Constantin Cheianu va fi pe lista PAS la alegerile parlamentare: „Am acceptat invitația Maiei Sandu”

Constantin Cheianu, scriitor și fost prezentator al emisiunii „Ora de ras” de la Jurnal TV, a anunțat că a acceptat invitația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, de a face parte din lista PAS pentru alegerile parlamentare.

Deputatul PAS Radu Marian a confirmat că scriitorul se va alătura listei formațiunii pentru scrutinul din toamnă. NewsMaker a solicitat un comentariu din partea Președinției în legătură cu declarațiile lui Constantin Cheianu, potrivit cărora șefa statului i-ar fi făcut propunerea, transmite Newsmaker.

„Cei care înțelegem bine ce se întâmplă suntem chemați să facem posibilul și imposibilul pentru a evita o catastrofă națională. Nu ne mai putem permite să fim doar scriitori, doar jurnaliști, doar ingineri, doar profesori. Suntem obligați să gândim și să acționăm cu toții ca oameni de stat, ca soldați dacă vreți. Eu m-am ținut toată viața departe de politic, de politicieni. La fel, mi-ar plăcea să procedez în continuare. Sunt un om al scrisului, vreau să scriu cărți, dar îmi dau seama că după 28 septembrie s-ar putea să nu mai am voie pur și simplu să scriu ceea ce vreau. Anume din acest considerent, am acceptat invitația doamnei președintă Maia Sandu de a face parte din lista electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate pentru alegerile parlamentare de la 28 septembrie. Doamna președintă spune că parlamentul care va fi ales la 28 septembrie va fi cel care ne va duce în Uniunea Europeană. Aș fi mândru să pun și eu umărul la această cauză”, a menționat Constantin Cheianu într-un video postat pe Facebook.

„Constantin Cheianu se va alătura listei PAS pentru parlamentarele din 28 septembrie! Următorul Parlament va fi cel al aderării la Uniunea Europeană!”, a scris deputatul Radu Marian pe Telegram.

NewsMaker a solicitat un comentariu din partea Președinției Republicii Moldova în legătură cu declarațiile lui Constantin Cheianu, potrivit cărora șefa statului i-ar fi făcut propunerea.

Actualizare: „Președinta Maia Sandu îndeamnă oamenii onești, care țin la viitorul Republicii Moldova să candideze la următoarele alegeri parlamentare. Salutăm faptul că Partidul Acțiune și Solidaritate este deschis și încurajează implicarea oamenilor noi, profesioniști — pentru a duce mai departe proiectul unei Moldove europene, drepte și prospere”, a declarat pentru NewsMaker consilierul prezidențial, Igor Zaharov.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Duminică 31 mai 2026, de la ora 19.00, Gândul prezintă MARTORII – MĂCELUL DIN COSMOPOLIS ȘI NOUL RÎMARU DIN CIMITIRUL DE MAŞINI

Comisarul şef Alexandru Bălan, invitatul lui Andrei Dumitrescu, senior editor, vine la MARTORII cu povești fabuloase despre anchetele cazurilor celebre care au zguduit opinia publică. De...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Duminică 31 mai 2026, de la ora 19.00, Gândul prezintă MARTORII – MĂCELUL DIN COSMOPOLIS ȘI NOUL RÎMARU DIN CIMITIRUL DE MAŞINI

Comisarul şef Alexandru Bălan, invitatul lui Andrei Dumitrescu, senior editor, vine la MARTORII cu povești fabuloase despre anchetele cazurilor celebre care au zguduit opinia publică. De la bătăi cu săbii în plină stradă, clanuri rivale care se luptă până la moarte, percheziții la vrăjitoarea Vanessa și descinderi la frații Tate, până la crimele care, recent, au bulversat opinia publică. Alexandru Bălan povestește filmul uciderii în plină zi, în mijlocul oamenilor din...

Un experiment a pus cele mai cunoscute modele AI să conducă o lume. Rezultatul i-a alarmat pe cercetători

Oameni politici din jurul lumii au spus că se consultă ocazional sau chiar frecvent cu chatboți înainte să ia decizii. Însă ce s-ar întâmpla dacă un model AI ar fi pus să guverneze o lume simulată? Un experiment a încercat să afle exact acest lucru, relatează Gizmodo. Experimentul a fost realizat de cercetători de la …The post Un experiment a pus cele mai cunoscute modele AI să conducă o...

Stelian Tănase, despre capcana independenței lui Nicușor Dan: planul din spatele unui premier tehnocrat

Analistul politic Stelian Tănase explică de ce Nicușor Dan nu l-a sprijinit pe Ilie Bolojan și mizează pe un premier tehnocrat. În opinia sa, președintele este izolat la Cotroceni, fără sprijin parlamentar propriu, în timp ce guvernul este controlat de „alţii”.The post Stelian Tănase, despre capcana independenței lui Nicușor Dan: planul din spatele unui premier tehnocrat first appeared on Nexta.ro.

Numărătoare inversă pentru mii de elevi: Săptămâna viitoare începe sesiunea de examene. Orarul probelor

Săptămâna viitoare încep examenele naționale pentru absolvenții de gimnaziu și liceu. Mii de elevi din Republica Moldova vor susține probele de absolvire, conform calendarului aprobat pentru anul de studii 2025-2026.

Disneyland Paris 2026. Ghid complet pentru cea mai magică destinație din Europa

Disneyland Paris rămâne în 2026 una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Europa, datorită atracțiilor spectaculoase, hotelurilor tematice și experiențelor dedicate tuturor vârstelor. The post Disneyland Paris 2026. Ghid complet pentru cea mai magică destinație din Europa first appeared on Nexta.ro.