri, 3 iunie, poliția a oprit un reprezentant al partidului „Moldova Mare” în drum spre Ocnița. Dintr-un videoclip publicat pe rețelele de socializare ale partidului, reiese că în automobilul oprit erau transportate ziare cu publicitate politică.

Șoferul, lidera partidului, Victoria Furtună, și un membru al formațiunii – avocatul Igor Hlopețchi – au prezentat organelor de ordine documentele aferente ziarelor: contractul și factura de livrare, transmite Omniapres.md.

Cu toate acestea, în imagini se vede cum poliția insistă asupra efectuării unui control al mașinii:

„Dar dacă în automobil se transportă arme?”, întreabă un inspector.

Victoria Furtună permite verificarea nu doar a documentelor, ci și a conținutului ziarelor.

În ciuda acestui fapt, poliția confiscă materialele, iar la fața locului sosește un evacuator pentru a ridica automobilul cu care erau transportate ziarele.

Toate aceste proceduri, susține partidul, au durat mai bine de 5 ore și s-au încheiat după miezul nopții.

„Campania parlamentară nici măcar nu a început, iar regimul deja se teme de cuvântul tipărit. Toți cei implicați în acest abuz vor fi trași la răspundere”se arată într-o declarație a partidului „Moldova Mare”.

La momentul publicării acestei știri, poliția nu oferise încă o declarație oficială cu privire la incident.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

ULTIMA ORĂ

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei. Tensiuni majore privind politica comercială europeană

Declarația a fost făcută joi de ministrul economiei și comerțului, Carlos Cuerpo, în marja unei reuniuni desfășurate la Berlin. Oficialul spaniol a precizat că, în acest...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei. Tensiuni majore privind politica comercială europeană

Declarația a fost făcută joi de ministrul economiei și comerțului, Carlos Cuerpo, în marja unei reuniuni desfășurate la Berlin. Oficialul spaniol a precizat că, în acest moment, „nu a existat un sprijin politic concret pentru niciun document informal”, referindu-se la propunerea susținută recent de Franța și alte state europene. Poziția Madridului vine după ce Spania semnase, săptămâna trecută, documentul transmis Comisiei Europene, prin care se solicita întărirea instrumentelor de protecție comercială...

Olanda a confiscat 800 de servere folosite de hackeri ruși pentru atacuri cibernetice în Europa

Autoritățile olandeze au desfășurat o amplă operațiune împotriva unei infrastructuri digitale despre care anchetatorii spun că era utilizată de hackeri ruși pentru atacuri asupra instituțiilor guvernamentale și serviciilor bancare din Europa, scrie adevărul.ro. În cadrul raidurilor, poliția a confiscat 800 de servere și a reținut doi suspecți acuzați de încălcarea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană. Operațiunea a fost coordonată de Serviciul Fiscal de Informații și Investigații din Olanda, care a...

Scenariul „foarte realist” care îngrijorează Moscova: arsenalul sovietic al Venezuelei transferat Ucrainei

Rusia este îngrijorată că Venezuela ar putea permite Kievului să acceseze stocul său vast și în mare neutilizat de arme fabricate în Uniunea Sovietică, pe măsură ce își schimbă orientarea politicii externe, scrie Euractiv.The post Scenariul „foarte realist” care îngrijorează Moscova: arsenalul sovietic al Venezuelei transferat Ucrainei first appeared on Nexta.ro.

Sibiu: O femeie a lovit cu maşina o trotinetă electrică pe care se aflau doi copii, de 11 şi 15 ani / Ambii au...

Doi copii – de 11 şi 15 ani – au fost răniţi, joi seară, după ce trotineta pe care se aflau a fost acroşată de o maşină condusă de o femeie. Accidentul s-a produs în judeţul Sibiu.The post Sibiu: O femeie a lovit cu maşina o trotinetă electrică pe care se aflau doi copii, de 11 şi 15 ani / Ambii au fost răniţi, fiind transportaţi la spital first...